Munte si Radioamatorism

      Intr-un moment de liniste, un moment ambiental placut, ascultand muzica de munte, deschid din nou cutia cu amintiri… de data aceasta din Muntii Suhard.
      Nu mai fusesem niciodata in Suhard. De trecut prin zona am mai trecut (tura prin Rodnei, sau prin apropiere de Vatra Dornei), dar efectiv in suhard nu am ajuns. Cu toate ca tot mai citisem si alte articole/ture despre acesti munti, eram in cumpana: sa merg.. sa nu merg. Nehotarare totala pana la 2 zile de ziua plecarii. Pana la urma ma hotaras ca vin si eu in tura, asa ca….
      Vineri 21 nov. 2008  ne adunam cei din Iasi (Catalin, Ionutz, Tudor, Ionut, Vlad, Mihai si subsemnatul) bucurosi ca plecam iar “aiurea” mai ales ca se anuntase cod portocaliu prin zonele montane din tara. Nu stiu, parca avem o atractie pentru culori si coduri. Plecare obisnuita cu acceleratul de 20.20 si ca de obicei ajungem la 1 noaptea in Vatra Dornei unde deja Iuliu (din Bistrita) ne asteapta.

Se mai intregeste “trupa” si dupa ce Ionutz, Tudor si Vlad se hotaras sa ramana la “odihna” in gara (printre localnicii bruneti ai garii) noi ceilalti ne ducem la hotelul de langa partia de schi… punem corturile si somn de voie. Desi stiam din timp ca vremea se va schimba, primii fulgi i-am zarit undeva prin Campulung Moldovenesc, iar aici in Vatra deja se pusese un stratulet pana dimineata.
      Sambata 22 nov. Ne facem bagajul si la gara! Doar trebuia sa ne reintregim componenta grupului cu cei din Bucuresti (Laura ce mai fusese cu noi in Bistritei, Cristina si Razvan), Gabriel din P. Neamt, iar din Cluj au venit Radu, Alina, Adi si Geta. Baietii din Vatra Dornei (Adi si Bendix) deja erau in pasul Rotunda. Tragem linia finala si la numaratoare suntem 15 ce trebuie sa urcam intr-un microbuz cu 8 locuri + rucsacii incarcati ca pentru o tura de iarna. Pana la urma o parte hotarasc sa mearga in Rotunda cu un taxi, ceilalti ingramadindune ca sardelele in masina. In final, undeva pe la ora 10 suntem cu totii in fata cabanei (pensiune mai mult) din Rotunda, punct de plecare pe traseu.

17 oameni gata de plecare, dar zapada din ce in ce mai mare, ninsoarea care nu se mai opreste si vizibilitatea tot mai scazuta ne pune semne de intrebare daca vom reusi ce ne-am propus: o tura din pasul Rotunda pana in Vatra Dornei, toate acestea in 2 zile. In aceste conditii, plus altele necunoscute noua, Cristina renunta si se intoarce, noi ceilalti ne punem in miscare. Pornesc primul, drumul prin padure e ok, nu se pune problema pierderii traseului 😀 doar zapada e asa.. pana la genunchi.

 Datele problemei se schimba odata cu iesirea din padure unde ne ia in primire viscolul si vizibilitatea ce tinde spre zero. Odata cu iesirea din padure, pt mine e o zona noua, si cum nu am mai fost pe acolo, las pe altcineva sa fie conducator de coloana. Urcam o mica panta, iar in coborare trecem pe langa o prima stana; la vre-o 300m exista o alta stana ce n-am vazut-0 acum, aveam sa ajungem la ea a doua zi la intoarcere. Trecem peste mai multe culmi, vizibilitate tot mai redusa iar dupa ce depasim o portiune din traseu ce merge prin padure, iesim iar pe un platou unde vizibilitatea scade “vazand cu ochii”. Grupul destul de numeros incepe sa se rasfire iar la un momentdat ma opresc sa-i astept si pe ultimii (baietii cu tigarile) si strig din rasputeri sa ma auda cei mai din fata. In fine creem un lant cat sa ne putem vedea intre noi, iar pana ce sa vina si cei din urma hotarasc sa-mi  pun cagula. Dupa lupte crancene date la mine in rucsac, reusesc sa-mi gasesc cagula, exact la timp cat sa-mi mai simt si eu degetele la maini. Surpriza cea mare a fost sa gasesc  gheata intre spatele meu si rucsac: propria transpiratie ce iesea din jacheta inghetase intre spate si centura de la rucsac! Dupa regrupare, mai urcam inca o colina, iar la coborare trecem pe la o stana pentru ceva rehidratare si o pauza mai lunga.

