• 13 Dec 2010 /  concediu 2010, ganduri, munte 559 views

    Salutare tuturor.
    Da… concediul s-a terminat de muuuult, aventura s-a terminat si ea de mult timp. Vina e a mea ca nu am mai avut timp sa si scriu. Dar, sa continui…

    Cum spuneam in postul trecut, am ajuns duminica, 15 august, in jurul orei 20 in Simeria. De aici si pana in dimineata… cand trebuia sa soseasca si Andreea, aveam sa fiu prieten cu boschetarii din gara. Ca sa “omor timpul” am incercat o plimbare prin oras, unde “am mers cu spatele” sa nu ma trezesc ca se termina. Oarecum am nimerit intr-un parculet, unde lumea se plimba… in cercuri scurte, doar asa trece timpul :)). M-am plictisit repede de marea aventura si dupa ce mi-am refacut stocul de medicamente am parcat in gara, urmand sa-mi petrec o noapte numarand trenurile ce treceau pe acolo. Spre dimineata apare si Andreea, de acum si pana la primul tren ce pleca spre Petrosani am mai povestit vrute si nevrute. In final, dupa ce am urcat in tren… chipurile am incercat sa nu adorm, si sa fiu pe faza cand ajung in halta Ohaba de sub Piatra. No, cum “cel rau” isi baga coada, cu o statie inainte de Ohaba am adormit. Andreea nu stia care e statia (nu mai fusese niciodata pe acea ruta) asa ca cand m-am trezit din somnulet, eram deja la o statie departare de locul unde trebuia sa coboram. Asta e, cam suparat dar si obosit (doar noaptea in gara Simeria nu am dormit) am coborat in aceasta halta, iar de aici, pas intins pana in Ohaba de sub Piatra. Partea proasta e ca era posibil sa pierdem mijlocul de transport din Ohaba, noi nu facusem rezervare, mergeam “pe spatele” unui grup numeros ( + altii) ce erau si ei in tren. Dupa aprox. 30min ajungem la intersectie, si vedem ca ceilalti nu au plecat inca; aveam totusi si putin noroc. Nu dupa mult timp vin si 2 microbuze, si pentru 10 lei de persoana ne ducem pana la Carnic. De aici… pas intins pana la cabana Pietrele, iar de aici spre Gentiana si mai departe prin saua Bucurei, pana la locul de campare – Lacul Bucura. Pe traseu ne tot intalnim cu diferiti “speriati” nu de bombe, ci de vreme rea. La lac ne cautam loc de campare. O adevarata problema, intrucat…. in prima seara am numarat pe putin 50 de corturi! Parca era nunta! Cu noroc Andreea isi gaseste un loc de cort, imprejmuit si cu pietre, ca protectie impotriva vantului, eu pun cortul alaturi, fara alte protectii; nu e nevoie.

                  Marti, 16 august 2010. Ne trezim ceva mai tarziu, noaptea a plouat. Eu nu am avut probleme, am dormit dus, pe cand Andreea a avut ceva apa de la stropii ce intrau pe sub tenta.
    Primul obiectiv pe ziua de azi… Varful Judele. De fapt eu am avut 2 obiective mari si late: Vf.-ul Judele si varfurile de peste 2500, adica Peleaga si Papusa. Andreea voia sa faca circuitul Portilor Inchise. E perfect, sunt obiective faine! Dupa ce ne pregatim de o zi de munte, luam strictul necesar si “ce e mai important” cu noi, si mergem catre Vf. Judele. Dintr-o tura anterioara (de prin 2005) vazusem Judele asa maret, si imi propusesem sa urc pe el. Am plecat spre Taul portii, de aici urcand in creasta si traseul (dupa cum stiam) trebuia continuat pe linia crestei. Din creasta, la prima tentativa de a tine linia crestei, am constatat ca creasta respectiva si pana la urcusul efectiv pe Judele, nu e chiar asa usor si simplu, cel putin in conditiile pe care le aveam noi: fara echipament minimal, ci numai cu cel de drumetie. Renuntam pe aceasta varianta, si deja simteam o oarecare frustrare in mine. Coboram la Taul Portii, iar de aici direct, spre Taul Agatat. De sus se vedea poteca cu PR ce trece pe langa tau, urca in saua Judele si continua spre lacul Zanoaga. Cu sarituri din piatra in piatra, dupa cateva controverse legat de marcajul de la taul Portii si pana la taul Agatat (pentru Andreea patratul rosu – delimitare de rezervare stiintifica, i se parea marcaj turistic cu PR), ajungem in traseul clasic cu PR si la Taul Agatat. De aici urcam spre saua Judele. Aproape de sa vedem un turist ce venea pe creasta din directai vf-ului Judele. Imi spun, ca daca ala a fost pe varf, pe acolo am sa merg si eu. Intamplarea a facut sa ne intalnim cu turistul chiar in sa. Facem cunostinta cu… Alex, mai povestim una alta, schimbam informatii, si desi el intentiona sa coboare spre Bucura, isi schimba traseul si se duce spre Zanoaga. Noi ne ducem spre Judele. Dupa coborarea de pe varf, iar ne intalnim, tot in sa. Hotaram sa coboram impreuna la Bucura, dar intre timp Andreea si-a amintit ca a uitat pe varf, mascota “expeditiei” :)). No, asa mai facem inca o vizita varfului, si de data aceasta nu ne mai intoarcem, hotaram sa coboram pe cealalta parte a lui, ceea ce am si facut, ajungand direct la Taul Agatat. De aici, printre afine, cu ochii dupa marmote, mergem aiurea pe marginea lacurilor Viorica si Ana pana la corturi. Seara se lasa cu nori, iar noaptea… inca o ploaie… obisnuita.

