Salutare tuturor.
Da… concediul s-a terminat de muuuult, aventura s-a terminat si ea de mult timp. Vina e a mea ca nu am mai avut timp sa si scriu. Dar, sa continui…
Cum spuneam in postul trecut, am ajuns duminica, 15 august, in jurul orei 20 in Simeria. De aici si pana in dimineata… cand trebuia sa soseasca si Andreea, aveam sa fiu prieten cu boschetarii din gara. Ca sa “omor timpul” am incercat o plimbare prin oras, unde “am mers cu spatele” sa nu ma trezesc ca se termina. Oarecum am nimerit intr-un parculet, unde lumea se plimba… in cercuri scurte, doar asa trece timpul :)). M-am plictisit repede de marea aventura si dupa ce mi-am refacut stocul de medicamente am parcat in gara, urmand sa-mi petrec o noapte numarand trenurile ce treceau pe acolo. Spre dimineata apare si Andreea, de acum si pana la primul tren ce pleca spre Petrosani am mai povestit vrute si nevrute. In final, dupa ce am urcat in tren… chipurile am incercat sa nu adorm, si sa fiu pe faza cand ajung in halta Ohaba de sub Piatra. No, cum “cel rau” isi baga coada, cu o statie inainte de Ohaba am adormit. Andreea nu stia care e statia (nu mai fusese niciodata pe acea ruta) asa ca cand m-am trezit din somnulet, eram deja la o statie departare de locul unde trebuia sa coboram. Asta e, cam suparat dar si obosit (doar noaptea in gara Simeria nu am dormit) am coborat in aceasta halta, iar de aici, pas intins pana in Ohaba de sub Piatra. Partea proasta e ca era posibil sa pierdem mijlocul de transport din Ohaba, noi nu facusem rezervare, mergeam “pe spatele” unui grup numeros ( + altii) ce erau si ei in tren. Dupa aprox. 30min ajungem la intersectie, si vedem ca ceilalti nu au plecat inca; aveam totusi si putin noroc. Nu dupa mult timp vin si 2 microbuze, si pentru 10 lei de persoana ne ducem pana la Carnic. De aici… pas intins pana la cabana Pietrele, iar de aici spre Gentiana si mai departe prin saua Bucurei, pana la locul de campare – Lacul Bucura. Pe traseu ne tot intalnim cu diferiti “speriati” nu de bombe, ci de vreme rea. La lac ne cautam loc de campare. O adevarata problema, intrucat…. in prima seara am numarat pe putin 50 de corturi! Parca era nunta! Cu noroc Andreea isi gaseste un loc de cort, imprejmuit si cu pietre, ca protectie impotriva vantului, eu pun cortul alaturi, fara alte protectii; nu e nevoie.
Marti, 16 august 2010. Ne trezim ceva mai tarziu, noaptea a plouat. Eu nu am avut probleme, am dormit dus, pe cand Andreea a avut ceva apa de la stropii ce intrau pe sub tenta.
Primul obiectiv pe ziua de azi… Varful Judele. De fapt eu am avut 2 obiective mari si late: Vf.-ul Judele si varfurile de peste 2500, adica Peleaga si Papusa. Andreea voia sa faca circuitul Portilor Inchise. E perfect, sunt obiective faine! Dupa ce ne pregatim de o zi de munte, luam strictul necesar si “ce e mai important” cu noi, si mergem catre Vf. Judele. Dintr-o tura anterioara (de prin 2005) vazusem Judele asa maret, si imi propusesem sa urc pe el. Am plecat spre Taul portii, de aici urcand in creasta si traseul (dupa cum stiam) trebuia continuat pe linia crestei. Din creasta, la prima tentativa de a tine linia crestei, am constatat ca creasta respectiva si pana la urcusul efectiv pe Judele, nu e chiar asa usor si simplu, cel putin in conditiile pe care le aveam noi: fara echipament minimal, ci numai cu cel de