Munte si Radioamatorism

Hai salutare lume!

        Da, dupa plimbarea cu mocanita din Viseul de Sus, a sosit momentul si am plecat mai departe, desi pe caldurile astea n-as mai fi iesit nicaieri.
Deci, am plecat catre “centrul” orasului Viseul de Sus, si din fata de la “unicarm” (no, uite ca fac si reclama – vreau bani!! ) am prins pe la 10 juma un autobuz ce m-a dus la Sighetul Marmatiei.

      13 august 2010 Sunt in Sighetul Marmatiei. Pe aici am mai trecut de vre-o 2 ori, in treacat. Acum eram singur… in miezul zilei, intr-o caldura de-ti venea sa faci mancare pe asfalt. Trec pe la o benzinarie, iau ceva lichide si dupa ce ma informez la autogara de ceva masini spre Sapanta… ma resemnez: o masina pleaca abia in jurul orei 15, adica peste 3 ore! N-am ce face, si o iau usurel la pas spre iesirea catre Satul Mare. Merg alene printre oamenii ce parca nu-s asa de obisnuiti cu “turistii ce poarta casa in spate”. In final ies pe drumul cel bun; intalnesc un biciclist localnic si-l intreb cat mai e pana in Sapanta! “No ma… nu te duce pe jos!!! dai 5 lei si ajungi. sunt 20Km pana acolo! Multumesc, vad eu ce fac!”
      Prind iar la pas, si cu mana intinsa reusesc sa opresc o masina de scoala cu invatacelul la volan. Am noroc, omul cu suflet mare ma duce chiar pana la cimitir, imi da si un pliant cu zilele festivalului de la Sapanta. Da, frumos moment, timp mai mult sa fie, si caldura mai mica :))
Vizitez cimitirul, biserica si imprejurimile. De caldura, imi zic ca n-ar fi rau sa raman o noapte pe acolo, nani sub cerul liber si apoi a doua zi, plec spre Baia Mare. Totusi, planurile nu se potrivesc si nu mai rezist din cauza caldurii, pur si simplu aleg sa plec spre munte, sa innoptez in Pasul Gutai, sigur acolo e mai racoare. Cu astfel de noi planuri, iesi la soseaua principala si scriu pe o bucata mare de carton: Sighet sau Baia Mare! Nu trece mult timp si opreste o masina ce ma duce pana in Sighetul Marmatiei. Ma lasa chiar de unde peste vre-o 20min am un microbuz spre Baia Mare. Imi pare rau ca nu am timp mai mult sa pot vizita si Inchisoarea de la Sighetul Marmatiei, sau cum i se mai zicea, inchisoarea Ceausescu. Acum se numeste “Memorialul” si e muzeu. Sigur voi mai reveni.
       Din Sighet ma opresc in pasul Gutai, la han. Ajung relativ devreme, si dupa ceva rehidratare cu zeama de hamei, cumpar o harta de la bar; harta cu zona muntilor Gutai si in special cu Creasta Cocosului. Sunt foarte multumit de achizitie, dar sunt putin trist ca “daca-mi cadea fisa” mai din timp… aveam timp suficient sa ma duc si pana la creasta sa pun cortul. Traseul cu BR pleaca chiar din parcarea de vizavi de Hanul Pintea Viteazul, iar in 3 ore se ajunge la Creasta Cocosului. Zona (conform hartii) e marcata destul de bine. Hotarat lucru, VREAU sa mai revin acolo, mai ales ca Creasta Cocosului are vre-0 30 de trasee de catarare, incepand de la 2A pana la 5B. Da, vreau sa revin si pentru drumetie dar si pentru “zgaibarici”.
Spre seara intru putin in padure pe BR, si langa un pilon de telefonie mobila imi pun cortul (de fapt numai foaia interioara, sa ma apere de insecte). Si aici la aproape 1000m inca e destul de cald!

