Da, ne apropiem cu pasi repezi de sarbatorile de iarna. Suntem undeva pe 20 decembrie si dupa aproape o luna de la aventura din Suhard, pornim din nou pe Ceahlau. Sambata dimineata plecam 3 din Iasi, respectiv “eu” Mihai si Ionut, urmand ca in Bicaz sa-l recuperam si pe Tudor. Ajunsi la Izvorul Muntelui, dupa ceva “barfe” cu ranger-ul urcam pe clasicul traseu BR prin Poiana Maicilor pana la cabana Dochia. Exista zapada… putina – vre-o 5 cm jos, dar odata ajunsi in poiana Maicilor nivelul nivo creste. Un scurt popas in padure, pentru ca in poiana bate vantul cu putere, apoi continuam urcusul pe serpentinele ce duc spre Claile lui Miron. Tudor profita de ocazie sa-si “boteze” pioletul, asa ca schimba “obositele” bete de trekking cu proaspatul piolet. Pe traseu mai sunt ceva portiuni si cu gheata, ce-mi dau idei sa-mi pun coltarii. Totusi acest lucru-l fac abia in dreptul clailor. Este ceva zapada si aici, se poate urca fara probleme (doar Ionut a urcat) dar noi ceilalti preferam pt mai multa siguranta sa ne punem coltarii. Urcam incet si sigur, baietii cu pioletul se mai joaca si de-a dreptul.. si in gluma le sugerez daca nu vor sa faca o alunecare si o oprire cu pioletul :)).
In sfarsit ajungem si la bancuta de sub Ocolasul Mare unde facem o mica pauza de masa si hidratare.. si foto.. si.. si am plecat mai departe :)). Initial ne batea un gand sa urcam pe Ocolasul Mare, dar vizibilitatea zero ne spulbera ideile marete. Cel putin pentru mine, numai sa urc de dragul palmaresului si fara sa vad nimic in jur, ma c-am lasa rece.
In continuare mergem pe clasicul traseu spre camping si de aici la cabana. Ne cazam la camera de 4 locuri, iar prima invatatura in decembrie e sa nu deschizi usa de la baie!!! Inghetarea conductelor a facut ca locul sa-ti mute nasul. Dupa asa isprava, sigilam locul si punem (verbal) tablite cu avertizarile de rigoare: “Atentie, zona puternic contaminata!”. Coboram in sala de mese si incepem sa ne facem de cap, adica sa “racolam” noi prieteni. Planul ne iese si la masa noastra vine Dorin si Catalin, si inca doi ieseni. Treptat mai vin si altii si “sezatoarea” se mareste.. si continua pana mult in noapte. Se intampla ceva straniu cu populatia, mai ales la acele ore tarzii din noapte, cand unul cate unul, zicand ca se duce in camera sa ia ceva anume… nu se mai intorc. Ramanand aproape singur, deslusesc misterul cand imi vad colegii aterizati prin paturi in cele mai diverse si misterioase pozitii. Le urmez exemplul si pana dimineata nimic deosebit.. poate viscolul de afara ce mai sufla si nu voia sa ne lase o vizibilitate mai buna.
Zi de sarbautoare, pardon.. sarbatoare.. duminica 21 dec. Dimineata, capu-i greu, dau cu mana pe sub perna, oare unde-i… …. sunt franturi din versurile lui Stratan, cele cu “m-am nascut de ziua mea” si inca o piesa celebra dupa betie :)) . “Vitejii” se trezesc mai de dimineata cu gand de Ocolas. Le urez drum bun si zile senine .. si ma intorc pe partea cealalta. Mai tarziu aveam sa aflu ca au avut numai drum bun.. de intoarcere :)) Era o vizibilitate de nu vedeai nimic si au ratat “intrarea” spre varf. Dupa ce se intorc si expeditionarii nostri, ne pregatim de plecare. Oscilam daca sa coboram pe clasicul BR pe la Fantanele sau sa coboram pe la cascada Duruitoarea (marcaj CR). Ultima varianta are succes, Ionut si Tudor pleaca prin Jgheabul cu Hotar in Izv. Muntelui impreuna cu alti amici ce au acelasi drum, eu cu Mihai, impreuna cu Dorin, Sebastian si varul lui coboram pe la cascada Duruitoarea. Traseu fain, fara probleme (fata de ce se zice) cu conditia sa fii echipat corespunzator. In portiunea mai dificila si mai periculoasa punem coltarii si ii ajutam si pe ceilalti parteneri sa coboare in siguranta. De la cascada, continuam pe un traseu CA prost intretinut, de parca ar vrea sa se desfiinteze. Bine ca noi il stim, si cu cat il stiu mai putini cu atat zona e mai putin populata si poluata. Ajungem deasupra partiei de schi din Durau, unde populatia (majoritar adolescentina) se uita mai cu uimire la noi, aparuti “de sus”. Din Durau bagam “turbo” pana la Poiana Largului unde-l lasam pe Dorin sa prinda o alta legatura, iar noi ne continuam traseul spre Iasi, cu satisfactia unei ture frumoase.
Concluzia… “Hai pe Munte”!