drumetie. Renuntam pe aceasta varianta, si deja simteam o oarecare frustrare in mine. Coboram la Taul Portii, iar de aici direct, spre Taul Agatat. De sus se vedea poteca cu PR ce trece pe langa tau, urca in saua Judele si continua spre lacul Zanoaga. Cu sarituri din piatra in piatra, dupa cateva controverse legat de marcajul de la taul Portii si pana la taul Agatat (pentru Andreea patratul rosu – delimitare de rezervare stiintifica, i se parea marcaj turistic cu PR), ajungem in traseul clasic cu PR si la Taul Agatat. De aici urcam spre saua Judele. Aproape de sa vedem un turist ce venea pe creasta din directai vf-ului Judele. Imi spun, ca daca ala a fost pe varf, pe acolo am sa merg si eu. Intamplarea a facut sa ne intalnim cu turistul chiar in sa. Facem cunostinta cu… Alex, mai povestim una alta, schimbam informatii, si desi el intentiona sa coboare spre Bucura, isi schimba traseul si se duce spre Zanoaga. Noi ne ducem spre Judele. Dupa coborarea de pe varf, iar ne intalnim, tot in sa. Hotaram sa coboram impreuna la Bucura, dar intre timp Andreea si-a amintit ca a uitat pe varf, mascota “expeditiei” :)). No, asa mai facem inca o vizita varfului, si de data aceasta nu ne mai intoarcem, hotaram sa coboram pe cealalta parte a lui, ceea ce am si facut, ajungand direct la Taul Agatat. De aici, printre afine, cu ochii dupa marmote, mergem aiurea pe marginea lacurilor Viorica si Ana pana la corturi. Seara se lasa cu nori, iar noaptea… inca o ploaie… obisnuita.
18 august. Andreea iar nu prea a putut sa doarma, eu da. Mah ce “nesimtit” mai sunt si eu :)). Pentru azi nu prea stiam ce sa facem. Am tot lalait-o asa si timpul trecea, nu prea ne venea sa plecam pe circuitul Portilor Inchise. Eu ma gandeam sa balaurim prin zona, sa facem ceva trasee scurte ca timp, Alex vine in schimb cu ideea de a face creasta Slaveiului. Bun! Ne punem in miscare, trecem pe langa lacul Lia, iar dupa ce asteptam sa coboare o turam de oi din traseu, incepem sa urcam spre creasta. Tinem traseul marcat cu PG, TR si CA. Aproape de linia crestei, intr-o caldare hotaram sa facem un “scurt” popas, sa vedem marmote, sa mancam o ciocolata… In final, scurtul popas s-a facut un popas de aproape o ora… de somn. Ma… tot sa mai faci asa munte, sa ai timp si de somn :)). Intr-un final ne urnim, ajungem in creasta. Aici dam si de o oaie ratacita. Asta e, ori se gaseste cu turma, ori e papica pentru vre-un urs ce tot se plimba prin apropiere. Din creasta si din poteca marcata, facem dreapta pe linia crestei, de aici traseul e marcat (slab) cu momai. Vremea buna si placuta ne indeamna la drum, piatra (uscata) are aderenta superba atat la bocanc cat si la palma. Dupa ce depasim varful Slaveiu, vedem in jos si un ciopor de capre negre – singurele vazute in Retezat. Mai departe continuam traseul pe creasta pana ajungem in saua Judele. Un grup de straini ne vad de departe, si inainte sa ajungem noi in sa, intra si ei pe traseul crestei Slaveiului; credeam ca stiu ce vor sa faca, ca stiu traseul, dar de fapt dupa ce au realizat ca nu e traseu marcat s-au intors in saua Judele. De aici Andreea se duce la corturi, eu cu Alex ne indreptam spre saua Bucurei pentru a incerca cateva apeluri telefonice catre “civilizatie”. Nu are rost sa mai spun de poteca, marcaj, ca oricum am mers pe unde am vrut, nicidecum pe ceva marcat.