 Cu “sufletul” mai cald, si pentru ca unii dintre noi nu aveau un echipament prea grozav, se supune la vot daca sa continuam pana spre saua Diecilor sau sa ramanem in stana peste noapte. Masina de vot functioneaza mai bine ca in parlament, si odata adoptata HG (hotararea de grup) de a ramane la stana ne pregatim de campare.

La multi dintre noi le revine si zambetul de fatza, mai ales ca spre seara vremea da semne de ameliorare. Crescuse si vizibilitatea,

iar seara chiar aparuse si ceva stele. Cina cea de taina fiind servita, o parte (ce cu siguranta nu prea mai aveau loc in stana)

 monteaza corturile langa stana. In acea noapte am avut -8 grade in stana (seara) iar spre dimineata erau undeva la minus 11. Mai norocosi au fost cei din corturi.

Duminica 23 nov. Primul care se trezise si iesise pe afara, ne anunta cu zabetul pe buze ca “suntem pe drumul cel bun”… de intoarcere. Vremea, desi parea ca-si revine, acum era si mai urata. Vizibilitate zero. Iar o sedinta de guvern, scurta unde se ia decizia de intoarcere in pasul Rotunda. Pe asa vreme nu aveam timp sa ajungem pana duminica seara in Vatra Dornei (cu toate ca unii dintre noi mai prevazatori si-au luat liber si ziua de luni), plus ca e si riscant sa pleci aiurea pe o vreme unde nu vezi nimic.
      Fara prea multa graba in noi, ne pregatim de plecare.

Daca din pas si pana la stana am mers ieri c-am 3.. 4 ore , consideram ca este timp suficient si pentru intoarcere. Teoretic asa e, dar in practica ne-am lovit de un white-out de toata frumusetea, combinat cu un viscol numai bun sa-ti bage in ochi toate acele de zapada. Frumos. Se da startul pe drumul de intoarcere care evident nu mai era de gasit; cu o zi inainte vedeam cum propriele urme sunt acoperite de zapada in cateva minute, la o zi distanta nici nu speram sa gasim propria ruta de intoarcere. Plecati de la stana, in sir indian, mergand cu capul mai mult in pamant ca oile,

facem o greseala de a urca si devia totodata c-am mult spre dreapta, ajunsi pe paltoul unde ieri abia ne vedeam, 

 azi ne-am trezit “inconjurati de necunoscut”. Pana si cei ce cunosteau zona destul de bine, pierdusera simtul orientarii. Se apeleaza la harta si busola, dar fara puncte de reper e greu sa-ti dai seama unde esti si incotro sa te indrepti.

In majoritatea timpului, cap de coloana si spargator de urme au fost baietii din Vatra Dornei – Bendix si Adi. Hotaram sa mergem tot spre dreapta, deja simtim ca coboram, iar primii 3 din fata sirului ajung pe o placa de vant, intra pana la brau in zapada si simt (si aud) cum zapada paraie si incepe sa curga spre vale. Cu betele si o pseudocoarda (funia de rufe a lui Tudor) ii scoatem pe baieti din zapada, iar de aici grupul isi schimba directia cu aproape 180 grade.  De aici trec eu in fata la spart urme, dar viscolul ce-mi venea direct in ochi (nu-mi luasem ochelarii), plus white-out-ul ma termina repede dupa vre-o 15 minute. E prima experienta in aceste conditii de vizibilitate.  Orbecaim un timp pe aceeasi directie, pana cand la un moment mai bun de vizibilitate vedem padurea undeva departe (daca se poate zice departe pe asa vizibilitate).

