… si inapoi, pe pamant!
Da, se poate spune si asa, despre tura pe varful Mytikas (ca obiectiv principal) ca doar fusesem acasa la zei.
In urma cu vre-o doua luni Mihai (Bucuresti) imi spune de o posibila iesire in Grecia. Mai fusese si anul trecut in aceleasi conditii, dar din diferite motive nu am putut participa. Anul acesta, iar imi face propunerea de a merge. Data ce fusese stabilita era de pe 22 mai pana pe 28. In functie de anumiti “parametri” ma hotarasc cu putin timp inainte. Imi iau concediu o saptamana si stabilim detaliile… detalii ce se schimba de la o zi la alta, functie de participanti. Iesirea in sine se anunta una mai complexa atat din punct de vedere al participantilor cat si a desfasuratorului. Unii sunt muntomani, altii (ce au venit cu familia si copii) au venit numai pentru plaja si alte vizite. Se anunta multi, multi renunta, altii iau locul. In fine, cu cateva zile inainte spun un da definitiv, iar in ultimul moment stabilesc si cu ce mijloc de transport ne deplasam. Astfel…
     Desi ne propusesem sa plecam pe data de 20, si sa mai stam vre-o 2 zile prin Bulgaria pentru a urca si pe vf.-ul Musala, vremea (cea ce schimba multe hotarari) face sa plecam abia pe 21. Dis de dimineata, pe la 4, plec cu masina la Bcuresti. Desi intalnirea era la ora 10 la Mihai, ajung pe la 9 si ceva. De aici ii culeg pe Mihai, Monica si Luiza, cu restul grupului urmeaza sa ne intalnim la o benzinarie. Anca si Cristi (cu motorul) deja erau acolo, dupa ceva timp apare si Vali, Anca si Dinu. Aproape de amiaza ne miscam si noi in sfarsit catre Bulgaria.
Trecem granita la Ruse, iar de aici primul obiectiv e Veliko Tarnovo. Despre Bulgaria auzisem multe, si placute si urate. Placute ar fi locurile, multa verdeata, multa padure, fanete… Nu am vazut campuri cultivate in schimb; chiar ma intreb… oare astia mananca fan?!
Cestiile neutre, ar fi locuintele, blocurile din orase. Nimic deosebit fata de Romania. Drumurile sunt ok, doar am mers numai pe europene, cum o fi pe langa, asta nu stiu, dar sincer nu cred ca e prea mare diferenta intre noi si ei.
Partea urata… politia bulgara. Sunt un fel de stat in stat, vanatori de spagi, te cauta si in cur numai sa-ti ia “normal taxa” de 10 euro. Drumul pana la Veliko Tarnovo e… exasperant! Limitari de viteza din cele mai hilare, unde evident sta de veghe (la panda), politia. No comment!
Ajungem si la Veliko Tarnovo. Oras fain, curat, cum de fapt e cam prin toata Bulgaria. Nu prea am vazut mizerie pe drum, nici afara si nici prin oras. Zona e plina de locuri de catarat. Orasul in sine e frumos construit pe falezele unui rau (nu ii stiu numele), soseaua ce il strabate chiar trece printr-un tunel, iar pe tunel… blocuri, case, gradini… Frumos, frumoasa si arhitectura orasului. E de vizitat, deasemenea de vizitat e si cetatea din apropiere.
In Veliko facem si pauza de masa; mancare ieftina. Dupa pauza, incercam sa scurtam drumul pana la locul unde am salat masinile, dar nu reusim decat pierdem timpul aiurea. Aveam “programata” stationarea in oras pentru o ora, dar am reusit sa stam mai mult de 2 ore chiar. Intr-un parc, incercam sa aflam info despre cum am putea ajunge mai repede la locul de parcare, dar nici o sansa. Curat parcul, dar latura balcanica isi spune cuvantul indiferent de situatie si loc: doi tineri cu muzica la telefon… aveau treaba cu o punga mare de seminte.
Plecam, urmatoarea destinatie e Sofia, evident pe centura, nu ne intereseaza orasul. Iesim pe inseate din Sofia, urmatorul punct e Kulata, la granita cu Grecia. De aici, directia spre Seres, Thessalonik, si destinatia finala, Paralia, langa Katerini. Ajungem duminica, pe la 2 dimineata. Stabilisem sa ma luam o zi cazare in hotel, dar cum am ajuns tarziu… am dormit care prin masini, care pe plaja.