             18 august. Andreea iar nu prea a putut sa doarma, eu da. Mah ce “nesimtit” mai sunt si eu :)).  Pentru azi nu prea stiam ce sa facem. Am tot lalait-o asa si timpul trecea, nu prea ne venea sa plecam pe circuitul Portilor Inchise.  Eu ma gandeam sa balaurim prin zona, sa facem ceva trasee scurte ca timp, Alex vine in schimb cu ideea de a face creasta Slaveiului. Bun! Ne punem in miscare, trecem pe langa lacul Lia, iar dupa ce asteptam sa coboare o turam de oi din traseu, incepem sa urcam spre creasta. Tinem traseul marcat cu PG, TR si CA. Aproape de linia crestei, intr-o caldare hotaram sa facem un “scurt” popas, sa vedem marmote, sa mancam o ciocolata… In final, scurtul popas s-a facut un popas de aproape o ora… de somn.  Ma… tot sa mai faci asa munte, sa ai timp si de somn :)). Intr-un final ne urnim, ajungem in creasta. Aici dam si de o oaie ratacita. Asta e, ori se gaseste cu turma, ori e papica pentru vre-un urs ce tot se plimba prin apropiere. Din creasta si din poteca marcata, facem dreapta pe linia crestei, de aici traseul e marcat (slab) cu momai. Vremea buna si placuta ne indeamna la drum, piatra (uscata) are aderenta superba atat la bocanc cat si la palma. Dupa ce depasim varful Slaveiu, vedem in jos si un ciopor de capre negre – singurele vazute in Retezat. Mai departe continuam traseul pe creasta pana ajungem in saua Judele. Un grup de straini ne vad de departe, si inainte sa ajungem noi in sa, intra si ei pe traseul crestei Slaveiului; credeam ca stiu ce vor sa faca, ca stiu traseul, dar de fapt dupa ce au realizat ca nu e traseu marcat s-au intors in saua Judele. De aici Andreea se duce la corturi, eu cu Alex ne indreptam spre saua Bucurei pentru a incerca cateva apeluri telefonice catre “civilizatie”. Nu are rost sa mai spun de poteca, marcaj, ca oricum am mers pe unde am vrut, nicidecum pe ceva marcat.

            Joi, 19 august. De cu seara ne propusesem pentru aceasta zi sa facem circuitul Portile Inchise. Dupa o noapte linistita, cand de data aceasta nu a mai plouat, mai de dimineata ne echipam si plecam pe traseu. Trecem si pe la cortul lui Alex, dar… nu-l gasim. Nu stiam unde e, asa ca hotaram sa plecam numai noi doi. In apropiere de refugiul salvamont ne intalnim cu Alex, rezolvasem si misterul disparitiei lui matinale: fusese sa mulga cateva vaci din apropiere, omul intorcanduse in tabara de baza cu 2 sticle de lapte. A renuntat sa mai mearga cu noi… “am de treaba, trebuie sa fierb laptele, sa-l pun la prins….” Cu lacrimi in ochi de ras ne despartim si continuam traseul pe CG spre Vf-ul Peleaga. De aici, coboram in saua Pelegii, urmand sa urcam celalalt varf de peste 2500m, Varful Papusa. Mai departe traseul continua pe BR pana la custura Portile Inchise. Trebuie sa mentionez ca aceste “porti inchise” in mintea mea credeam ca e nustiu ce strunga sau trecere dintr-un punct in altul. In final aveam sa ma lamuresc ca de fapt e o custura, si separa doua caldari glaciare.
    De la alti turisti primim informatii ca s-a montat un cablu pe o portiune mai dificila din traseu, iar mai departe nu sunt probleme, traseul fiind proaspat remarcat si deschis publicului larg. Despre acest traseu, pot spune ca (dupa parerea mea) e mai dificil in unele portiuni decat Custura Saratii din Fagaras, mai ales ca acum in Fagaras, pe custura, sunt montate multe lanturi in portiunile “mai dificile”. Aici… salbaticie curata, traseu “virgin”. Imi place, privelistea e superba, mai ales ca dis de dimineata si pana la intrarea pe custura am avut numai cer senin si soare. Dupa parcurgerea custurii, vremea avea sa se schimbe, sa vina nori, dar de acum aveam de coborat pana la Lacul Galesu. Aici am facut o pauza mai prelungita si “am admirat” (poate mai mult Andreea) cum un neamt face baie in lac. Nu stiu daca e sau nu in cadrul parcului, dar…
    De la lac urmeaza returul, punctul final fiind Lacul Bucura. Trecem pe langa Taurile Valea Rea, si urcam in saua Pelegii, iar de aici… iar pe Peleaga. Dimineata cand am coborat pe acest traseu, ma gandeam la o solutie de ocolire, dar cum vremea s-a stricat intre timp, am renuntat la acest plan. Dupa trecerea peste varf, coboram la Bucura, ziua terminanduse aici, dupa aproape 8…9  ore de traseu. Si atunci, si acum sunt oarecum confuz de tipul de marcaj aplicat pentru acest circuit! Din cata documentatie am citit, pentru un circuit, marcajul recomandat e punctul, aici.. fiind banda rosie. Derutant e ca dupa ce se parcurge custura Portile Inchise, traseul cu BR se bifurca: o parte se duce la dreapta.. pe linia crestei, o parte coborara la lacul Galesu, pe traseu gasind si marcajul cu TR. De la lacul Galesu, banda rosie merge in paralel cu PR pana in saua Pelegii. Personal nu inteleg rostul marcajului cu BR pe la lacul Galesu si pana in saua Pelegii. Din punctul meu de vedere, pentru acest circuit se putea alege Punctul…. cu orice culoare disponibila (eventual rosu), iar pe portiunea de creasta sa mearga in paralel cu BR.

             20 august. Pe la amiaza, coboram de pe munte. Nu ne grabim, intrucat rezervare pentru microbuz nu aveam, noaptea aveam sa o petrecem pe la o pensiune.