Tragem tare, iar cand ajungem in apropiere si ne convingem ca intradevar e padurea mult cautata, devenim mai relaxati si cu zambetul pe buze. Intram in padure si ne regrupam. Relaxati, unii dintre noi mai au si chef de joaca. Teoretic mai aveam c-am 2 ore cel mult pana in Rotunda. In padure, si la iesirea din padure (de fapt poteca trece pe la marginea padurii pe un drum) continuam traseul cu BR in prima parte pe traseul de vara, iar mai apoi am trecut pe cel de iarna. Incepem sa mai recunoastem zonele pe unde trecusem cu o zi inainte, iar unde existau dubii apelam si la fotografiile facute anterior. Ajungem la un brad (ce pt noi era un reper important) si de aici stiam ca mai avem doua coline de trecut pana la intrarea in padure spre pas. Mai relaxati, iar deviem undeva dreapta (simteam ca traseul nu e cel cunoscut) si am ajuns la o alta stana. Ne asteptam sa gasim stana ce trecusem pe langa ea cu o zi inainte, dar (mai tarziu aveam sa realizam asta) de fapt ajunsesem la cealalta stana ce nu o vazusem in ziua precedenta. Oarecum descurajati si frustrati… plecam mai departe. Unde… eu habar nu aveam!!! Probabil cei ce dadusera startul simteau ei ceva… si in urcus pe panta, intr-un alt moment cu vizibilitate mai buna vedem si cealalta stana. De aici ne era totul clar, eram ca si acasa. Ajunsi pe panta, vedem pentru prima data si primele raze (timide) de soare ce voiau sa sparga norii.

 Recunoastem zona, si intrarea in padure e fara probleme. Ajungem in pas, bucurosi ca totul s-a terminat cu bine pentru noi.

Mai tarziu, unii dintre noi aveau sa primeasca telefoane si sa aflam astfel ca in acel wk, doi tineri aveau sa moara in Bucegi. Erau primii morti din iarna 2008/2009. Dumnezeu sa-i odihneasca!
Din pasul Rotunda si pana in sat, Bendix reuseste sa faca rost de un microbuz ce avea sa ne recupereze de pe traseu, tura terminanduse de unde am plecat.. in Vatra Dornei, dar nu conform planului nostru. Oricum, muntii tot acolo raman.
       Concluzia e ca am avut o tura faina chiar si cu aceste “emotii”, iar echiparea corespunzatoare (la majoritatea dintre noi), si experienta participantilor a facut iesirea placuta si fara evenimente neplacute.
       Un film din aceasta tura il puteti viziona de aici. Vizionare placuta.