Ziua de duminica, 22 mai, evident a fost de odihna. Dupa cazare (tot sejurul a fost de 55 euro) ne informam cu privire la prognoza meteo, si cu toate ca in mare parte stabilisem de acasa ziua cand vom urca pe Mytikas, acum dam verdictul final: 23 plecare pana la refugiu, 24 urcarea pe varf si revenirea la Katerini.
       Urmatoarea zi, 23 mai. Dupa ce ne facem tabieturile de dimineata, pregatim rucsacii si plecam spre Olimp. La 11 ajunge in Katerini cu trenul si Oana. In masina suntem 3 (eu, Mihai si Dinu) iar dupa ce o recuperam dupa multe cautari (de fapt cautam gara din Katerni) pe Oana, iesim pe autostrada si ne indreptam spre Litochoro, apoi spre Prionia. Descarcam bagajele, si Mihai mai face un drum sa mai vina si a doua serie – Monica, Luiza si Catalin. Din diferite motive a doua masina nu a mai mers. Noi cei ramasi la Prionia am intrat in traseu pe la 13.30 si pe la 16 am ajuns la refugiul A – 2100m. Traseul pana aici e prin padure, poteca clara, larga de parca ar fi autostrada Busteni – Cascada Urlatoarea. Nimic deosebit, zona usoara cu poteca cu multe serpentine (sa poata urca si cei mai putin antrenati). Padurea in sine… e numai din pini, sol arid si stancos. Aproape de refugiu am trecut si pe o limba de zapada, ocazie cu care m-am mai racorit si eu la picioare (urcasem in sandale). Cum spuneam, la 16 am fost la refugiu, ne-am luat cazarea (12 euro pe noapte – 10 euro pentru membrii cluburilor alpine), am stat la masa (scumpa mancarea la refugiu), si vorbeam prin radio cu ceilalti ce urcau. Camera in care am dormit, un fel de mansarda era destul de umeda si rece pentru majoritatea, dar exista paturi din belsug pentru frigurosi.
       Ziua de 24 mai. Ne-am propus sa plecam la 8. Prostii, la 8 si ceva ne-am trezit. Altii ceva mai tarziu, si dupa masa de dimineata plecam aproape pe la 10. Ne informam asupra traseului, cer de la cei de la cabana sa ne zica si frecventa de urgenta din zona, in caz de nevoie; 146.500 MHz simplex, no code! In sfarsit, ne punem in miscare. Fara sa vrem, plecam in doua echipe; prima e formata din Oana, Dinu si subsemnatul, cealalta echipa fiind compusa din Monica, Luiza, Catalin si Mihai. Luam cu noi echipamentul tehnic si ce mai e nevoie pe traseu. Traseul ( E4) pleaca de la refugiul A, merge o portiune prin padurea de pin,traverseaza o vale, urca lejer pe o muchie a varfului Skala, varf ce este ocolit si “atacat” prin stanga – spate. Ajungem intr-o mica sa, iar de aici nu peste mult timp urmeaza si cateva petece (destul de mari) de zapada. Plecati tarziu, zapada e proasta, umeda si nasoala. Oricum sunt urme, apelam si la pioleti pentru sprijin din cand in cand. Intr-o mica sa pe creasta facem o pauza de alimentare. Ceilalti abia intra in raza noastra vizuala. Prin statie ne zic sa ii asteptam, dar cum ei se misca incet, decidem sa urcam pe vf. Skala si sa ii asteptam acolo. Pe ultima portiune pana pe Skala ne-am pus si coltarii. Pe varf ne intalnim cu un alpinist solo, ne zice ca se poate totusi si fara coltari si echipamentul ce-l aveam cu noi. Totusi, tinand cont ca aveam printre noi si persoane incepatoare, am hotarat sa nu riscam.
