Atentie!

Acest jurnal contine si descrierea unui traseu de alpinism clasic. Informatiile prezente mai jos au caracter informativ, efectuarea traseului impune cunostinte de alpinism. Folosirea informatiilor din jurnal se va face pe proprie raspundere!

Start

Multi au auzit de creasta Vartopel – Arpasel din Fagaras. Unii au vazut-o de la distanta, au trecut pe sub ea, pe traseul marcat cu BR, altii au si parcurs-o. Creasta se poate face atat de la est la vest (varianta cea mai usoara), cat si in sens invers.
Dupa multa documentare, mi-am propus sa abordez traseul. Am incercat sa fac o echipa, dar anumite imprejurari au facut sa nu se poata realiza acest aspect, in plus si vremea pentru data aleasa nu a fost cea mai buna. In consecinta, totul s-a amanat pana…

Plec joi,11 august, dimineata la ora 2 din Iasi, impreuna cu Florin. Impreuna aveam sa facem creasta, plus si alte trasee de drumetie prin Fagaras. Cu noi merge si Ioana, colega cu Florin. Dupa un scurt ocol pana in Avrig, unde o lasam pe Ioana, ajung cu Florin la Balea Lac undeva pe la ora 12. Vremea nu era cea mai buna, am plecat pe ploaie din Iasi, dar stiam ca se va imbunatati chiar in cursul zilei de joi, undeva dupa amiaza. Cu prognoza in cap, echipati corespunzator ne-am decis sa facem un traseu scurt pana pe Negoiu, ca tot nu mai fusese niciodata Florin pe varf. Pe ceata, vant, ne inscriem in traseul clasic. Mergem fara probleme, pe vf. Laitel facem si un scurt popas sa realizam si ceva legaturi radio cu centrul radio al taberei de cercetasi de la Saliste / Sibiu. Vremea nu prea da semne ca ar vrea sa-si revina, totusi cu optimism continuam pana la ref. Caltun. Aproape de refugiu, gasim un turist cazut in poteca! Nu era prea bine echipat, iar vantul ce batea cu putere l-a rapus. Ajutam omul sa ajunga pana la refugiu, si dupa o pauza de masa intr-un refugiu arhiplin numai cu straini, decidem sa nu mai urcam pe Negoiu din cauza conditiilor meteo, dar si a faptului ca nu avem nimic de vazut pe asa vreme. Varful tot acolo ramane, vor mai fi ocazii in viitor. Turistul recuperat din traseu decide sa se duca la cabana Negoiu prin Strunga Ciobanului, nu inainte de a-i  cere un numar de telefon sa-l contactam mai tarziu, sa fim stim ca a juns in siguranta.