       Scriu aceste randuri, tarziu, poate prea tarziu si gandurile proaspete despre tura din Muntii Bistritei s-au sedimentat, ba chiar poate s-au sters aproape de tot. Oare? Oare o tura frumoasa sa se stearga? Nicidecum, ea ramane acolo inchisa in inima, in suflet.
       Astazi m-am hotarat sa deschid aceasta cutie si sa extrag de acolo tura din Bistritei, mai ales ca urmeaza ca in foarte scurt timp sa reeditez acea tura… nu pe hartie ci pe teren.
       Totul incepe cu piticii lui Ionutz… dupa tura din Calimani, i se pune pata omului de o tura in necunoscut, o tura in Muntii Bistritei. La sedintele ordinare de lucru facem lista care si cu cine mergem. Ca tacamul sa fie complet mai anuntam tura si pe carpati.org unde persoanele interesate de o tura exotica nu ezita sa vina cu noi.
Cautam informatii (mai mult Mihai s-a ocupat de asta), destul de putine, si ne pregatim de plecare.
       In sfarsit se face ziua plecarii, vineri 17 oct seara. Ne imbarcam in acceleratul de Timisoara pana in Vatra Dornei. Ca si in tura din Calimani stiam prea bine traseul feroviar, speram sa nu mai avem “surprize surprize” cum avusem in respectiva tura. Din Iasi plecam Mihai, Alex, Elena, Radu, Liviu si subsemnatul… chiar cel ce propusese tura (ionutz) nu a putut veni. Din Pascani se alatura Dan. Drum fara probleme pana in Campulung Moldovenesc, cand vedem primii fulgi de nea, fulgi ce ne fac sa ne gandim la iarna deja. Ajungem cum ne asteptam in jurul orei unu si ceva in Vatra Dornei, si ne hotaram sa punem corturile langa partie de schi pana dimineata, asta dupa ce ne razgandim sa dormim in foisorul din parcul orasului (doar aveam ceva experienta cu foisorul din Gura Haitii – tura Calimani) din cauza unor petrecareti ce ne-au dat de gandit. Dimineata soseasc de la Bucuresti si restul echipei, Mihaela, Laura si Alex.
Dupa cunostintele de rigoare plecam cu autobuzul de 7.30 din Vatra pana la cabana Zugreni, aici fiind punctul de intrare in traseu, tot aici ne astepta si Adi din Piatra Neamt. La cabana o parte luam masa, si ne pregatim de intrarea in traseu. Traseul (marcaj BR) incepe din partea dreapta, imediat dupa ce treci podul spre cabana. Se merge pe langa raul Bistrita, prin padure apoi putin pe sub un perete stancos, ca in final sa se ajunga la un baraj, baraj ce trebuie traversat, iar de aici incepe urcusul destul de dificil in prima portiune, cel putin 30…50m. Unii dintre noi iau avans considerabil, altii pe la mijloc.. iar la urma fotografii ce nu vor sa scape nimic din ce poate prinde obiectivul camerelor. Urcand, ajungem pe front! Aici probabil s-au dat lupte reale (in urma tuburilor de carabina), dar adevarata lupta se da in natura, se da intre toamna si iarna. Jos inca mai este iarba verde, copacii au un colorit de frunze impresionat… iar pe masura ce tot urcam balanta luptei se inclina catre iarna, anotimp ce-si cere drepturile pentru cateva luni bune. Peisajul se schimba vazand cu ochii, de la verde la maron si de aici la alb. Crengile copacilor parca sunt imbracati intr-o mantie alb stralucitoare mai ales cand putinele raze de soare isi fac loc printre nori.
        Ne continuam traseul prin padure si urcus sustinut pana cand intr-un final iesim din padure spre zona de creasta. Aici, in zona cheilor Zugreni, muntii Bistritei sunt cei mai spectaculosi, creasta este cea mai frumoasa. Cum dam de “lumina” nu ne mai saturam de admirat ce se vede jos: Bistrita, satele de pe cursul apei, vaile si culmile… iar in departare norii ne permit sa vedem Giumalaul si Raraul, Calimanii si undeva departe Rodnei.
Primul varf atins este Bogulinul. De fapt in prima faza am crezut ca am atins Pietrosul Bistritei (asta dupa ce pe varf e o cruce imensa si undeva pe jos e scris cu vopsea ca fiind vf Pietrosul Bistritei), dar altimetrele avute in dotare ne aduc cu picioarele pe pamant… vf. Pietrosul Bistritei fiind imediat dupa saua ce se deschide sub noi. Dupa “regruparea” de pe Bogulin plecam spre celalat varf, unde facem si o poza de grup. De pe Pietros traseul coboara pe o muchie… marcajul…. Dar sa spun si ceva despre marcaj…. ei bine, prin padure marcajul BR este ok, este vizibil si nu sunt probleme de orientare. Deasemenea iesind in gol alpin, pe creasta, la fel nu sunt probleme de orientare, marcajul exista si e bine vizibil…. asta pana pe pietrosul bistritei. De pe varf, cum ziceam.. se coboara pe o muchie, si tot cobori, dar undeva in dreapta este o sa unde trebuie sa ajungi. In acest punct marcajul indicator, sau marcajul cu BR dispare. Noi am tot mers pe muchie (vre-o 300m) pana cand am constatat cu stupoare ca din BR s-a facut BG, poteca cobora spre Bistrita. Stanga imprejur, si dupa cateva incercari nereusite de a gasi marcaj si poteca coboram fiecare pe unde vrea/apuca si ajungem in sa unde intr-o minuscula poienita ne regrupam. Cineva dintre noi “exploreaza” zona si gaseste si marcajul mult cautat. Fiind relaxati acum, ne ne bagam sa servim pranzul, e si timpul dupa vre-o 5 ore de mers.
Ne continuam traseul prin padure spre vf. Lespezi, un varf impadurit, un traseu dulce fara solicitare exagerata. Trecem printr-o poiana superba ce parca te indeamna sa ramai acolo, sa accepti si sa iubesti linistea padurii, sa ai in fata ochilor numai culmi impadurite… o viata din rai. Un scurt popas pentru odihna si/sau sedinte foto si coboram spre o a doua poiana, mult mai mare si cu sursa de apa (este si o stana acolo). Aici o parte am vrea sa ramanem peste noapte, altii ca ar fi bine sa mergem mai departe. Castig au cei din urma, asa ca continuam. “Je” continua… dar in necunoscut; nu stiam pana unde trebuie sa mergem, ideea e ca vom merge si unde gasim o poiana, vom inopta acolo. Pe aici marcajele sunt rare si sterse din cauza timpului, trebuie sa ai ochi de vultur sa le gasesti repede.  Exista un moment de deruta atunci cand la o intersectie de trasee nu prea mai stiam in ce directie sa mergem,  in final,  busola si “harta” (o harta ce seamana mai mult a schita) ne scot din impas.  De fapt, dupa acea stana, traseul merge o portiune pe un drum forestier apoi urca incet prin padure. Dupa ce ajungem pe o portiune mai inalta fie am deviat putin stanga si am intrat intr-o zona cu multi copaci cazuti (deci marcaj lipsa), fie traseul chiar pe acolo era, dar intersectia cu celalat traseu (CG mi se pare) numai intersectie de trasee nu e, ci de fapt pentru o scurta portiune acele trasee merg impreuna, ceea ce noi nu am stiut, si nici pe harta nu e trecut asta. Nu avem ce  sa mai cerem mai mult de la o harta destul de veche si slaba, si un traseu la fel de vechi si slab marcat. Cu putin inainte de a ajunge pe vf Lespezi gasim o poiana mare si faina unde ne hotaram sa campam.
     Pregatirile specifice de campare, instalarea corturilor, pregatirea mesei si a vinului fiert, vin fiert mult apreciat de cei ce nu prea obisnuiesc “pe munte” cu asa ceva. Cei drept nici noi nu suntem consumatori de alcool pe munte in timpul deplasarilor, dar seara, dupa ce am terminat treburile “pe langa casa” o cana cu vin fiert merge la inima.  Dupa ce terminam licorile ce dau caldura in trup si suflet, ne bagam la somn. Noaptea trece fara probleme, o noapte cu un cer senin si o luna plina exceptional de frumoasa… dar o noapte friguroasa … 5 grade cu minus.
Dimineata, duminica 19 oct. Dupa frigul din timpul noptii, panza corturilor era tabla, iar altii mai cu simt artistic au inceput sa-si exercite talentele ascunse. Odata cu primele raze de soare si opera dispare, iar grupul prinde viata si mai mult. Urmeaza sa ne continuam traseul. Depasim vf Lespezi (de fapt o culme molcoma si impadurita,  suntem in coborare usoara prin poienite frumoase cu stani sau cu fanare. La o astfel de poiana ne oprim pt o sedinta foto si sa admiram in departare Rodnei inzapeziti. Mai departe mergem pe forestier, un drum ce taf-urile au lasat santuri adanci mai mult de jumatate de metru adancime.
Se face amiaza si in saua muntelui Bidei ne gandim ca noi cei din moldova sa ne retragem spre Cozanesti si sa prindem trenul/autobuzul spre casa, sa nu fim nevoiti sa asteptam multe ore prin Vatra Dornei in asteptarea trenului de 1 noaptea. Dupa ce le explicam si celor din Bucuresti noile noastre planuri, trupa se desparte: Alex, Mihaela si Laura continua traseul pe vf Busuiocului, vf Sarului, iar de acolo pe la manastirea Piatra Taieturii si terminand la Panaci. Noi ceilalti am coborat pe CA pana in Cozanesti si Dorna Arini unde am prins autobuz spre Vatra Dornei. Adi stiind ca are un autobuz spre Piatra Neamt a accelerat putin si cu noroc a prins si el autobuzul in cealalta directie. Noi ajunsi in Vatra Dornei, trecem pe la gara sa ne luam locuri (bilete deja aveam), iar de aici in viteza sa ne delectam papilele gustative cu o pizza si ceva bere la “Lordinu”. Si “popasul” acesta a fost c-am scurt.. vine trenul si pana la orele 22 suntem pasageri feroviari. In Iasi fiecare isi vede de directia lui, totusi fiind duminica eu, Mihai si Radu avand acelasi traseu un timp, facem o mica escala la “Lord” ( fost locul de “sedinte”) pentru ceva bere – pizza – bere, apoi tura se inchee definitiv pt toti.

     O tura reusita in munti extraordinar de frumosi si curati, noi prieteni castigati, o tura ce se repeta acum pe 1 mai 2009.

Ohoooooo, cat timp a trecut de cand nu am mai scris aci…

Da da,  e  mai bine de un anotimp :)). Asadar… stiri de pe blogu’ meu:

in primul rand, 2009 a inceput ok. pana la urma viata ti o faci cum doresti, totul e sa vrei sa faci ceva. Si am inceput cu un final/inceput de an la munte, in Vatra Dornei. Bine.. stiu ca unii dintre voi veti zice “cum… tu la munte si  nu pe munte..” , ei bine da, de data aceasta am fost la munte desi era in plan pe munte in retezat. N’a fost sa fie, asa ca am aterizat in vatra si asa am invatat si eu sa schiez. D’omle…. tu stii cat costa asta? :)))) hai ca intradevar microbul costa daca te a prins. si pe mine m a prins, dar $$$$ se aduna pe parcurs, mai ales ca nu vreau sa ma bag pe ski de “statiune” ci de al de tura… statiune la inaltime si oriunde e frumos.

Bun, alte noutati… iaca mi am dat demisia din TV, si m am reangajat radio. Bine, aici nu pe emisie (ca doar de asta am fugit) si am prins postul ala ce mi convine mie, calator, pe piloni, cu antene si emitatoare in brate… Daca privesti mai superficial cele doua functii va parea ca prima (cea de regizor de emisie) e mai “doctoranda” :))) decat asta actuala, unde mai strang si un surub, ma mai catzar si pe o antena… Deh, mie mi place si daca pana acum am facut ce mi place… asta fac nu?

Cu Tv-ul…. e si el acolo, dar numai ca sysadmin (administrator it). treaba merge bine mai pe acolo… mai remote… important e rezultatul final. Si toate astea…..

Sa am timp cat mai mult sa merg pe munte. Da,  e adevarat ca odata cu noul job, vad muntele chiar mai des decat altii, dar una e job ul si alta e tura cea clasica :D.  Oricum de iesit tot am mai iesit. Sa amintim aici iesirea din ianuaria la cabana Curmatura in Crai, apoi ceva iesiri in Ceahlau… ultima iesire totalizand la numaratoare vre o 24 de nebuni/e de munte. A fost bestial, dar cireasa de pe tort….

a fost macinul. Demential in toate sensurile. Am avut si stancarie, si paduri, si privelisti deosebite, dar si o nunta :)))

nunta eram chiar noi…. vre o 55 de oameni din toate colturile tarii :)) . Ce mai… a fost o mica (sau poate una mai mare) adunare a celor pasionati de munte. Unii s-au bucurat de stanca si s-au catarat pe traseele din Macin, marea majoritate am fost pe traseele din zona, iar seara la foc si la cantece de chitara, impreuna cu vinul fiert au fost bomboana din varf. Ehe… tot sa mai fie iesiri d’astea.

Ok, grupajul de stiri a ajuns la final. Sper ca pe viitor sa am timp mai mult (si inspiratie) sa scriu si restul de jurnale cu muuulte restante chiar si de anul trecut, sa le public, sa ies in alte zone…. Giurgeu???? Muntii astia ma striga.  Trebuie sa ma duc atunci!!

ciao!