    ***  

           A doua zi, 21 august, avem noroc ca in camera cu noi se cazasera si 2 turisti ce ne duc cu masina pana in Vintu de Jos, de aici prindem un tren spre Sibiu. Pe traseu, in Sebes ii arat Andreeii si Rapa Rosie. Din Sibiu, luam un personal pana la Porumbacu de Jos, de aici talpa pana la iesirea din sat. Aici am asteptat sa vina transportatorul local, ce urma sa ne duca pana la cariera. Cum transportatorul local era bussy,  inlocuitorul lui era… preotul satului. Bun, cum lucram la acelasi “patron” (“oarecum colegi”) credeam ca vom iesi mai ieftin. Credeam, pentru ca… surpriza! Buzunarele de popa sunt adanci, si asa ne-am usurat de 30 lei de fiecare. Asta e, printre glume si alte vorbe… ajungem pe intuneric la cabana Negoiu. Aici… alta jumuleala. Dupa ce ca cabanierul ne-a luat “de sus”, ca… ce cautam noi noaptea pe acolo, ne da o camera cu 2 locuri (ca altele nu mai avea). Si asa au mai zburat inca 30 lei de persoana… A fost prima data cand am stat la acea cabana, dar va fi si ultima!

           22 august. Plecam in jur de ora 11 si ceva, spre lacul Caltun. Nu aveam de ce sa ne grabim. Daca plecam mai din timp, am fi putut urca pe muchia Serbotei, si sa includem si Custura Saratii in traseu. De la cabana am mers pe TR pana in saua Cleopetrei. De aici, urcus solicitant si frumos pe vf. Negoiu. De data aceasta iar am prins Negoiu vreme urata, ceatza. Cum portiunea finala de urcus pe Negoiu a fost fara bete ajutatoare… pe varf era cat pe ce sa pun mana pe doua bete… roz! Am ramas cam tablou la vederea lor. De fapt era o turista straina, cu doua picioare… ca betele, dar… roz :)) Ma amuz copios, si dupa o pauza de odihna, trafic radio (radioamatorism) coboram spre Caltun, prin Strunga Dracului. Aici, ma iau si de Andreea, in tura asta isi luase picioarele cele scurte… si nu prea ajungea la prize. Cu gura pana la urechi, ajungem si la lacul Caltun unde punem corturile. Urma ca a doua zi sa urcam pe vf. Lespezi si pe Caltun.

         23 august. Cu “patriotism” in noi, urc numai eu pe traseu. Andreea renunta, eu ii las o statie radio si plec pe traseu. Iarasi din ce informatii aveam, voiam sa ajung pe creasta in strunga Doamnei, si de aici sa tin linia crestei urcand pe Caltun si pe Lespezi.  Observ langa perete si 2 turisti straini (un baiat si o fata) ce urca intentionau sa urce prin hornul/valcelul dintre cele doua varfuri. Nu stiam ca se poate, dar cum ei au urcat, acum stiu ca se poate, si… la liber. Eu imi continui planul meu, ajung in creasta si incerc o cale de ascensiune pe vf. Caltun. Cu informatii aproape zero, am incercat o urcare pe partea vestica. Sanse ZERO, in lipsa unui partener si mai ales a echipamentului de catarare. Ma mai invart pe acolo si incerc si ceva portiuni din fata nordica. Cam pe la jumatate ma opresc, urma o surplomba. Cum echipament nu aveam, am inceput sa ma gandesc si la varianta de retragere dupa ce ajung sus (doar nu aveam coarda cu mine), eu nestiind cum arata muntele pe partea sudica. Daca in Retezat eram cam frustrat la prima tentativa de a urca (pe alt traseu) pe Judele, acum eram destul de suparat. Incepusem sa “renunt” si cum aveam timp la dispozitie, intors in creasta, cobor spre sud, pe un valcel cu grohotis, in caldarea Berbecilor, sa vad si din acea parte cum se vede muntele. Acolo…. surpriza. Era mult mai accesibil. Merg “aiurea” pe diferite brane, ajung si la un curs de apa unde-mi refac rezerva, si continui sa urc pe firul unui valcel… spre muchie. Aici, inca o surpriza, aveam sa descoper un marcaj cu BA, sters si vai de capul lui. Imi zic, sunt pe drumul cel bun. Urc in continuare, marcajul disparand definitiv! Aproape de linia muchiei gasesc un alt marcaj cu PR ce venea din sud, si tinea muchia, catre vf. Lespezi. Cand am ajuns eu pe muchie, am vazut ca pe Lespezi erau ajunsi cei doi straini. Momentul cand am ajuns eu pe Lespezi, a coincis cu momentul cand cei doi au ajuns pe Caltun. Daca pana acum am avut vreme superba, portiunea dintre Lespezi si Caltun am facut-o prin ceata. In drum spre vf. Caltun, ma asteptam sa ma intalnesc oricand cu cei doi, dar…. nu. Pe Caltun ma intrebam pe unde s-au dus cei doi. Mi-am dat seama ca au coborat pe undeva, dar cum eu nu stiam daca e vre-o varianta de urcat/coborat, intrucat vazusem de jos cum arata fata vestica a muntelui, am renuntat sa incerc ceva si am facut cale intoarsa, Caltun – Lespezi – muchia si apoi valcelul pana in caldarea Berbecilor. La fel, marcaj inexistent, apoi la baza valcelului am gasit marcajul cu BA, iar in caldare am prins poteca si marcajul cu BA, ce duce spre traseul cu BG ce urca in Strunga Doamnei. Ajuns in caldare, aud vorbe, tipete si planset din perete! In prima faza nu am vazut nimic, erau in zona cu noroasa. Stau si astept putin, si ii vad pe un valcel abrupt si cu multe saritori. Au ajuns si s-au blocat (cel putin fata s-a blocat si a intrat in stare de soc) deasupra unei saritori. I-am intrebat daca au nevoie de ajutor: fata zicea ca da, baiatul ca nu. Semnal la telefon nu aveam, singura solutie in caz de urgenta era statia radio –  o legatura directa cu salvamontul (daca se putea) sau o legatura cu diferiti radioamatori ce se aflau pe un repetor zonal ce il puteam accesa.  In situatia de fata am asteptat sa vad cum evolueaza lucrurile, si daca cei doi ajung cu bine la baza peretelui. Dupa vre-o jumatate de ora cei doi au iesit din portiunea dificila, iar eu am plecat mai departe spre strunga Doamnei, si de aici pe BR pana la cort. Deoarece povestea asta mi-a luat mai mult timp decat era prevazut, am renuntat sa mai plecam spre lacul Capra, urmatoarea destinatie.