Vineri, 12 august. O zi superba, fara nori! Stim ca tot wk-ul va fi super, exceptie duminica dupa amiaza, cand e posibil ceva ploi de scurta durata. Fara a ne grabi, ne pregatim cele necesare sa abordam creasta Vartopel – Arpasel. Plecam in jur de ora 10 de la Balea Lac, cu toate cele necesare la noi. Pe la 11 suntem in saua Caprei, undeva la ora 12.30 eram in Fereastra Zmeilor. De aici se termina poteca clasica, se face stanga si se intra pe creasta. Urcam sustinut aproximativ 50m altitudine, pana ajungem pe creasta, pe un mic platou unde ne echipam de ce va urma.
De aici urmam creasta matematic, fara probleme deosebite pana pe varful Turnul Vartopel. Portiunea aceasta, creasta Vartopelului e cotata 1B. Tinand cont ca portiunea nu e delicata, Florin merge cap, totodata capata si el increderea de sine pentru astfel de trasee. Se descurca foarte bine, ba capata si viteza. Pe varful  Turnul  Vartopel ne regrupam si ne pregatim sa coboram in Saua Vartopelului. Incercam sa descatarm cu grija, pe ultima portiune de vre-o 6m mai abrupta decidem ca e mai bine sa punem coarda; daca Florin se putea descatara fara problema rucsacului (ca nu-l avea), nu acelasi lucru se pune si la mine, simteam ca ma stanjeneste in miscari. Pierdem vre-o 5 minute cautand pitonul de rapel, credeam ca e batut undeva de unde incepe sa fie panta mai accentuata, dar de fapt el este la vre-o 2m de varf, batut intr-o stanca inconjurata de iarba – destul de greu de observat. De aici se coboara cam 10m pana in Saua Vartopelului. Tot in aceasta sa este si punctul de retragere din traseu in caz ca nu se mai vrea a se continua creasta, retragerea se face pe valcelul din partea stanga. Mai departe cataram pe muchia ascutita a Varfului Fantanii. Din varf se coboara fara probleme mai departe catre creasta Arpasel. Tot de aici se desprinde spre dreapta Muchia Albota. Pana aici traseul nu prezinta dificultati ridicate, portiunile mai expuse se pot catara fara probleme, sau se pot ocoli. Nu am mers legati in coarda, si nici nu e necesar, decat in cazuri de vreme nefavorabila cand stancile sau smocurile de iarba pot fi alunecoase.
Ne continuam traseul spre Varful lui Adam, cu ale lui fiare fixate in borna de varf. Ajungem langa Ac, si mirajul Urechilor de Iepure e tot mai accentuat. Ne apropiem cu grija pana la baza Urechii Estice a Iepurelui. Ne pregatim de catarat, Florin fileaza iar eu plec cap. Pana la primele 2 pitoane  se catara pe lespezi de stanca, putin stanga, iar mai departe se continua catararea tot prin partea stanga. Regrupez pe varful urechii, si urca si Florin. De aici urmeaza un rapel pana in Spintecatura Iepurelui. Exista si pitoanele vechi pentru rapel, dar este si un lant (mai nou) de pe care se poate face rapelul respectiv. Lantul este montat ceva mai aiurea, startul rapelului e mai incomod, se pleaca intr-o mica surplomba.
Dupa placerea rapelului dintre urechi, ne pregatim de urcare pe Urechea Vestica a Iepurelui. Primii metri ii catar prin stanga, apoi revin pe centru si tin linia cablului montat acolo. Urechea Vestica e mai scurta la catarare in acest sens. De pe varf urmeaza un doua rapeluri de cate 10… 12m. Primul rapel se termina pe o platforma mare unde ai impresia ca s-a terminat cu rapelul, dar dupa ce mai faci cativa pasi, constati ca mai e un lant de rapel, mai urmeaza inca o coborare. Frumos.
Incet incet, ne apropiem de final. Stim ca nu mai urmeaza multe tancuri de trecut. Asa si este, dupa urechi creasta devine aproape orizontala. Mai sunt ceva tancuri ce le cataram sau ocolim, sunt portiuni de creasta frumos dantelata si ascutita… zona “La gard”. Nici nu ne dam seama cand urcam pe Varful Portitei. De pe varf… parca cineva a rupt creasta. In fata noastra nu se vede decat un imens hau ce-ti da prima impresie ca nimic nu se mai poate face. Totusi, din acest punct se face un rapel frumos de 40m pana in Portita Arpaselului. De aici se poate cobora cu 2 corzi (rapel dintr-o bucata, dar cu ceva probleme la recuperarea corzilor), sau cu o singura coarda, tot rapelul fiind facut din doua sau chiar din trei bucati. Noi am preferat din start sa folosim o singura coarda (pentru a nu avea probleme cu recuperarea) si sa facem rapel din mai multe bucati. Chiar pe varf, exista doua pitoane mai vechi pentru rapel, iar mai jos cu 4m de ele, se gaseste lantul nou montat, fixat intr-o lespede solida. Aici am avut ceva dubii in privinta directiei pentru rapel, asa ca, cu toate studiile si lecturile facute acasa… apelez un prieten.
Directia corecta, stand cu spatele la lantul de rapel, e putin dreapta, adica undeva in jurul orei 1. Tentant e si diedrul mai din dreapta (ora 2), dar el te scoate aiurea, in afara liniei de rapel. Normal, nu-mi dau seama cat in dreapta sa ma duc, asa ca aleg sa cobor direct in fata (fata de lantul de rapel); cobor cu grija, si ma uit dupa urmatorul punct pentru regrupare. Dupa vre-o 8m zaresc in stanga lantul de regrupare; ajung la el pe o mica brana unde asigur. Ii comunic lui Florin directia corecta de coborare, si in scurt timp ajunge si el la regrupare. Aici e de mentionat ca as fi putut sa continui rapelul mai departe pana la ingusta platforma a vechiului loc de regrupare (aflat sub o surplomba), si sa mai fac inca un rapel de 20m pana jos in sa. Aleg sa regrupez la noul loc amplasat, in perete si sa pregatesc inca un rapel pana la urmatorul punct de statie, regrupare aflata mai jos de vechiul loc de regrupare. De aici, mai rapelam aproape 20m; in coborare se trece peste surplomba, pe langa vechiul loc de regrupare si se continua pana la urmatorul punct unde se observa lantul pentru rapel. De aici mai urmeaza inca vre-o 15..20m pana in Portita Arpaselului, sa in care ajungem aproximativ in jurul orei 17.30

Fiind destul de tarziu totusi, cu toate ca ne-am incadrat in timpii normali de parcurgere a crestei, am renuntat de a continua urcusul pe vf. Capra si a intra in traseul turistic marcat cu CA, noi alegand sa coboram pe valcelul ce ne scoate in caldarea  Fundul Caprei, direct in marcajul cu BR.
Mai departe a urmat cale intoarsa pe poteca turistica, trecand pe langa Monumentul Alpinistilor, Lacul Capra, Saua Capra si in final Balea Lac.