Joi, 19 august. De cu seara ne propusesem pentru aceasta zi sa facem circuitul Portile Inchise. Dupa o noapte linistita, cand de data aceasta nu a mai plouat, mai de dimineata ne echipam si plecam pe traseu. Trecem si pe la cortul lui Alex, dar… nu-l gasim. Nu stiam unde e, asa ca hotaram sa plecam numai noi doi. In apropiere de refugiul salvamont ne intalnim cu Alex, rezolvasem si misterul disparitiei lui matinale: fusese sa mulga cateva vaci din apropiere, omul intorcanduse in tabara de baza cu 2 sticle de lapte. A renuntat sa mai mearga cu noi… “am de treaba, trebuie sa fierb laptele, sa-l pun la prins….” Cu lacrimi in ochi de ras ne despartim si continuam traseul pe CG spre Vf-ul Peleaga. De aici, coboram in saua Pelegii, urmand sa urcam celalalt varf de peste 2500m, Varful Papusa. Mai departe traseul continua pe BR pana la custura Portile Inchise. Trebuie sa mentionez ca aceste “porti inchise” in mintea mea credeam ca e nustiu ce strunga sau trecere dintr-un punct in altul. In final aveam sa ma lamuresc ca de fapt e o custura, si separa doua caldari glaciare.
De la alti turisti primim informatii ca s-a montat un cablu pe o portiune mai dificila din traseu, iar mai departe nu sunt probleme, traseul fiind proaspat remarcat si deschis publicului larg. Despre acest traseu, pot spune ca (dupa parerea mea) e mai dificil in unele portiuni decat Custura Saratii din Fagaras, mai ales ca acum in Fagaras, pe custura, sunt montate multe lanturi in portiunile “mai dificile”. Aici… salbaticie curata, traseu “virgin”. Imi place, privelistea e superba, mai ales ca dis de dimineata si pana la intrarea pe custura am avut numai cer senin si soare. Dupa parcurgerea custurii, vremea avea sa se schimbe, sa vina nori, dar de acum aveam de coborat pana la Lacul Galesu. Aici am facut o pauza mai prelungita si “am admirat” (poate mai mult Andreea) cum un neamt face baie in lac. Nu stiu daca e sau nu in cadrul parcului, dar…
De la lac urmeaza returul, punctul final fiind Lacul Bucura. Trecem pe langa Taurile Valea Rea, si urcam in saua Pelegii, iar de aici… iar pe Peleaga. Dimineata cand am coborat pe acest traseu, ma gandeam la o solutie de ocolire, dar cum vremea s-a stricat intre timp, am renuntat la acest plan. Dupa trecerea peste varf, coboram la Bucura, ziua terminanduse aici, dupa aproape 8…9 ore de traseu. Si atunci, si acum sunt oarecum confuz de tipul de marcaj aplicat pentru acest circuit! Din cata documentatie am citit, pentru un circuit, marcajul recomandat e punctul, aici.. fiind banda rosie. Derutant e ca dupa ce se parcurge custura Portile Inchise, traseul cu BR se bifurca: o parte se duce la dreapta.. pe linia crestei, o parte coborara la lacul Galesu, pe traseu gasind si marcajul cu TR. De la lacul Galesu, banda rosie merge in paralel cu PR pana in saua Pelegii. Personal nu inteleg rostul marcajului cu BR pe la lacul Galesu si pana in saua Pelegii. Din punctul meu de vedere, pentru acest circuit se putea alege Punctul…. cu orice culoare disponibila (eventual rosu), iar pe portiunea de creasta sa mearga in paralel cu BR.
20 august. Pe la amiaza, coboram de pe munte. Nu ne grabim, intrucat rezervare pentru microbuz nu aveam, noaptea aveam sa o petrecem pe la o pensiune.
***
A doua zi, 21 august, avem noroc ca in camera cu noi se cazasera si 2 turisti ce ne duc cu masina pana in Vintu de Jos, de aici prindem un tren spre Sibiu. Pe traseu, in Sebes ii arat Andreeii si Rapa Rosie. Din Sibiu, luam un personal pana la Porumbacu de Jos, de aici talpa pana la iesirea din sat. Aici am asteptat sa vina transportatorul local, ce urma sa ne duca pana la cariera. Cum transportatorul local era bussy, inlocuitorul lui era… preotul satului. Bun, cum lucram la acelasi “patron” (“oarecum colegi”) credeam ca vom iesi mai ieftin. Credeam, pentru ca… surpriza! Buzunarele de popa sunt adanci, si asa ne-am usurat de 30 lei de fiecare. Asta e, printre glume si alte vorbe… ajungem pe intuneric la cabana Negoiu. Aici… alta jumuleala. Dupa ce ca cabanierul ne-a luat “de sus”, ca… ce cautam noi noaptea pe acolo, ne da o camera cu 2 locuri (ca altele nu mai avea). Si asa au mai zburat inca 30 lei de persoana… A fost prima data cand am stat la acea cabana, dar va fi si ultima!