           24 august. Urmeaza “placutul” urcus pe Laitel. Pe varf, pauza, biscuiti si trafic radio. Reusesc sa iau legatura cu un radioamator… de pe Moldoveanu, in prima faza prin intermediul unui repetor din Medias, si apoi direct. Ne bucuram de legatura si speram sa ne intalnim pe traseu sa ne si cunoastem. Tot de aici mai vorbesc si cu cineva din Rarau, dar de data aceasta prin intermediul unui repetor de pe vf. Toaca din Ceahlau. Dupa ce, “am terminat bateriile”, cu statia moarta ne continuam traseul spre Capra. In saua Paltinului facem un popas mai indelung. De aici eu merg pe creasta (imi place mult portiunea) iar Andreea alege varianta de la 5m sub creasta. Ne “regrupam” inaintea urcusului pe vf. Iezerul Caprei, pe care eu nu vreau sa-l urc; in 2008 am ocolit prin dreapta acest varf, pe o poteca marcata cu momai. Initial Andreea voia sa tina marcajul cu BR ce trece peste varf, dar cand a vazut ca are de urcat… a renuntat si a mers cu mine. La lacul Capra am pus corturile si…. a inceput spectacolul! Daca in Retezat spectacolul a fost pentru Andreea, acum avea sa fie pentru mine. Doua poloneze/cehoaice, sau ce natie erau s-au dezbracat si … baie in lac. Daca spectacolul e gratuit… de ce nu. Oricum nu e prima data cand vad asa ceva :)). Seara a fost superba, cer senin si cu luna plina, dar spre dimineata vremea avea sa se strice.

         25 august. Concediul meu se termina, trebuie sa ma retrag de pe munte. Desi imi propusesem sa ma trezesc de dimineata si sa urc si pe Vanatarea lui Buteanu, datorita vremii neprielnice, renunt. Ramane pentru alta data Vanatarea lui Buteanu, Dara si Hartopu, ultimele varfuri de peste 2500m din tara.
    Mai departe cobor la Balea Lac, insotit si de Andreea pentru a face alte cumparaturi. Aici jos am un oarecare noroc, si gasesc un om amabil ce ma duce cu masina pana la Sambata. Coboram fara probleme pe transfagarasan (cel putin asa credeam noi), iar cand am ajuns la Balea Cascada, descoperisem ca pe roata din spate, din 6 prezoane au mai ramas numai 3, si alea… abia stateau. Dupa ce am realizat prin ce era sa trecem, incercam o remediere de moment si continuam drumul in stare de avarie. De la Sambata de Jos, eu reusesc sa prind un tir “de ocazie” si ma duce la fix pana in Brasov, sa am timp pentru a prinde trenurile spre casa.

         26 august. Sunt acasa, concediul s-a terminat!

    Multumesc tuturor celor ce au avut rabdare sa citeasca jurnalul, TURE FRUMOASE TUTUROR!

    Tags: , , , , , , , , , , , ,

  • 15 Aug 2010 /  concediu 2010, ganduri, munte 723 views

    Hai salutare lume!

            Da, dupa plimbarea cu mocanita din Viseul de Sus, a sosit momentul si am plecat mai departe, desi pe caldurile astea n-as mai fi iesit nicaieri.
    Deci, am plecat catre “centrul” orasului Viseul de Sus, si din fata de la “unicarm” (no, uite ca fac si reclama – vreau bani!! ) am prins pe la 10 juma un autobuz ce m-a dus la Sighetul Marmatiei.

          13 august 2010 Sunt in Sighetul Marmatiei. Pe aici am mai trecut de vre-o 2 ori, in treacat. Acum eram singur… in miezul zilei, intr-o caldura de-ti venea sa faci mancare pe asfalt. Trec pe la o benzinarie, iau ceva lichide si dupa ce ma informez la autogara de ceva masini spre Sapanta… ma resemnez: o masina pleaca abia in jurul orei 15, adica peste 3 ore! N-am ce face, si o iau usurel la pas spre iesirea catre Satul Mare. Merg alene printre oamenii ce parca nu-s asa de obisnuiti cu “turistii ce poarta casa in spate”. In final ies pe drumul cel bun; intalnesc un biciclist localnic si-l intreb cat mai e pana in Sapanta! “No ma… nu te duce pe jos!!! dai 5 lei si ajungi. sunt 20Km pana acolo! Multumesc, vad eu ce fac!”
          Prind iar la pas, si cu mana intinsa reusesc sa opresc o masina de scoala cu invatacelul la volan. Am noroc, omul cu suflet mare ma duce chiar pana la cimitir, imi da si un pliant cu zilele festivalului de la Sapanta. Da, frumos moment, timp mai mult sa fie, si caldura mai mica :))
    Vizitez cimitirul, biserica si imprejurimile. De caldura, imi zic ca n-ar fi rau sa raman o noapte pe acolo, nani sub cerul liber si apoi a doua zi, plec spre Baia Mare. Totusi, planurile nu se potrivesc si nu mai rezist din cauza caldurii, pur si simplu aleg sa plec spre munte, sa innoptez in Pasul Gutai, sigur acolo e mai racoare. Cu astfel de noi planuri, iesi la soseaua principala si scriu pe o bucata mare de carton: Sighet sau Baia Mare! Nu trece mult timp si opreste o masina ce ma duce pana in Sighetul Marmatiei. Ma lasa chiar de unde peste vre-o 20min am un microbuz spre Baia Mare. Imi pare rau ca nu am timp mai mult sa pot vizita si Inchisoarea de la Sighetul Marmatiei, sau cum i se mai zicea, inchisoarea Ceausescu. Acum se numeste “Memorialul” si e muzeu. Sigur voi mai reveni.
           Din Sighet ma opresc in pasul Gutai, la han. Ajung relativ devreme, si dupa ceva rehidratare cu zeama de hamei, cumpar o harta de la bar; harta cu zona muntilor Gutai si in special cu Creasta Cocosului. Sunt foarte multumit de achizitie, dar sunt putin trist ca “daca-mi cadea fisa” mai din timp… aveam timp suficient sa ma duc si pana la creasta sa pun cortul. Traseul cu BR pleaca chiar din parcarea de vizavi de Hanul Pintea Viteazul, iar in 3 ore se ajunge la Creasta Cocosului. Zona (conform hartii) e marcata destul de bine. Hotarat lucru, VREAU sa mai revin acolo, mai ales ca Creasta Cocosului are vre-0 30 de trasee de catarare, incepand de la 2A pana la 5B. Da, vreau sa revin si pentru drumetie dar si pentru “zgaibarici”.
    Spre seara intru putin in padure pe BR, si langa un pilon de telefonie mobila imi pun cortul (de fapt numai foaia interioara, sa ma apere de insecte). Si aici la aproape 1000m inca e destul de cald!