De pe Skala, plecam tot in doua grupe; Catalin se alatura primei grupe. De aici traseul merge in coborare pe o muchie / fata a muntelui, urmeaza o traversare, urcus printr-un horn (destul de larg… faci nunta in el), urmeaza o alta coborare scurta, iar de aici urmeaza ultimii 20m ascensiune pana pe varf. Traseul vara fiind curat are un marcaj pe stanci cu niste benzi rosii, iar unde sunt amplasate ancorele mecanice (spit-urile), exista un patrat de culoare rosie, cu margine neagra; ancora e in mijloc. La capatul hornului, inainte de acea mica coborare exista si un cablu unde poti pune un zelb.
Urmand o portiune mai tehnica, plec cap, la mijloc fiind Oana si Catalin, Dinu urmand sa fie secundul meu. Asta era ordinea in cazul cand se impunea folosirea corzii. Dupa ce am facut traversarea (fara probleme pe fata muntelui) pana la intrarea in horn (impropriu spus horn pentru ca e destul de mare, mai mult o fata larga ), am traversat fara probleme si o prima limba de zapada (toti, fara coltari). Aici am asteptat un moment sa coboare o echipa numeroasa de italieni… toti la varsta pensiei. Vazand ca se misca greu, si sunt multi, am hotarat sa urcam  o portiune pana la o mica platforma unde se putea astepta lejer. Am urcat pana acolo… si italienii tot mai aveau de coborat. Ciudat a fost sa ii vad ca monteaza corzile una dupa alta de sus pana jos, asigurand in pitoanele intermediare, dar… coborau numai cu un zelb!!! Abia se miscau, se incurcau… In final ii arat unuia ca e mult mai sigur sa cobori cu un nod prusik montat pe coarda; li se aprind luminitele ( …”aaaa, prusik node”) dar tot cum au vrut ei au coborat. Capul de coarda cobora fara sa fie asigurat (nu ca neaparat ar fi fost nevoie, dar daca tot au pus coarda…), la un momentdat doi au desfacut corzile si au facut un nod (clasic, nicidecum nod corect de legare a doua corzi) sub un spit intermediar… secundul cobora (evident ultimul), neasigurat in nici un mod, si cu vre-o 20m de coarda in mana!! Cred ca daca aluneca, sau alunecau intermediarii, se duceau mult si bine la vale… pana sa se opreasca in vre-o asigurare intermediara.
In fine, dupa ce au trecut si italienii, destul de tarziu, urcam si noi. Mai pacalim o limba de zapada si gheata pentru vre-o doi, trei pasi si urcam la ultima limba de zapada unde ne regrupam pe o mica platforma. De aici pentru aproape 12m e o limba mare de zapada si gheata pe care nu prea ai cum sa o traversezi fara coltari… Dinu lasand coltarii pe Skala. Plec cap, fileaza Dinu si montez balustrada. Trece Oana, Catalin toti cu coltari, suplimentar se asigura in zelb. La final Dinu; ii zic sa faca un cabestan si sa urce asa (filat de mine), restul de coarda aveam sa-l recuperez dupa ce trece si asigura si Dinu. Cand sa faca nodul… “am uitat cum se face!”. Mda (imi zic)… trag restul de coarda, la final secundul se leaga printr-un opt cu urmarire, si intr-un final ajunge si el sus. Cat strang coarda, ceilalti continua mai departe, urmeaza o mica coborare unde exista un cablu pentru siguranta, apoi urmeaz urcusul final pe varf. Dupa 10 minute suntem cu totii pe varf. Felicitari, masa si dansul… odihna. Muuulta odihna si plictiseala in final, pana sa vina si cea de-a doua echipa. Pe varf, nori; nu am putut vedea nimic, dar pana sa vina si ceilalti, s-au imprastiat norii si zarile (si marea) s-au aratat in toata splendoarea lor. Dupa o ora si… au venit si ceilalti. Poze de grup, semnarea in caietul de pe varf, si coborarea. In sens invers, de la capatul cablului hotaram pentru mai multa rapiditate si siguranta sa coboram in rapel pe doua corzi de 50m. Cobor primul, intermediarii, iar Mihai vine ultimul sa fie sigur ca toti monteaza corect dispozitivele de rapel. Grijuliu omul! Dupa mine, coboara Catalin. Dureaza ceva pana ia startul… i-a trebuit ceva timp sa-si aduca aminte cum se face semicabestanul. Placuta mea i-am lasat-o Oanei sa nu se complice cu semicabestanul. In sfarsit, in punctul de regrupare apare si Catalin. Apoi Oana, Luiza, Monica, Dinu si Mihai. Oana si Luiza erau la primul lor rapel pe stanca! No, fain, botez la locul de munca :). In timp ce coboara Luiza, urc pana la un piton intermediar, asigur, si de aici mai dau ceva indicatii pt incepatoare, intrucat nu prea executau corect rapelul.