22 august. Plecam in jur de ora 11 si ceva, spre lacul Caltun. Nu aveam de ce sa ne grabim. Daca plecam mai din timp, am fi putut urca pe muchia Serbotei, si sa includem si Custura Saratii in traseu. De la cabana am mers pe TR pana in saua Cleopetrei. De aici, urcus solicitant si frumos pe vf. Negoiu. De data aceasta iar am prins Negoiu vreme urata, ceatza. Cum portiunea finala de urcus pe Negoiu a fost fara bete ajutatoare… pe varf era cat pe ce sa pun mana pe doua bete… roz! Am ramas cam tablou la vederea lor. De fapt era o turista straina, cu doua picioare… ca betele, dar… roz :)) Ma amuz copios, si dupa o pauza de odihna, trafic radio (radioamatorism) coboram spre Caltun, prin Strunga Dracului. Aici, ma iau si de Andreea, in tura asta isi luase picioarele cele scurte… si nu prea ajungea la prize. Cu gura pana la urechi, ajungem si la lacul Caltun unde punem corturile. Urma ca a doua zi sa urcam pe vf. Lespezi si pe Caltun.
23 august. Cu “patriotism” in noi, urc numai eu pe traseu. Andreea renunta, eu ii las o statie radio si plec pe traseu. Iarasi din ce informatii aveam, voiam sa ajung pe creasta in strunga Doamnei, si de aici sa tin linia crestei urcand pe Caltun si pe Lespezi. Observ langa perete si 2 turisti straini (un baiat si o fata) ce urca intentionau sa urce prin hornul/valcelul dintre cele doua varfuri. Nu stiam ca se poate, dar cum ei au urcat, acum stiu ca se poate, si… la liber. Eu imi continui planul meu, ajung in creasta si incerc o cale de ascensiune pe vf. Caltun. Cu informatii aproape zero, am incercat o urcare pe partea vestica. Sanse ZERO, in lipsa unui partener si mai ales a echipamentului de catarare. Ma mai invart pe acolo si incerc si ceva portiuni din fata nordica. Cam pe la jumatate ma opresc, urma o surplomba. Cum echipament nu aveam, am inceput sa ma gandesc si la varianta de retragere dupa ce ajung sus (doar nu aveam coarda cu mine), eu nestiind cum arata muntele pe partea sudica. Daca in Retezat eram cam frustrat la prima tentativa de a urca (pe alt traseu) pe Judele, acum eram destul de suparat. Incepusem sa “renunt” si cum aveam timp la dispozitie, intors in creasta, cobor spre sud, pe un valcel cu grohotis, in caldarea Berbecilor, sa vad si din acea parte cum se vede muntele. Acolo…. surpriza. Era mult mai accesibil. Merg “aiurea” pe diferite brane, ajung si la un curs de apa unde-mi refac rezerva, si continui sa urc pe firul unui valcel… spre muchie. Aici, inca o surpriza, aveam sa descoper un marcaj cu BA, sters si vai de capul lui. Imi zic, sunt pe drumul cel bun. Urc in continuare, marcajul disparand definitiv! Aproape de linia muchiei gasesc un alt marcaj cu PR ce venea din sud, si tinea muchia, catre vf. Lespezi. Cand am ajuns eu pe muchie, am vazut ca pe Lespezi erau ajunsi cei doi straini. Momentul cand am ajuns eu pe Lespezi, a coincis cu momentul cand cei doi au ajuns pe Caltun. Daca pana acum am avut vreme superba, portiunea dintre Lespezi si Caltun am facut-o prin ceata. In drum spre vf. Caltun, ma asteptam sa ma intalnesc oricand cu cei doi, dar…. nu. Pe Caltun ma intrebam pe unde s-au dus cei doi. Mi-am dat seama ca au coborat pe undeva, dar cum eu nu stiam daca e vre-o varianta de urcat/coborat, intrucat vazusem de jos cum arata fata vestica a muntelui, am renuntat sa incerc ceva si am facut cale intoarsa, Caltun – Lespezi – muchia si apoi valcelul pana in caldarea Berbecilor. La fel, marcaj inexistent, apoi la baza valcelului am gasit marcajul cu BA, iar in caldare am prins