               14 august 2010 Dimineata plec spre Baia Mare. Fac o vizita pentru micul dejun si o berula rece la han, si prind o masina de ocazie pana in Baia Mare. Sunt norocos si de data aceasta, un om de bine ma duce pana in apropiere de gara. Norocul tine cu mine ca la 12.00 pleaca o masina din autogara (e chiar langa gara) spre Cluj Napoca. Urc in masina si daca pana acum am mers pe moca, drumul pana la Cluj la usureaza de 22 lei. Iah…. ce mai cheltuiala :)), macar in masina e aer conditionat, ce cu greu face fata. Pe la 15 si ceva ajung in Cluj, masina ma lasa in fata garii. De aici la 16.00 e un accelerat spre Tg. Jiu, dar eu ma opresc la Vintu de Jos, de aici peste vre-o 30 min exista un personal Tg. Mures – Sibiu ce ma lasa in Sebes. Acum stau si ma gandesc ca daca ma tineam putin de planul initial, acela de a ajunge de la Cluj la Tg. Mures, si de acolo cu acest personal, puteam ajunge si prin celelalte orase ce erau incluse in ruta initiala. Cum zice ardeleanul, “nu-i bai”, doar de asta “nu ma duc nicaieri, merg oriunde”, e clar ca pot face ce vreau si sa ma duc oriunde.
               Spre seara ajung in Sebes. De caldura, aleg sa dorm pe la vre-o pensiune/motel/hotel ceva aici. Din ce am intees eu… cam singurul hotel e la intrarea/iesirea spre Sibiu; merg la hotel si pentru 160 lei stau o noapte cu mic dejun inclus.
             15 august 2010 Dupa ce pap ceva, ma misc catre obiectivul principal al zonei: Rapa Rosie. Cu o zi inainte ma informasem cum sa ajung acolo. Daca ajungeti cu trenul, cum iesiti din gara, pe partea dreapta e autogara, iar de aici faceti dreapta pe prima strada. Imediat pe colt e o terasa/restaurant (de unde scriu eu acum) iar mai departe mergeti pe strada pana la o biserica galbena. Mai departe faceti prima la dreapta, mergeti pe langa unitatea militara pana la o alta intersectie unde faceti stanga. Aici ca punct de reper e un indicator cu ITP… Mai departe se merge pe drumul pietruit ce dupa coltul unitatii iesiti in camp agricol. Se merge pe drum, iar dupa un timp mai intalniti un drum ce face la dreapta. Tentatia de a merge pe acest drum e mare (mai ales ca in fata voastra se vede clar Rapa Rosie), dar continuati mai departe si mergeti pana la urmatorul drum ce face la dreapta. De aici veti trece un pod peste raul Sebes, si mai departe urcati domol pe langa o ferma pana la Rapa Rosie. Mai multe amanunte si imagini gasiti pe pagina lui Bogdan Balaban la adresa: http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=110 , pagina de unde mi-a venit ideea. Dupa vizita si balaureala prin rapa, am revenit in Sebes in asteptarea trenului de 18.49 ce ma duce pana in Simeria; maine dimineata am un prim personal catre Ohaba de Sub Piatra, iar de aici in Retezat!

    Pana la un nou post… zile asa cum va doriti!

    Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • 12 Aug 2010 /  concediu 2010, ganduri, munte 754 views

    Si s-a dat “start-ul”, de fapt asta a fost acum o saptamana, ca da…. acum cand scriu, se implineste fix o saptamana de cand am plecat.

    Joi 5 august 2010.
    Ma pregateam sa plec cu primul tren de dimineata spre Campulung Moldovenesc. Cu o seara inainte, de fapt in ziua precedenta am fost plecat pentru o scurta delegatie de urgenta la Barlad sa remediez emitatorul de acolo, iar la intoarcere, ca tot am ajuns “la fix” la intalnirea saptamanala cu amatorii de drumetie si alpinism din Iasi, am mai poposit si la o berula cu baietii.Ajungand destul de tarziu acasa, eram inca in cumpana cand sa plec.. cu trenul de dimineata la 6 sau cu urmatorul. Alegerea nu a fost grea, am ales sa plec cu urmatorul tren, avand timp sa-mi fac rucsacul. Asadar, ma trezesc dimineata si cum rezolv repede cu “namila” ce trebuia sa o car, n-am ce face si mai intru si pe internet. Intamplarea face sa intru si pe site-ul radioamatorilor romani si sa gasesc la rubrica de vanzari ca cineva are disponibila o statie VX6. Nu stau pe ganduri, si ma hotarasc sa o iau. Sun proprietarul, stabilesc cu el sa ma intalnesc in Ploiesti la ora 21 sa iau statia; eu am un tren…. la 21 si 45 min spre Campulung Moldovenesc.
    No, ce sa-i faci, acum calatoria mea a inceput din Ploiesti, desi in cautarea unei rute optime ma gandeam chiar sa incep cu ceva prin muntii Buzaului sau muntii Vrancei, dar datorita orei tarzii la cat ajungeam in Ploiesti, dar si datorita faptului ca aveam un tren imediat spre nordul Moldovei, “planurile” se aseaza in pozitie normala 😀
    Cu statia luata… (cu inca o cutie in mana) ajung pe,