           14 august 2010 Dimineata plec spre Baia Mare. Fac o vizita pentru micul dejun si o berula rece la han, si prind o masina de ocazie pana in Baia Mare. Sunt norocos si de data aceasta, un om de bine ma duce pana in apropiere de gara. Norocul tine cu mine ca la 12.00 pleaca o masina din autogara (e chiar langa gara) spre Cluj Napoca. Urc in masina si daca pana acum am mers pe moca, drumul pana la Cluj la usureaza de 22 lei. Iah…. ce mai cheltuiala :)), macar in masina e aer conditionat, ce cu greu face fata. Pe la 15 si ceva ajung in Cluj, masina ma lasa in fata garii. De aici la 16.00 e un accelerat spre Tg. Jiu, dar eu ma opresc la Vintu de Jos, de aici peste vre-o 30 min exista un personal Tg. Mures – Sibiu ce ma lasa in Sebes. Acum stau si ma gandesc ca daca ma tineam putin de planul initial, acela de a ajunge de la Cluj la Tg. Mures, si de acolo cu acest personal, puteam ajunge si prin celelalte orase ce erau incluse in ruta initiala. Cum zice ardeleanul, “nu-i bai”, doar de asta “nu ma duc nicaieri, merg oriunde”, e clar ca pot face ce vreau si sa ma duc oriunde.
           Spre seara ajung in Sebes. De caldura, aleg sa dorm pe la vre-o pensiune/motel/hotel ceva aici. Din ce am intees eu… cam singurul hotel e la intrarea/iesirea spre Sibiu; merg la hotel si pentru 160 lei stau o noapte cu mic dejun inclus.
         15 august 2010 Dupa ce pap ceva, ma misc catre obiectivul principal al zonei: Rapa Rosie. Cu o zi inainte ma informasem cum sa ajung acolo. Daca ajungeti cu trenul, cum iesiti din gara, pe partea dreapta e autogara, iar de aici faceti dreapta pe prima strada. Imediat pe colt e o terasa/restaurant (de unde scriu eu acum) iar mai departe mergeti pe strada pana la o biserica galbena. Mai departe faceti prima la dreapta, mergeti pe langa unitatea militara pana la o alta intersectie unde faceti stanga. Aici ca punct de reper e un indicator cu ITP… Mai departe se merge pe drumul pietruit ce dupa coltul unitatii iesiti in camp agricol. Se merge pe drum, iar dupa un timp mai intalniti un drum ce face la dreapta. Tentatia de a merge pe acest drum e mare (mai ales ca in fata voastra se vede clar Rapa Rosie), dar continuati mai departe si mergeti pana la urmatorul drum ce face la dreapta. De aici veti trece un pod peste raul Sebes, si mai departe urcati domol pe langa o ferma pana la Rapa Rosie. Mai multe amanunte si imagini gasiti pe pagina lui Bogdan Balaban la adresa: http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=110 , pagina de unde mi-a venit ideea. Dupa vizita si balaureala prin rapa, am revenit in Sebes in asteptarea trenului de 18.49 ce ma duce pana in Simeria; maine dimineata am un prim personal catre Ohaba de Sub Piatra, iar de aici in Retezat!

Pana la un nou post… zile asa cum va doriti!

Salutare lume!

 Dupa cum ziceam, “Nu ma duc nicaieri, deci merg oriunde” – ziua ZERO a sosit. Maine plec pentru toata perioada concediului prin munti si orase ( http://senty.ro/blog/2010/07/05/nu-ma-duc-nicaieri-deci-merg-oriunde-2010-ziua-x/ ), prima destinatie e Izvoarele Sucevei si Obcina Mestecanisului.

Cand voi mai avea timp/curent/semnal de net, voi mai posta si pe blog pe unde am ajuns, si impresiile din teritoriu.

O vara faina tuturor!

        De ceva vreme observ tot felul de indivizi/individe, ce au impresia ca au un IQ peste marea majoritate. E important de precizat faptul ca aceste persoane trebuiesc foarte bine delimitate de persoanele cu un nivel de inteligenta mult inferior celor mai multi dintre noi, cum a fost si cazul “gloatei” din Rarau,povestea fiind redata in articolul “Uite sfoara,… nu e sfoara!”.  Personaje cu “impresii de atotcunoscatori” am tot intalnit si prin locul unde imi petrec cele mai multe zile din viata, dar si prin calatoriile mele prin tara si/sau munte (Crai, Fagaras, si lista poate continua).
       In weekend-ul acesta am fost 2 zile in Masivul Ceahlau. Initial nu se anunta nimic deosebit pentru mine, de regula merg pe Ceahlau fie pentru relaxare si reculegere, sau pentru a “balauri” prin zone mai putin cunoscute de catre marea majoritate a celor ce ii strabat potecile.
De data aceasta avand 2 obiective personale (o discutie cu cabanierul de la Dochia si o alta cu seful statiei meteo), ruta pana pe Ceahlau urma sa fie una clasica prin Durau, mergand pe clasica “autostrada” marcata cu banda rosie. Cum de obicei merg singur (si nu mi-e urat sa merg singur pe munte), am zis sa anunt pe grupul de discutii a iubitorilor de munte din Iasi dar si in lista de E-mail despre intentia mea de a urca. Nu am prostul obicei de a ma imbata cu apa de ploaie, si nu speram ca va merge cineva cu mine. Totusi, asa ca din senin (precum ploile ce vin pe neasteptate de ceva vreme in Ro) Ovidiu isi manifesta intentia de a merge si el pe munte, ca tot vrea sa faca ceva antrenament. E bine, zic eu, mai ales ca se alatura turei si Bazil. Vestea buna e ca de la Bistrita vine si Iuliu cu Florin, iar surpriza e sa se alature grupului si Alina din Cluj, ce nu o mai vazusem asa…  tocmai de dupa viscolul din Suhard (noiembrie 2008). No, zic, daca Ovidiu si-a pus masina la bataie pentru tura, si cum mai vin si oaspeti mai de departe, e musai sa facem ceva mai deosebit: urcare pe jgheabul Ursilor (pe Ursarie cum i se mai zice), un traseu nemarcat, iar de coborat… stabilim la momentul respectiv in functie de starea vremii.
      Cu o zi inainte (vineri) job-ul m-a trimis in zone sinistrate tocmai pana la Darabani si apoi la Radauti pentru interventii tehnice. Printre “picatele” am stabilit si ultimele detalii, asa ca sambata plecam undeva in jurul orei 7 noi cei din Iasi, urmand ca pe la un 10… 10 si ceva sa ne intalnim si cu restul. Cum noi am ajuns muuult mai devreme la Bicaz, si vazand Bistrita cu un debit mare, am banuit ca (dupa atatea ploi) barajul e la limita si se mai da drumul la apa. Hotaram deci sa ne ducem la baraj. Inainte de a urca catre viaduct si apoi pe baraj admiram cum curge apa prin deversoarele deschise, o “cascada” artificiala destul de frumoasa totusi; e de retinut ca asa ceva se petrece mai rar in zona, asta cand sunt ploi mari.
Ne facem “damblaua” ca tot avem timp, si ne plimbam si pe baraj admirand (de data aceasta de sus) caderea de apa, dar si “marea” de PET-uri si alte mizerii adunate in dreptul gurilor de varsare. In gluma Ovidiu spunea ca daca s-ar arunca pe ele… nici nu s-ar uda :)). Ce e drept, ploile au spalat zone intinse de mizeria lasata de specia umana.  Intre timp apar si oaspetii de departe, astfel regrupati driver-ii de serviciu (Alina si Ovidiu) ne conduc repede catre Izvorul Muntelui.
Aici, lume multa, mai ales ca vremea e placuta: temperatura acceptabila, soare si ceva norisori pe cer. Multi “alpinisti” se echipeaza ca pentru cea mai mare ascensiune a vietii lor, noi ne luam ce ne trebuie si dupa ce ne platim taxa de intrare ne continuam drumul spre Fundul Ghedeonului. Desi locul asta e foarte accesibil, il gasesc totusi cu mister, ca intr-o lume pierduta. Mers lejer datorita terenului aproape plat, poate mai putin pentru Iuliu, Florin, Alina si Ovidiu, ei dorind sa doarma la cort.
De la “Crucea lui Paul” aspectul taseului se schimba radical, de aici urmand un urcus mai sustinut, mers pe langa si pe firul apei, ocolind, sarind sau catarand pe bolovani, asta pana in dreptul “zarurilor”. Urmeaza un moment de respiro, si mai departe ne continuam traseul ocolind imensii bolovani ce blocheaza intrarea pe jgheabul Ursilor. Trecand peste acest obstacol, parca am patruns intr-o alta lume. Desi sunt destui cunoscatori ce parcurg acest traseu, aici parca nimic nu pare sa tulbure o lume uitata in timp. Suntem aproape la jumatatea traseului, eu nu ma mai satur sa admir si sa “savurez” aceasta lume pierduta. Drumul (daca se poate zice asa) ne poarta pasii printre bolovani si tapsane de iarba si copaci doborati. De multe ori am impresia ca calc pe un covor imens tesut de mama natura, despre colorit nu mai zic nimic, va las pe voi sa va imaginati. In final, fiecare din noi si-a ales urcusul exact pe unde a voit… pana am ajuns in poteca turistica marcata cu BR (banda rosie) ce face legatura intre cabana Dochia si Izvorul Muntelui. Intalnim si un grup chiar la iesirea in poteca turistica iar dupa ce ne salutam ei continua spre Claile lui Miron. Dupa un colt de stanca se intalnesc cu Bazil ce tocmai iesea si el in traseu. “Salut, salut”, la care Bazil e intrebat daca a mai fost pe acolo. La raspunsul negativ a lui Bazil… vine si replica: “ai sa tii minte toata viata pe unde ai fost!” Ne amuzam de momentul respectiv, eu unul raman asa… oarecum blocat de cum gandesc unii. In fine, trec repede peste ca sunt plictisit de specimenele respective si cu zambetul pe buze urcam mai departe spre cabana, trecand inainte prin zona de camping unde baietii isi monteaza corturile. Eu cu Bazil ne continuam drumul la cabana unde speram sa prindem ceva locuri sau sa cautam niste locuri bune de dormit pe afara :)). Avem noroc, si dupa ce incheiem “formalitatile” stam la masa, o masa mai prelungita ca intre timp a inceput sa ploua.
    Dupa ce se mai opreste si ploaia, urcam si pe Toaca, eu unul definitivand si cel de-al doilea obiectiv al turei, ba mai fac si o vizita la echipamentele de acolo pentru ceva masuratori de parametri. Cand sa plecam, incet incet pe varf isi fac aparitia si alte grupuri ce au asteptat oprirea ploii. Deoarece inca mai stateam de vorba cu Dan (meteorologul de serviciu) ratez sedinta foto cu florile de colt, eu reusind sa-i prind din urma numai daca alerg (ceea ce am si facut – am coborat de pe varf in fuga) :)) Seara ce a urmat a decurs normal si placut in comparatie cu alte momente petrecute acolo, atmosfera fiind una specifica zilelor actuale.
      A doua zi, urma coborarea de pe munte. Prognozele meteo pevedeau vreme proasta, asa ca am decis sa coboram inainte de a se strica si mai rau, afara fiind ceata dis de dimineata. Cum inca nu ploua, am hotarat sa coboram prin poiana Maicilor trecand prin poiana de sub Ocolasul Mare (acum in ceata) si pe langa Claile lui Miron; motivul acestui traseu fiind ca in afara de Ovidiu si subsemnatul restul nu mai fusesera niciodata pe acolo. Chiar daca norul/ceata nu ne-a lasat sa vedem prea multe, am avut un pic de noroc sa prindem cateva momente frumoase catre peretele Ocolasului Mic chiar cand ne aflam in Poiana Maicilor.
Dupa un ultim scurt popas in poiana, continuam spre baza muntelui, pe traseu avand deosebita placere sa ma intalnesc cu Paul Airinei, el fiind intr-o scurta tura de o zi pe munte.
     Finalul e la masini iar drumurile urmand sa se desparta odata cu iesirea la DN15, Alina cu Florin si Iuliu mergand spre nord, iar noi la sud, spre Bicaz. Cum planurile sunt facute sa fie incalcate, ne schimbam si noi ruta apre nord, mergand pana la Poiana Largului si de acolo la Targu Neamt, Pascani si in final Iasi.

Foto din tura, pe www.senty.ro/munte/arhiva.html