Warning: include(../../comments/include.php): failed to open stream: No such file or directory in /home/r95545sent/public_html/munte/fagaras/rt-creasta_fagaras-2008.php on line 1

Warning: include(): Failed opening '../../comments/include.php' for inclusion (include_path='.:/opt/alt/php74/usr/share/pear') in /home/r95545sent/public_html/munte/fagaras/rt-creasta_fagaras-2008.php on line 1
www.senty.ro - TR Muntii ... 
TR Creasta Fagarasului >>> 04.08.2008 - 10.08.2008


         Concediu pe creste III - cireasa de pe tort.

         Rau ma dor ochii, ma dor...
         De durerea frunzelor
         Si ma duc, si iar ma duc
         Pana la izvor de nuc.
                 ...
         Si-am sa plec fara sa stii,
         Dus de dorul tau, tarziu.
         Si ma duc, si iar ma duc...
                 ...

         Si iar ma duc, (cu gandul la acest frumos cantec), de fapt nici nu am mai plecat de pe munte, cum ziceam in postul trecut, am coborat luni dimineata de la Curmatura in Zarnesti, urmand ca la 12 si ceva sa iau acceleratul spre Talmaciu (Sb) - respectiv Turnu Rosu. Urmeaza a partea a treia a concediului… de data aceasta in Fagaras. Desi anul trecut nu-mi propusesem sa repet “isprava” cu creasta de la un capat la celalalt, s-a intamplat. Vinovata de aceasta e… hazardul. Inaintea turei din Crai ii spuneam Andreei ca nu prea gasesc cu cine sa ies pe munte, iar ia imi facuse lipeala cu Gaby - nici ea nu avea cu cine sa iasa in saptamana urmatoare. Si se stabilise ca pe 4 august sa ne intalnim in acceleratul ce ne duce spre Valea Oltului si de aici la Turnu Rosu. Gaby dorea sa faca creasta cap - coada in 6 zile: Luni, de cum ajunge trenul in Turnu Rosu pana in Saua din Chica Pietrele; marti, Chica Pietrele - Saua Scara; miercuri, Saua Scara - Lacul Caltun; joi, Lacul Caltun - Lacul Podul Giurgiului; vineri, Lacul Podul Giurdiului - