Desi am mai fost pe Ceahlau chiar de ziua Muntelui, adica pe data de 6 august (dar cu alte prioritati), acum aceasta data a cazut chiar in wk, si… desi nu aveam de gand sa “ma iau la tranta” chiar cu toti pelerinii de pe traseu, am urcat avand in plan un traseu nemarcat.
No, cum ziceam, nu-mi place agitatia si aglomeratia, dar am invatat sa ignor oamenii, zgomotul, si ce consider ca nu-mi trebui, nu-mi face bine. O alta solutie e sa fug de astfel de momente… asa cum am facut sambata.
Am plecat, sambata pe la 11 din Iasi, si cu mine au mai venit inca 2 amici (n-am mai facut ture cu ei,dar ma stiam de la o intalnire d’aia “muntomana” :D).Pe la 14 am ajuns in Durau… un Durau suprasaturat de pelerini, masini, dar… am gasit loc de parcare la cei de la salvamont (cu multumiri!), ocazie cu care am mai discutat de una alta, cazuri si alte evenimente. La 14.30 am intrat efectiv pe traseu. Tinand cont de puhoiul de oameni ce era pe clasicile trasee, din start am ales ceva “hai hui”. Am intrat pe clasicul traseu cu CR ce duce spre cascada Duruitoarea, dar dupa ce am ajuns la drumul judetean ce leaga Duraul de Izvorul Muntelui, am mers o portiune pe asfalt, apoi am intrat pe o vale, apoi am prins un drumeag de caruta/poteca ceva acolo… si dupa un scurt timp am nimerit in traseul cu CA (nou redeschis), chiar daca initial nu imi doream asta :)). De fapt, am uitat ca trebuia sa mai merg pe drumul asfaltat inca o serpentina si apoi sa intru pe valcel :)). Oricum, indiferent de caz, acest traseu cu CA (cruce albastra) e putin cunoscut, putin batut de picior de om, traseu ce urca pe Piciorul lui Bucur, ajunge intr-un drum forestier, apoi se merge pe acest drum pana la finele lui; la terminarea forestierului se face dreapta si se urca pana se ajunge la cascada Duruitoarea. Foarte aproape de cascada, se intersecteaza si traseul clasic marcat cu CR.
No, pana la cascada nici picior de om, abia dupa ce am terminat forestierul ne-am intalnit cu unii ce coborau spre Durau… oamenii gresisera traseul, dar i-am asigurat ca pot ajunge in Durau si pe aceasta cale.
La putina distanta inainte de a ajunge la cascada, am parasit puhoaiele de oameni aflati acolo si am schimbat ruta spre Poiana Printului (poiana printului Sturza, unde aici a fost o casa ce a apartinut printului Sturza). Aici am stat la masa putin, iar mai departe… am mers tot inainte pe curba de nivel si usor in urcare pe Piciorul Schiop. Zona este fix de balaureala, orientare prin padure… dar de o frumusete aparte. Locuri necalcate de picior de om (poate de calugarii sihastri ce mai sunt sau au fost prin zona), natura salbatica.
Incet, incet am ajuns si sub peretele La Rotatul Cocosului, pe unde am “explorat”, in cautare de posibile grote/chilii ale sihastrilor. Am mers pe poteci de animale, prin zmeuris, prin iarba pana la brau, printre crengi de copaci, am sarit copaci cazuti la pamant, ne-am urzicat, zgariat, dar nu conta, asta era si scopul… de a merge prin locuri cat mai virgine.
Pe masura ce timpul trecea, noi castigam altitudine, si in final am prins o poteca clara de animale, unde am iesit deasupra peretelui. De aici am tinut linia piciorului… in stanga (cum urcam) aveam toata valea cu celebra cascada, iar in dreapta aveam Jgheabul lui Voda (cei drept… ceva mai departe de noi), noi continuand a merge prin padure, poienite, in final ceva afinis… iar “balaureala” s-a sfarsit in saua Piciorul Schiop, unde din stanga venea clasicul traseu turistic marcat cu CR (ce urca de la Duruitoarea catre cabana Dochia). Din acest punct, si pana la cabana… lume ca la nunta. Corturi amplasate si la manastire, cat si in spatele cabanei (in mod normal nu e voie, dar acum s-a facut o exceptie). De la sine inteles ca si la cabana era totul full, iar in camping am numarat in jur de 70 de corturi!!! (cum spuneau si cei de la salvamont, anul acesta a fost apogeul). La cabana am ajuns undeva in jurul orei 19… mult fata de un traseu clasic, dar normal fata de traseul ales de noi.
Despre ce a mai fost mai departe nu cred ca are rost sa mai amintesc, cred ca va puteti imagina.
Dimineata, pe la 4.30 ne-am trezit si am plecat catre Toaca sa prindem rasaritul si eventual sa vedem si piramida celebra ce se formeaza in jurul datei de 6 august. Tot drumul de la camping – cabana si pana pe varf era luminat de un sir de luminite (frontale, lanterne clasice si alte surse de lumina), de parca ar fi fost un pelerinaj in noaptea de inviere 🙂
Pe varf am asteptat ceva timp pana a rasarit soarele, dar conditiile meteo de anul acesta a facut sa nu se poata forma piramida asa cum ar fi trebuit. La rasarit erau ceva nori + ceata, iar in partea de vest, unde ar fi trebuit sa fie ceva nori + ceata sau alte particule in suspensie… a fost curat; “ecranul de proiectie” a lipsit. No, nu a fost sa fie… probabil nici nu meritam sa vedem fenomenul.
Dupa toata povestea asta, am coborat de pe varf, am mai servit cate un ceai la cabana… si am plecat sa cautam grota lui ghedeon, grota ce se afla in apropiere. Am vazut-o, am intrat putin in ea… de fapt e o lespede de piatra imensa sub care se poate adaposti cativa oameni la nevoie.
De aici, am plecat spre Durau, si am ales sa coboram pe la cascada pe clasicul CR, unde banuiam ca vor fi mai putini pelerini ce coboara de pe munte, decat pe arhicunoscuta ruta pe la cabana Fantanele. De la cascada, am mers mai departe spre intrarea traseului cu CA (pe unde am venit) dar intr-un anume punct am “deviat” la stanga si am mers in coborare usoara pe picior pana ce am ajuns la drumul judetean. Mai departe, am ales sa intram tot pe poteca cu CR ce ne scoate fix la salvamont, sa ajungem rapid la masina. Undeva in jurul orei 14 am fost in Durau, unde am mai povestit cu cei de la salvamont despre evenimentele recente.
No, cam asta a fost iesirea de wk din Ceahlau. Ma bucur ca am facut un alt traseu nemarcat, ma bucur ca au mers cu mine 2 persoane ce nu au mai fost niciodata pe nemarcate, ma bucur de munte.
Ture faine tuturor!