Dupa prima lungime de coarda, urmeaza inca o lungime de 50m, in felul acesta am coborat toate portiunile mai periculoase si limbile de zapada. De aici eu cu Mihai ramanem ultimii, sa strangem corzile, ceilalti pleaca spre Skala. Pe varf, cei ce au ajuns primii Oana, Luiza, pleaca mai departe catre refugiul A, in final si restul, dar pe parcurs eu cu Dinu prindem ceva avans si ajungem cu jumatate de ora inaintea celorlalti. Cat timp am fost pe Mitykas, pana pe Skala mai urcase si Cristi (venise singur cu motorul). Pe drumul de intoarcere am tinut legatura prin radio cu cei ajunsi la refugiu, noi si Mihai la urma.
Pe la 10 seara a ajuns si Mihai. Intre timp, noi ne facusem rucsacii pentru coborare la masina, si cand sa plecam… surprise! pe unii i-a palit foamea! In final, plecam pe la 11 seara, la 1.30 eram la masina (Oana, Luiza, Cristi si eu) peste un timp au aparut Catalin si Dinu, iar in final Mihai si Monica. Cristi si Luiza pleaca cu motorul, noi, pe la 2.30 ne punem in miscare…. 6 oameni in masina + un portbagaj incarcat la refuz. Pe la 3.30 am fost la hotel.
         25 mai. La 10 am condus-o pe Oana la gara (avea un tren pe la 11), iar mai departe a urmat o zi de repaos, relaxare, plimbare…
        26 mai. Dupa ce dimineata a plouat bine, dupa amiaza am plecat cu Mihai, Monica si Luiza la Meteora. Aveam in plan ceva catarare in zona, vizitarea localitatii si a manastirilor. Planurile facute dinainte, in general nu prea se respecta, asa ca dupa ce ne-am cazat intr-un camping, fiind seara, am plecat in Kalambaka la cumparaturi si vizite. Dupa miezul noptii ne-am intors, a doua zi la 7 era desteptarea.
27 mai. Desteptarea la…. 9!!! Mda, nu prea e bine. Vremea nu arata prea bine. Pe la 10 si ceva plecam spre un prim traseu, ceva mai usor. Cand ajungem la baza stancii… incepe ploaia. Asteptam sub copaci. Dupa ce se opreste, asteptam sa se mai usuce stanca. Cand fu buna de catarat…. mai vine un val de ploaie! Frustrati, strangem echipamentul si plecam sa vizitam manastirile. Prima manastire ce o aveam in plan… inchisa. Am trecut la urmatoarea, ce mai mare… Grand Meteora. Am avut ce vedea, e interesant, cu toate ca eu nu prea ma omor cu istoria, muzeele si chestii asemanatoare.
Zona Meteora… e asemanatoare cu Gradina Zmeilor (muntii Meses) de la noi, dar la o scara mult mai mare! Daca tot s-au dus pe apa sambetei planurile noastre de catarat, am mai balaurit putin prin Kalambaka, si apoi, directia spre Katerini.
      28 mai, ziua de plecare. Mihai ar mai vrea sa ramanem 2 zile in Bulgaria pentru Musala, dar eu nu prea pot. Decide sa ramana numai el cu Monica, asa ca la drumul de intoarcere facem un mic ocol pe la Samokov (sper sa nu gresesc denumirea). Ajungem destul de tarziu pentru planul lui de a urca cu telescaunul pana la primul refugiu (apoi afla ca telescaunul nu functioneaza fiind in revizie), asa ca… iar schimbare de plan… ne continuam toti drumul spre casa.
Pe la 1.30 ii las pe cei din Bucuresti la casele lor, iar eu bag viteza pana la Vaslui. La 5 dimineata am ajuns acasa.
        In final… a fost un miniconcediu reusit, concluziile finale ramanand pentru mine, ca o invatatura pentru viitor.
(confirmare legatura cu Brazilia in banda de 10m