poteca si marcajul cu BA, ce duce spre traseul cu BG ce urca in Strunga Doamnei. Ajuns in caldare, aud vorbe, tipete si planset din perete! In prima faza nu am vazut nimic, erau in zona cu noroasa. Stau si astept putin, si ii vad pe un valcel abrupt si cu multe saritori. Au ajuns si s-au blocat (cel putin fata s-a blocat si a intrat in stare de soc) deasupra unei saritori. I-am intrebat daca au nevoie de ajutor: fata zicea ca da, baiatul ca nu. Semnal la telefon nu aveam, singura solutie in caz de urgenta era statia radio – o legatura directa cu salvamontul (daca se putea) sau o legatura cu diferiti radioamatori ce se aflau pe un repetor zonal ce il puteam accesa. In situatia de fata am asteptat sa vad cum evolueaza lucrurile, si daca cei doi ajung cu bine la baza peretelui. Dupa vre-o jumatate de ora cei doi au iesit din portiunea dificila, iar eu am plecat mai departe spre strunga Doamnei, si de aici pe BR pana la cort. Deoarece povestea asta mi-a luat mai mult timp decat era prevazut, am renuntat sa mai plecam spre lacul Capra, urmatoarea destinatie.
24 august. Urmeaza “placutul” urcus pe Laitel. Pe varf, pauza, biscuiti si trafic radio. Reusesc sa iau legatura cu un radioamator… de pe Moldoveanu, in prima faza prin intermediul unui repetor din Medias, si apoi direct. Ne bucuram de legatura si speram sa ne intalnim pe traseu sa ne si cunoastem. Tot de aici mai vorbesc si cu cineva din Rarau, dar de data aceasta prin intermediul unui repetor de pe vf. Toaca din Ceahlau. Dupa ce, “am terminat bateriile”, cu statia moarta ne continuam traseul spre Capra. In saua Paltinului facem un popas mai indelung. De aici eu merg pe creasta (imi place mult portiunea) iar Andreea alege varianta de la 5m sub creasta. Ne “regrupam” inaintea urcusului pe vf. Iezerul Caprei, pe care eu nu vreau sa-l urc; in 2008 am ocolit prin dreapta acest varf, pe o poteca marcata cu momai. Initial Andreea voia sa tina marcajul cu BR ce trece peste varf, dar cand a vazut ca are de urcat… a renuntat si a mers cu mine. La lacul Capra am pus corturile si…. a inceput spectacolul! Daca in Retezat spectacolul a fost pentru Andreea, acum avea sa fie pentru mine. Doua poloneze/cehoaice, sau ce natie erau s-au dezbracat si … baie in lac. Daca spectacolul e gratuit… de ce nu. Oricum nu e prima data cand vad asa ceva :)). Seara a fost superba, cer senin si cu luna plina, dar spre dimineata vremea avea sa se strice.
25 august. Concediul meu se termina, trebuie sa ma retrag de pe munte. Desi imi propusesem sa ma trezesc de dimineata si sa urc si pe Vanatarea lui Buteanu, datorita vremii neprielnice, renunt. Ramane pentru alta data Vanatarea lui Buteanu, Dara si Hartopu, ultimele varfuri de peste 2500m din tara.
Mai departe cobor la Balea Lac, insotit si de Andreea pentru a face alte cumparaturi. Aici jos am un oarecare noroc, si gasesc un om amabil ce ma duce cu masina pana la Sambata. Coboram fara probleme pe transfagarasan (cel putin asa credeam noi), iar cand am ajuns la Balea Cascada, descoperisem ca pe roata din spate, din 6 prezoane au mai ramas numai 3, si alea… abia stateau. Dupa ce am realizat prin ce era sa trecem, incercam o remediere de moment si continuam drumul in stare de avarie. De la Sambata de Jos, eu reusesc sa prind un tir “de ocazie” si ma duce la fix pana in Brasov, sa am timp pentru a prinde trenurile spre casa.
26 august. Sunt acasa, concediul s-a terminat!
Multumesc tuturor celor ce au avut rabdare sa citeasca jurnalul, TURE FRUMOASE TUTUROR!