    6 august 2010 in Campulung Moldovenesc, undeva pe la 6 dimineata, evident cu ceva timp intarziere. In gara imi reorganizez bagajul (sa incapa si noua cutie prin rucsac), bag ceva la intuneric (adica mananc) si ma misc agale catre autogara, sa vad ce gasesc spre Izvoarele Sucevei.
    In autogara mai mult pustie (deh, e inca dimineata), gasesc 3 caini imprastiati si inca 3 persoane… la fel de imprastiate. Ma interesez de un mijloc de transport si am noroc, prind in timp util microbuzul ce ma duce la marginea tarii cu Ucraina, adica la Izvoarele Sucevei. Poate va intrebati ce caut eu tocmai acolo… !? ei bine… nimic. Am prins o vorba, m-a facut curios, mi s-a pus un “pitic” si am zis sa ajung acolo.
    12 lei, am platit soferului pentru calatorie si am urcat in masina. Drumul prin Pojorata in prima faza e OK, apoi odata cu intrarea pe drumul spre Izvoare… se schimba situatia. Lume diversa, oameni simpli si incarcati cu bagaje pentru o noua zi de munca: culesul de ciuperci si de afine.
    Timpul trece, masina merge, eu admir peisajele de la fereastra. Nici nu bag de seama cand ajung la Moldova Sulita. Datorita oboselii de pe tren, mersul cu masina ma mai adoarme, dar nu intratat incat sa nu sesisez ca ceva straniu se intampla. Ma frec bine la ochi, imi trag 2 perechi de palme, constat cu uimire ca pana si soferul de acum vorbea…. ruseste! Mai sa fie, oare am trecut in Ucraina si nu mi-am dat seama? In final, imi zic ca deh… suntem aproape de granita si lumea mai vb si cealalta limba. Zambesc  “pe sub mustata”, mai un ochi pe geam, mai o ureche la vecinii de scaun, ajung in final la Izvoarele Sucevei. Debarc aici, si mai fac ceva cumparaturi la magazinul central ( de aici mai erau inca vre-o 2km si treceai in alta tara) evident, dupa ce am asteptat ca vanzatoarea sa termine conversatia in limba rusa cu o alta localnica. Din centrul localitatii ma intorc inapoi pe drum inca vre-o 2 km pana la intersectia cu drumul spre satul si pasul Bobeica, localitate pe unde trebuia sa trec eu pentru a ajunge in Carlibaba. Pe drum gasesc un indicator: Brodina de Sus – 16Km. Ma… ceva ma “gadila” acolo, mai ales ca in Brodina am avut pana de curand amplasat un emitator radio, si cum aveam destule probleme la el (caderi de tensiune si altele meteo) ii faceam vizite destul de des, si nu tocmai placute (ultima portiune, aproximativ o ora de la drum, erau de mers pe jos cu toate sculele si aparatele in spate). Renunt repede totusi la “alte idei geniale” si ma tin de plan, pasii ma poarta acum prin satul Bobeica. Pe drum stau de vorba cu satenii, unii chiar venind in intampinarea mea sa vb cu mine; ce e drept, li se pare ciudat sa vada un singur strain, cu rucsac imens in spate (desi nu cu mult timp si alti drumeti din Iasi si Piatra Neamt au calcat acele locuri).
    Cum ziceam, stau de vb cu oamenii locului, oameni simpli si cu inima mare, deschisi sa te ajute. Unul chiar m-a intrebat daca nu vreau sa muncesc la el la coasa, sa intorc fanul, sa-l car in fanar… omul avea nevoie de ajutor, de forta de munca, dispus sa plateasca, dar nu se gasesc oameni!!! No… asta e Romania… studentasii si studentele ce termina azi o facultate, sau poate doua… nu se dau la munca, deh… “la cate studii am eu, eu vreau sa fiu director, sau nustiu ce functie, evident cu salarii mari. Totusi cineva in tara asta trebuie sa mai si munceasca!!!! Daca am fi toti sefi, cine munceste???!!!!
    Continui drumul, dupa ce trec de ultima casa din sat, trec si de pasul Bobeica; acum cobor pe valea unei ape (am sa ma informez cum se numeste… ca ea se varsa in Bistrita Aurie, tocmai la Carlibaba), locuri minunate si linistitoare! Pur si simplu imi vine sa pun cortul pe undeva si sa stau singur! De la dorinta si pana la realizare se zice ca nu e decat un pas, totusi eu nu-l fac, merg mai departe intrucat distanta de 28Km cat desparte Izvoarele Sucevei de Carlibaba eu imi propusesem sa o fac in 2 zile (desi ea poate fi facuta in 8..9 ore!). Mai merg in continuare, trec de un sat si de acolo mi se spusese ca nu mai sunt decat vre-o 10Km pana la Carlibaba. Imediat dupa ce se termina satul, caut un loc de cort, si gasesc unul la marginea drumului, imediat langa rau; pur si simplu imi place ideea de a avea raul langa mine, iar drumul aflat la 2 pasi nu ma deranjeaza, doar am mai avut astfel de experiente. Plantez deci cortul langa un zmeuris, si dupa ce-mi fac cele necesare pe langa cort, ma apuc de facut “dulceata” de zmeura 😀
    Pana acum, zi superba, numai buna de mers pe munte; noaptea ce a urmat a plouat. Dimineata de…

    7 august 2010. Strang cortul si… talpa, ajung in Carlibaba. Aici fac cumparaturi ceva mai serioase, urmeaza ca de acum sa intru in Muntii Rodnei prin pasul Rotunda. Iau masa de pranz la o masa cu bancuta amplasata aproape de iesirea din Carlibaba, ma mai informez in legatura cu prognoza meteo, si cand sunt pe deplin gata de drum, am noroc si prind un autobuz ce ma duce pana in Rotunda. De aici picior pana in Pasul Rotunda, dar pe drum am iar noroc si un om de bine cu “gipan” opreste si-mi face semn sa urc in spate. Buuunnnn, ca pe caldura ce tocmai se instala, incepeam sa scot limba de un cot afara. In pasul Rotunda, ochesc la marginea padurii loc bun de cort, chiar langa o masa si banca. Cat mai lenevesc, cat mai pun cortul… incepe sa vina nori de ploaie si in scurt timp incepe sa ploua cu galeata; de fapt aproape toata noaptea a plouat. Am facut bine ca nu am plecat mai departe, lasand pentru ziua de

    8 august 2010, ziua mea de nastere… sa parcurg traseul din pasul Rotunda pana la Lala Mica. Traseul propriuzis, marcat cu BR pana in saua Glajei si apoi cu PR pana la Lala e de aproximativ 4… 4,5 ore. Nu ma grabesc, si fac acest traseu in 6 ore.
    Traseul incepe cu o mica portiune prin padure (aprox 300…400 m) si apoi iese in gol alpin.  Mai departe am tinut drumul forestier ce ocoleste o coasta a muntelui pana la o stana, desi pe traseu eu nu am intalnit nici un marcaj, iar cum dupa parerea mea se putea urca direct peste acea coasta, cred ca traseul corect era in urcus direct peste, in final ambele trasee ajungand in apropierea stanei. Dupa ce se trece de stana, drumul face stanga, dar in fata se desprinde o poteca si se gaseste si un marcaj sters in apropiere, urmand aceasta poteca peste o alta coasta se scurteaza mult fata de traseul pe drumul forestier. Intersectand iar drumul, se urca in serpentine, iar la o curba spre dreapta in fata se vede o adapatoare pentru animale. Eu am facut greseala (sfatuit de cativa “ciupercari”) sa merg pe curba de nivel pe la acel izvor/adapatoare), drumul si traseul marcat e cu 100m mai sus, iar mergand in continuare pe curba de nivel (traiam cu impresia ca curba de nivel va ajunge intr-o sa, nu avea rostul sa urc si apoi sa cobor iar) am fost nevoit sa urc pieptis o buna portiune pana la drum/poteca. Pe traseu am mai intalnit si alte izvoare/adapatoare , drumul in final terminanduse la bariera de unde incepe parcul national muntii Rodnei. De aici, se vede foarte frumos in fata Vf. Rosu (stanga), Vf. Inaut (dreapta) si saua Glajei. Aproape fiind de sa, am putut vedea si cascada de la Lala Mare. Pe traseu, in acelasi sens de mers cu mine mai intalnesc si alti straini; de fapt nu ma mira, ca si acum 6 ani, si de fiecare data, in aceasta zona vin mai multi straini decat romani. Din saua Glajei si pana la Lala Mare merg impreuna cu 2 romani, ei venind intr-o tura foto de o zi. Ziua de 8 august se incheie la Lala Mica, impreuna cu strainii si cu ploaia de seara ( o ploaie torentiala si cu multe descarcari electrice).

    A doua zi, luni 9 august 2010,  ma pregatesc de urmatoarea etapa din creasta Rodnei. Urc in saua Inaut, de acolo in Saua cu Lac; strainii cu care eram urca pe Inau, eu cum de am mai fost pe varf, renunt si continui traseul  pe creasta.  Din saua Inautului si pana in saua Gargalau, traseul este numai pe creasta si trece aproape peste toate varfurile: vf. Fundul Bilei, Tomnatecului, Coasta Neteda, ocoleste pe curba de nivel Vf. Cisa, trece peste vf. Omului, La Cepi, iar ocoleste vf. Claii, in final se urca pe vf Gargalau, de unde se coboara in saua Gargalau, unde e loc de pus cortul si sunt numeroase izvoare. Pe traseu, aceeasi straini, singurul vorbitor de limba romana a fost un cioban intalnit pe vf-ul Fundul Bilei cu care am stat mult de vorba.

    10 august 2010. Din saua Gargalau, traseul meu parcurge pe curba de nivel muntele Cailor, urca vf. Galatului (lung si obositor), ocoleste vf. Laptele Mare, din saua Puzdrele, se merge pe curba de nivel ocolind vf. Puzdrele pana in saua Tarnita Barsanului, o sa larga despartita in doua de un damb tesit. Mai departe din Tarnita Barsanului, poteca face spre nord, ocolind pe curba de nivel varfurile Negoiasa Mica si Negoiasa Mare (se trece printr-un imens “camp” de afine) si de aici se ajunge in saua Intre Izvoare, catre capatul din vest se gaseste si lacul La Carti, stancile “La Carti” si Izvorul “Fantana lui Ratafoi” izvor ce se gaseste chiar langa poteca. Pentru cine doreste sa campeze in acest loc, sunt locuri bune in apropierea lacului, dar si in alte parti. Acum 6 ani am innoptat in aceasta sa, e locul unde m-a prins o furtuna puternica si… in final m-a trimis acasa 🙂
    Din acest punct, totul e o necunoscuta pentru mine! Traseul continua pe BR in urcare usoara pana la un punct unde drumul se bifurca: o varianta marcata cu BR urca pe muchie pe vf Repede si peste vf Cormaia pana in saua Obarsia Rebrei, o alta varianta merge pe curba de nivel prin caldarea Zanoaga Catani, de aici urca sustinut in serpentine pana in saua Obarsia Rebrei. Eu am ales varianta a doua, si am campat in caldare, loc minunat, cu izvoare in apropiere. In mod normal marea majoritate continua pana in saua Tarnita la Cruce.