Sambata, 13 august. Plecam destul de tarziu spre Lacul Podul Giurgiului, cu intentia de a urca ziua urmatoare pe Moldoveanu. Ne insoteste de data aceasta si Radu, un alt iesean ce era si el la Balea in ziua respectiva. Plecand tarziu de la Balea, cu lalaiala pe drum, ajungem tarziu la Podul Giurgiului unde punem corturile. Aici decid ca eu sa nu mai urc ziua urmatoare pe Moldoveanu; raman la cort si ii astept pe baieti sa faca traseul… traseu ce l-au facut in 6 ore (dus-intors). Subsemnatul, cu muuulta odihna acumulata pana ce au venit cuceritorii de pe Moldoveanu, fac(em) cale intoarsa spre Balea Lac unde ajungem spre seara.

Ziua de luni, 15 august era programata pentru vf. Negoiu, dar cum vremea iar s-a stricat, am pierdut timpul printre marea de turisti motorizati ce au urcat in zi de sarbatoare “la munte”. Transfagarasanul, pe portiunea finala era blocat, se astepta si pana la 2… 3 ore pana a ajunge (din ambele sensuri) pana la Balea Lac. Pe la amiaza, dupa ce ne mai intalnim si cu niste prieteni, ba chiar si cu o echipa de prieteni galateni, coboram de pe munte si luam directie spre casa, astfel punem punct la aceasta tura in Fagaras.

Fotografii sunt aici: www.senty.ro/munte/fagaras/SoaptelaUreche/

Salutare tuturor.
Da… concediul s-a terminat de muuuult, aventura s-a terminat si ea de mult timp. Vina e a mea ca nu am mai avut timp sa si scriu. Dar, sa continui…

Cum spuneam in postul trecut, am ajuns duminica, 15 august, in jurul orei 20 in Simeria. De aici si pana in dimineata… cand trebuia sa soseasca si Andreea, aveam sa fiu prieten cu boschetarii din gara. Ca sa “omor timpul” am incercat o plimbare prin oras, unde “am mers cu spatele” sa nu ma trezesc ca se termina. Oarecum am nimerit intr-un parculet, unde lumea se plimba… in cercuri scurte, doar asa trece timpul :)). M-am plictisit repede de marea aventura si dupa ce mi-am refacut stocul de medicamente am parcat in gara, urmand sa-mi petrec o noapte numarand trenurile ce treceau pe acolo. Spre dimineata apare si Andreea, de acum si pana la primul tren ce pleca spre Petrosani am mai povestit vrute si nevrute. In final, dupa ce am urcat in tren… chipurile am incercat sa nu adorm, si sa fiu pe faza cand ajung in halta Ohaba de sub Piatra. No, cum “cel rau” isi baga coada, cu o statie inainte de Ohaba am adormit. Andreea nu stia care e statia (nu mai fusese niciodata pe acea ruta) asa ca cand m-am trezit din somnulet, eram deja la o statie departare de locul unde trebuia sa coboram. Asta e, cam suparat dar si obosit (doar noaptea in gara Simeria nu am dormit) am coborat in aceasta halta, iar de aici, pas intins pana in Ohaba de sub Piatra. Partea proasta e ca era posibil sa pierdem mijlocul de transport din Ohaba, noi nu facusem rezervare, mergeam “pe spatele” unui grup numeros ( + altii) ce erau si ei in tren. Dupa aprox. 30min ajungem la intersectie, si vedem ca ceilalti nu au plecat inca; aveam totusi si putin noroc. Nu dupa mult timp vin si 2 microbuze, si pentru 10 lei de persoana ne ducem pana la Carnic. De aici… pas intins pana la cabana Pietrele, iar de aici spre Gentiana si mai departe prin saua Bucurei, pana la locul de campare – Lacul Bucura. Pe traseu ne tot intalnim cu diferiti “speriati” nu de bombe, ci de vreme rea. La lac ne cautam loc de campare. O adevarata problema, intrucat…. in prima seara am numarat pe putin 50 de corturi! Parca era nunta! Cu noroc Andreea isi gaseste un loc de cort, imprejmuit si cu pietre, ca protectie impotriva vantului, eu pun cortul alaturi, fara alte protectii; nu e nevoie.

              Marti, 16 august 2010. Ne trezim ceva mai tarziu, noaptea a plouat. Eu nu am avut probleme, am dormit dus, pe cand Andreea a avut ceva apa de la stropii ce intrau pe sub tenta.
Primul obiectiv pe ziua de azi… Varful Judele. De fapt eu am avut 2 obiective mari si late: Vf.-ul Judele si varfurile de peste 2500, adica Peleaga si Papusa. Andreea voia sa faca circuitul Portilor Inchise. E perfect, sunt obiective faine! Dupa ce ne pregatim de o zi de munte, luam strictul necesar si “ce e mai important” cu noi, si mergem catre Vf. Judele. Dintr-o tura anterioara (de prin 2005) vazusem Judele asa maret, si imi propusesem sa urc pe el. Am plecat spre Taul portii, de aici urcand in creasta si traseul (dupa cum stiam) trebuia continuat pe linia crestei. Din creasta, la prima tentativa de a tine linia crestei, am constatat ca creasta respectiva si pana la urcusul efectiv pe Judele, nu e chiar asa usor si simplu, cel putin in conditiile pe care le aveam noi: fara echipament minimal, ci numai cu cel de drumetie. Renuntam pe aceasta varianta, si deja simteam o oarecare frustrare in mine. Coboram la Taul Portii, iar de aici direct, spre Taul Agatat. De sus se vedea poteca cu PR ce trece pe langa tau, urca in saua Judele si continua spre lacul Zanoaga. Cu sarituri din piatra in piatra, dupa cateva controverse legat de marcajul de la taul Portii si pana la taul Agatat (pentru Andreea patratul rosu – delimitare de rezervare stiintifica, i se parea marcaj turistic cu PR), ajungem in traseul clasic cu PR si la Taul Agatat. De aici urcam spre saua Judele. Aproape de sa vedem un turist ce venea pe creasta din directai vf-ului Judele. Imi spun, ca daca ala a fost pe varf, pe acolo am sa merg si eu. Intamplarea a facut sa ne intalnim cu turistul chiar in sa. Facem cunostinta cu… Alex, mai povestim una alta, schimbam informatii, si desi el intentiona sa coboare spre Bucura, isi schimba traseul si se duce spre Zanoaga. Noi ne ducem spre Judele. Dupa coborarea de pe varf, iar ne intalnim, tot in sa. Hotaram sa coboram impreuna la Bucura, dar intre timp Andreea si-a amintit ca a uitat pe varf, mascota “expeditiei” :)). No, asa mai facem inca o vizita varfului, si de data aceasta nu ne mai intoarcem, hotaram sa coboram pe cealalta parte a lui, ceea ce am si facut, ajungand direct la Taul Agatat. De aici, printre afine, cu ochii dupa marmote, mergem aiurea pe marginea lacurilor Viorica si Ana pana la corturi. Seara se lasa cu nori, iar noaptea… inca o ploaie… obisnuita.

         18 august. Andreea iar nu prea a putut sa doarma, eu da. Mah ce “nesimtit” mai sunt si eu :)).  Pentru azi nu prea stiam ce sa facem. Am tot lalait-o asa si timpul trecea, nu prea ne venea sa plecam pe circuitul Portilor Inchise.  Eu ma gandeam sa balaurim prin zona, sa facem ceva trasee scurte ca timp, Alex vine in schimb cu ideea de a face creasta Slaveiului. Bun! Ne punem in miscare, trecem pe langa lacul Lia, iar dupa ce asteptam sa coboare o turam de oi din traseu, incepem sa urcam spre creasta. Tinem traseul marcat cu PG, TR si CA. Aproape de linia crestei, intr-o caldare hotaram sa facem un “scurt” popas, sa vedem marmote, sa mancam o ciocolata… In final, scurtul popas s-a facut un popas de aproape o ora… de somn.  Ma… tot sa mai faci asa munte, sa ai timp si de somn :)). Intr-un final ne urnim, ajungem in creasta. Aici dam si de o oaie ratacita. Asta e, ori se gaseste cu turma, ori e papica pentru vre-un urs ce tot se plimba prin apropiere. Din creasta si din poteca marcata, facem dreapta pe linia crestei, de aici traseul e marcat (slab) cu momai. Vremea buna si placuta ne indeamna la drum, piatra (uscata) are aderenta superba atat la bocanc cat si la palma. Dupa ce depasim varful Slaveiu, vedem in jos si un ciopor de capre negre – singurele vazute in Retezat. Mai departe continuam traseul pe creasta pana ajungem in saua Judele. Un grup de straini ne vad de departe, si inainte sa ajungem noi in sa, intra si ei pe traseul crestei Slaveiului; credeam ca stiu ce vor sa faca, ca stiu traseul, dar de fapt dupa ce au realizat ca nu e traseu marcat s-au intors in saua Judele. De aici Andreea se duce la corturi, eu cu Alex ne indreptam spre saua Bucurei pentru a incerca cateva apeluri telefonice catre “civilizatie”. Nu are rost sa mai spun de poteca, marcaj, ca oricum am mers pe unde am vrut, nicidecum pe ceva marcat.

        Joi, 19 august. De cu seara ne propusesem pentru aceasta zi sa facem circuitul Portile Inchise. Dupa o noapte linistita, cand de data aceasta nu a mai plouat, mai de dimineata ne echipam si plecam pe traseu. Trecem si pe la cortul lui Alex, dar… nu-l gasim. Nu stiam unde e, asa ca hotaram sa plecam numai noi doi. In apropiere de refugiul salvamont ne intalnim cu Alex, rezolvasem si misterul disparitiei lui matinale: fusese sa mulga cateva vaci din apropiere, omul intorcanduse in tabara de baza cu 2 sticle de lapte. A renuntat sa mai mearga cu noi… “am de treaba, trebuie sa fierb laptele, sa-l pun la prins….” Cu lacrimi in ochi de ras ne despartim si continuam traseul pe CG spre Vf-ul Peleaga. De aici, coboram in saua Pelegii, urmand sa urcam celalalt varf de peste 2500m, Varful Papusa. Mai departe traseul continua pe BR pana la custura Portile Inchise. Trebuie sa mentionez ca aceste “porti inchise” in mintea mea credeam ca e nustiu ce strunga sau trecere dintr-un punct in altul. In final aveam sa ma lamuresc ca de fapt e o custura, si separa doua caldari glaciare.
De la alti turisti primim informatii ca s-a montat un cablu pe o portiune mai dificila din traseu, iar mai departe nu sunt probleme, traseul fiind proaspat remarcat si deschis publicului larg. Despre acest traseu, pot spune ca (dupa parerea mea) e mai dificil in unele portiuni decat Custura Saratii din Fagaras, mai ales ca acum in Fagaras, pe custura, sunt montate multe lanturi in portiunile “mai dificile”. Aici… salbaticie curata, traseu “virgin”. Imi place, privelistea e superba, mai ales ca dis de dimineata si pana la intrarea pe custura am avut numai cer senin si soare. Dupa parcurgerea custurii, vremea avea sa se schimbe, sa vina nori, dar de acum aveam de coborat pana la Lacul Galesu. Aici am facut o pauza mai prelungita si “am admirat” (poate mai mult Andreea) cum un neamt face baie in lac. Nu stiu daca e sau nu in cadrul parcului, dar…
De la lac urmeaza returul, punctul final fiind Lacul Bucura. Trecem pe langa Taurile Valea Rea, si urcam in saua Pelegii, iar de aici… iar pe Peleaga. Dimineata cand am coborat pe acest traseu, ma gandeam la o solutie de ocolire, dar cum vremea s-a stricat intre timp, am renuntat la acest plan. Dupa trecerea peste varf, coboram la Bucura, ziua terminanduse aici, dupa aproape 8…9  ore de traseu. Si atunci, si acum sunt oarecum confuz de tipul de marcaj aplicat pentru acest circuit! Din cata documentatie am citit, pentru un circuit, marcajul recomandat e punctul, aici.. fiind banda rosie. Derutant e ca dupa ce se parcurge custura Portile Inchise, traseul cu BR se bifurca: o parte se duce la dreapta.. pe linia crestei, o parte coborara la lacul Galesu, pe traseu gasind si marcajul cu TR. De la lacul Galesu, banda rosie merge in paralel cu PR pana in saua Pelegii. Personal nu inteleg rostul marcajului cu BR pe la lacul Galesu si pana in saua Pelegii. Din punctul meu de vedere, pentru acest circuit se putea alege Punctul…. cu orice culoare disponibila (eventual rosu), iar pe portiunea de creasta sa mearga in paralel cu BR.

         20 august. Pe la amiaza, coboram de pe munte. Nu ne grabim, intrucat rezervare pentru microbuz nu aveam, noaptea aveam sa o petrecem pe la o pensiune.

***  

       A doua zi, 21 august, avem noroc ca in camera cu noi se cazasera si 2 turisti ce ne duc cu masina pana in Vintu de Jos, de aici prindem un tren spre Sibiu. Pe traseu, in Sebes ii arat Andreeii si Rapa Rosie. Din Sibiu, luam un personal pana la Porumbacu de Jos, de aici talpa pana la iesirea din sat. Aici am asteptat sa vina transportatorul local, ce urma sa ne duca pana la cariera. Cum transportatorul local era bussy,  inlocuitorul lui era… preotul satului. Bun, cum lucram la acelasi “patron” (“oarecum colegi”) credeam ca vom iesi mai ieftin. Credeam, pentru ca… surpriza! Buzunarele de popa sunt adanci, si asa ne-am usurat de 30 lei de fiecare. Asta e, printre glume si alte vorbe… ajungem pe intuneric la cabana Negoiu. Aici… alta jumuleala. Dupa ce ca cabanierul ne-a luat “de sus”, ca… ce cautam noi noaptea pe acolo, ne da o camera cu 2 locuri (ca altele nu mai avea). Si asa au mai zburat inca 30 lei de persoana… A fost prima data cand am stat la acea cabana, dar va fi si ultima!

       22 august. Plecam in jur de ora 11 si ceva, spre lacul Caltun. Nu aveam de ce sa ne grabim. Daca plecam mai din timp, am fi putut urca pe muchia Serbotei, si sa includem si Custura Saratii in traseu. De la cabana am mers pe TR pana in saua Cleopetrei. De aici, urcus solicitant si frumos pe vf. Negoiu. De data aceasta iar am prins Negoiu vreme urata, ceatza. Cum portiunea finala de urcus pe Negoiu a fost fara bete ajutatoare… pe varf era cat pe ce sa pun mana pe doua bete… roz! Am ramas cam tablou la vederea lor. De fapt era o turista straina, cu doua picioare… ca betele, dar… roz :)) Ma amuz copios, si dupa o pauza de odihna, trafic radio (radioamatorism) coboram spre Caltun, prin Strunga Dracului. Aici, ma iau si de Andreea, in tura asta isi luase picioarele cele scurte… si nu prea ajungea la prize. Cu gura pana la urechi, ajungem si la lacul Caltun unde punem corturile. Urma ca a doua zi sa urcam pe vf. Lespezi si pe Caltun.

     23 august. Cu “patriotism” in noi, urc numai eu pe traseu. Andreea renunta, eu ii las o statie radio si plec pe traseu. Iarasi din ce informatii aveam, voiam sa ajung pe creasta in strunga Doamnei, si de aici sa tin linia crestei urcand pe Caltun si pe Lespezi.  Observ langa perete si 2 turisti straini (un baiat si o fata) ce urca intentionau sa urce prin hornul/valcelul dintre cele doua varfuri. Nu stiam ca se poate, dar cum ei au urcat, acum stiu ca se poate, si… la liber. Eu imi continui planul meu, ajung in creasta si incerc o cale de ascensiune pe vf. Caltun. Cu informatii aproape zero, am incercat o urcare pe partea vestica. Sanse ZERO, in lipsa unui partener si mai ales a echipamentului de catarare. Ma mai invart pe acolo si incerc si ceva portiuni din fata nordica. Cam pe la jumatate ma opresc, urma o surplomba. Cum echipament nu aveam, am inceput sa ma gandesc si la varianta de retragere dupa ce ajung sus (doar nu aveam coarda cu mine), eu nestiind cum arata muntele pe partea sudica. Daca in Retezat eram cam frustrat la prima tentativa de a urca (pe alt traseu) pe Judele, acum eram destul de suparat. Incepusem sa “renunt” si cum aveam timp la dispozitie, intors in creasta, cobor spre sud, pe un valcel cu grohotis, in caldarea Berbecilor, sa vad si din acea parte cum se vede muntele. Acolo…. surpriza. Era mult mai accesibil. Merg “aiurea” pe diferite brane, ajung si la un curs de apa unde-mi refac rezerva, si continui sa urc pe firul unui valcel… spre muchie. Aici, inca o surpriza, aveam sa descoper un marcaj cu BA, sters si vai de capul lui. Imi zic, sunt pe drumul cel bun. Urc in continuare, marcajul disparand definitiv! Aproape de linia muchiei gasesc un alt marcaj cu PR ce venea din sud, si tinea muchia, catre vf. Lespezi. Cand am ajuns eu pe muchie, am vazut ca pe Lespezi erau ajunsi cei doi straini. Momentul cand am ajuns eu pe Lespezi, a coincis cu momentul cand cei doi au ajuns pe Caltun. Daca pana acum am avut vreme superba, portiunea dintre Lespezi si Caltun am facut-o prin ceata. In drum spre vf. Caltun, ma asteptam sa ma intalnesc oricand cu cei doi, dar…. nu. Pe Caltun ma intrebam pe unde s-au dus cei doi. Mi-am dat seama ca au coborat pe undeva, dar cum eu nu stiam daca e vre-o varianta de urcat/coborat, intrucat vazusem de jos cum arata fata vestica a muntelui, am renuntat sa incerc ceva si am facut cale intoarsa, Caltun – Lespezi – muchia si apoi valcelul pana in caldarea Berbecilor. La fel, marcaj inexistent, apoi la baza valcelului am gasit marcajul cu BA, iar in caldare am prins poteca si marcajul cu BA, ce duce spre traseul cu BG ce urca in Strunga Doamnei. Ajuns in caldare, aud vorbe, tipete si planset din perete! In prima faza nu am vazut nimic, erau in zona cu noroasa. Stau si astept putin, si ii vad pe un valcel abrupt si cu multe saritori. Au ajuns si s-au blocat (cel putin fata s-a blocat si a intrat in stare de soc) deasupra unei saritori. I-am intrebat daca au nevoie de ajutor: fata zicea ca da, baiatul ca nu. Semnal la telefon nu aveam, singura solutie in caz de urgenta era statia radio –  o legatura directa cu salvamontul (daca se putea) sau o legatura cu diferiti radioamatori ce se aflau pe un repetor zonal ce il puteam accesa.  In situatia de fata am asteptat sa vad cum evolueaza lucrurile, si daca cei doi ajung cu bine la baza peretelui. Dupa vre-o jumatate de ora cei doi au iesit din portiunea dificila, iar eu am plecat mai departe spre strunga Doamnei, si de aici pe BR pana la cort. Deoarece povestea asta mi-a luat mai mult timp decat era prevazut, am renuntat sa mai plecam spre lacul Capra, urmatoarea destinatie.

       24 august. Urmeaza “placutul” urcus pe Laitel. Pe varf, pauza, biscuiti si trafic radio. Reusesc sa iau legatura cu un radioamator… de pe Moldoveanu, in prima faza prin intermediul unui repetor din Medias, si apoi direct. Ne bucuram de legatura si speram sa ne intalnim pe traseu sa ne si cunoastem. Tot de aici mai vorbesc si cu cineva din Rarau, dar de data aceasta prin intermediul unui repetor de pe vf. Toaca din Ceahlau. Dupa ce, “am terminat bateriile”, cu statia moarta ne continuam traseul spre Capra. In saua Paltinului facem un popas mai indelung. De aici eu merg pe creasta (imi place mult portiunea) iar Andreea alege varianta de la 5m sub creasta. Ne “regrupam” inaintea urcusului pe vf. Iezerul Caprei, pe care eu nu vreau sa-l urc; in 2008 am ocolit prin dreapta acest varf, pe o poteca marcata cu momai. Initial Andreea voia sa tina marcajul cu BR ce trece peste varf, dar cand a vazut ca are de urcat… a renuntat si a mers cu mine. La lacul Capra am pus corturile si…. a inceput spectacolul! Daca in Retezat spectacolul a fost pentru Andreea, acum avea sa fie pentru mine. Doua poloneze/cehoaice, sau ce natie erau s-au dezbracat si … baie in lac. Daca spectacolul e gratuit… de ce nu. Oricum nu e prima data cand vad asa ceva :)). Seara a fost superba, cer senin si cu luna plina, dar spre dimineata vremea avea sa se strice.

     25 august. Concediul meu se termina, trebuie sa ma retrag de pe munte. Desi imi propusesem sa ma trezesc de dimineata si sa urc si pe Vanatarea lui Buteanu, datorita vremii neprielnice, renunt. Ramane pentru alta data Vanatarea lui Buteanu, Dara si Hartopu, ultimele varfuri de peste 2500m din tara.
Mai departe cobor la Balea Lac, insotit si de Andreea pentru a face alte cumparaturi. Aici jos am un oarecare noroc, si gasesc un om amabil ce ma duce cu masina pana la Sambata. Coboram fara probleme pe transfagarasan (cel putin asa credeam noi), iar cand am ajuns la Balea Cascada, descoperisem ca pe roata din spate, din 6 prezoane au mai ramas numai 3, si alea… abia stateau. Dupa ce am realizat prin ce era sa trecem, incercam o remediere de moment si continuam drumul in stare de avarie. De la Sambata de Jos, eu reusesc sa prind un tir “de ocazie” si ma duce la fix pana in Brasov, sa am timp pentru a prinde trenurile spre casa.

     26 august. Sunt acasa, concediul s-a terminat!

Multumesc tuturor celor ce au avut rabdare sa citeasca jurnalul, TURE FRUMOASE TUTUROR!

         Yeee! Da, oficial asta e concediul pentru anul 2010 – august!

Dupa cum se stie (pentru oamenii muncitori :)) ) anual exista si o perioada de concediu. De ceva timp tot ma gandeam ce sa mai fac anul acesta. Optiuni erau “garla”, idei prinse de la altii… la fel, dar pana la urma ce a “prins” la mine a fost ideea desprinsa dintr-o reclama tv. Da ma, sa mai ziceti ca nu sunt bune si reclamele la TV, chiar daca ne prostesc si ne fac varza neuronii :)). No, cum ziceam, anul asta… “nu ma duc nicaieri… deci merg oriunde!”

       Mai pe larg, ce inseamna aceasta “campanie” de trekking?

Simplu. Voi pleca intr-un circuit prin tara, atat prin orase cat si prin/pe munti. De ce fac asta? Tura e o iesire “de ros vibramul la bocanc”, merg sa vad tara, merg sa observ oamenii din diferite locuri pe unde ajung, merg sa revad locuri la care ajung mai rar (din pacate), merg sa vad locuri si munti noi, merg sa-mi “impac un pitic” de-al meu ce ma “piseaza” cu acele varfuri de peste 2500m din tara, si nu in ultumul rand merg sa ma simt bine!  Obiectivele nefiind batute in cuie, pur si simplu unde am chef sa ma opresc, sa vad ceva sa dorm sau sa fac o baie, sa casc gura, sa beau o bere sau sa mananc o fripturica, sa-mi gatesc o supa la primus, sa urmaresc cum merg ramele prin pamant, sau orice traznaie ce-mi trece prin cap… aia fac! Desigur, exista un plan de start, dar cum ziceam mai inainte, e facut sa fie incalcat :)).  Startul se va da din Iasi, cu trenul pana intr-un prim popas ce va fi la Suceava. Desi prin acest oras pasii m-au mai purtat de cateva ori (in diferite interese), de data aceasta sper sa fie altfel, sa merg in locuri noi, sa ma “ratacesc” aiurea. Am zis ca ma opresc in Suceava? Da, poate ca ma opresc, poate nu, asta se va sti in ziua cand voi pleca din Iasi; da, asta e si scopul calatoriei, sa fac ce vreau!

Dupa Suceava, voi pleca spre Campulung Moldovenesc, cu trenul, cu autobuzul, cu ocazia, cu piciorul… depinde cu ce nimeresc! Initial voiam sa merg pana la Iacobeni, si de acolo sa merg pana la Rotunda, dar cum orice zi are o idee noua, dupa o intalnire saptamanala cu pasionatii de drumetii montane din Iasi (aici zburase un porumbel despre… Izvoarele Sucevei), am decis ca din Campulung Moldovenesc sa merg catre granita cu Ucraina… pana la Izvoarele Sucevei. Nu stiu ce vreau sa vad aici, nu stiu ce voi vedea, stiu ca vreau sa ajung pana acolo. Din Izvoarele Sucevei urma sa revin la Campulung Moldovenesc si de aici la Iacobeni si mai departe pana la Rotunda, dar… o noua zi, alte idei: azi mi-am aruncat ceva ochi pe o harta cu obcinele bucovinei, si chiar daca stiu ca marcajul in acei munti exista… numai pe harta, din Izvoarele Sucevei voi incerca sa ajung direct in Carlibaba, iar de aici la Rotunda.

Din pasul Rotunda, voi merge pe creasta rodnei, pana in Borsa. Din Borsa urmatorul punct va fi Viseu si de aici la o mica plimbare cu mocanita. Din Viseu, urmatorul punct va fi Sigetul Marmatiei si de aici la Sapanta, unde inchei si partea nordica. Ar mai fi o varianta de a ajunge in Satu Mare, ca tot nu am ajuns niciodata acolo… dar ramane de vazut ce va fi.

      Daca pana acum am mers oarecum in linie dreapta, de la Est la Vest, in continuare voi cobora spre Sud, imi propun sa fac un Z. Am in obiectiv, pasul Gutai, creasta Cocosului, vf Mogosa (dar aici nu cred ca voi mai face o vizita la statie :)) ); mai departe voi cobora spre muntii Meses, sa revad Gradina Zmeilor. De aici voi merge prin Cluj, Targu Mures, Sighisoara, Medias, Blaj, Alba Iulia, iar de aici voi intra in Padis. Dupa Padis, urmatorul punct de oprire este Rapa Rosie de langa Sebes, iar de aici va urma Retezatul. Din Retezat ma voi invarti in jurul Sibiului (are multe locuri faine si linistitoare), iar mai departe voi merge in Fagaras pentru ceva varfuri si muchii. Se prea poate ca pana in Piatra Craiului sa merg iar ( din nou???) pe creasta, dar de data asta ma voi mai abate putin si spre sud sau nord, depinde de unde bate vantul. In Crai, daca e vreme buna, timp, posibil sa fac creasta sudica, daca nu… drum intins catre Bucegi unde in mod normal ar cam trebui sa termin tura, concediul, banii… Nimic nu e exact, nimic nu va fi asa cum am schitat.

     Pe parcursul calatoriei voi avea cu mine echipamentul montan, o statie de emisie-receptie in banda de 2m pentru radioamatori – frecventa de 145,225MHz , iar o a doua statie va fi in banda de CB, pe canalul 22 – traficul auto. Din rucsac nu va lipsi si un notebook cu un modem pentru internet, astfel incat pe parcurul calatoriei pe blog voi povesti impresiile mele de calatorie. Bugetul alocat e undeva in jur de 600 euro – stati linistiti nu voi calatori cu atatia bani gramada la mine :))

     Acestea fiind zise… vreme buna sa fie, picioare zdravene, sanatate si voie buna!