    11 august 2010. Ma trezesc pe la 8 si cand sunt aproape gata sa-mi strang si cortul, sunt inconjurat de caini; in vale e o stana, acum oile urcase sus la pascut. Ma “imprietenesc” cu cainii, imi strang cortul si cand sa plec, iar ma inconjoara cainii. Vine ciobanul, un tanar din Moisei, cu ocazia asta mai stau si cu el de vorba. Imi povesteste ca si el a urcat pe vf. Pietrosul Rodnei. Il felicit, pentru ca sunt multi localnici, ciobani ce nu au urcat niciodata pe varf aici in Rodnei. Nu peste mult timp sunt in saua Obarsia Rebrei, iar de aici merg spre vf Obarsia Rebrei, varf ce se ocoleste prin stanga, dar vremea cetoasa si poteca neclara au facut ca eu sa deviez spre dreapta si astfel eu sa ocolesc varful prin dreapta; ideea e sa te indrepti catre saua Tarnita la Cruce. De aici urmeaza urcusul marcat in paralel cu BR si BA pana pe o treapta a vf.-ului Rebra, iar la un momentdat, spre dreapta, pe curba de nivel se desprinde marcajul cu BA ce continua pana in curmatura Buhaiescului, ocolind astfel vf. Rebra. Mai departe urmeaza urcusul pe vf. Buhaiescu Mic, obositor, in final aproape de varf, acesta se ocoleste pana in saua dintre cele doua varfuri; Buhaiescu Mare se ocoleste pe curba de nivel, iar mai departe se coboara in saua Pietrosului. Din sa se urca pana in saua Iezerului, de aici se face stanga spre vf Pietrosul Rodnei – 2303m, cel mai inalt varf din Carpatii Orientali.  Mai departe, am revenit in saua Iezerului si de aici a inceput lunga coborare catre Borsa, trecand pe langa grupuri grupulete de straini (majoritatea) si romani, am trecut pe langa statia meteo Iezer, iar de aici pe drum forestier pana in padure si mai depate ajungand astfel la “Fortul lui Traian”. Aici (in coborare de la Iezer) se observa pe stanga un refugiu privat din barne, o masa si doua bancute; traseul se poate continua pe drumul forestier care face spre dreapta, sau (cu putina orientare) destul de dificil in prima parte prin fanete si apoi printre case pana la schit.  Din dreptul Troitei se face dreapta si se tine drumul pietruit in coborare pana la DN18 in Borsa.
    Pe traseu ochii iti fug cand la casele clasice, vechi, din barne si acoperite cu sindrila, locuite de oameni la varsta a treia, dar si “viloasele” somptuase, impunatoare prin numarul de camere, numarul de masini cu numar de Italia si altele. Un amalgam normal intr-o tara unde unii au mai mult ( din furat lemn sau din diferite munci prestate prin alte tari) si restul oamenilor simpli si cinstiti, ce in curte au pomi, si fanare. Totusi,  “cei ce au” se pare ca au numai bani dar nu si minte; pe langa maretele case cu etaj si balcon…. in balconul unde ar trebui sa-ti petreci o dupa amiaza, nu am vazut decat rufe puse la uscat pe sarme, iar unde nu erau sarme…. rufele erau puse direct pe balustrada balconului. Amuzant. Amuzant e si faptul ca fiind luna august, luna concediului in occident (Italia, Spania, Franta etc) romanasii nostri din Borsa nu au pe unde sa-si etaleze masinile scumpe (marea majoritate inchiriate) si se plimbau pe toate ulitile de la marginea orasului. Dovada, doau papusele intr-un “mertzan” care… au uitat unde stateau sau unde voiau sa se duca si se invarteau aiurea printre case. Doamne… mare e gradina Ta!
    Dupa ce am terminat cu creasta Rodnei, odata ajuns in Borsa prima mea prioritate a fost sa-mi platesc factura la telefon si internet, nu de alta dar uitasem, si ma temeam sa nu-mi taie astia macaroana 😀 De aici am prins numai bine la 16.45 un microbuz Borsa – Baia Mare ce m-a lasat in Viseul de Sus. Aici cazare la o pensiune, dus si…

    12 august 2010, zi de plimbare cu mocanita pe valea Vaserului si de leneveala, berula si papica la restaurante prin zona.
    Mocanita pleaca din gara Viseul de Sus la ora 8.30, costa 43 lei biletul tur – retur si merge pana in statia Paltin. Traseul e frumos, pe valea Vaserului, si macar odata in viata chiar se merita sa faci si o astfel de escapada.
    Maine, 13 august 2010, plec din Viseul de Sus, directia e Sapanta.  Ce va fi… va urma intr-un alt post.

    Tags: , , , , , , , , , , , , ,

  • 05 Aug 2010 /  concediu 2010, munte 584 views

    Salutare lume!

     Dupa cum ziceam, “Nu ma duc nicaieri, deci merg oriunde” – ziua ZERO a sosit. Maine plec pentru toata perioada concediului prin munti si orase ( http://senty.ro/blog/2010/07/05/nu-ma-duc-nicaieri-deci-merg-oriunde-2010-ziua-x/ ), prima destinatie e Izvoarele Sucevei si Obcina Mestecanisului.

    Cand voi mai avea timp/curent/semnal de net, voi mai posta si pe blog pe unde am ajuns, si impresiile din teritoriu.

    O vara faina tuturor!

    Tags: , , , , , , , , , , , ,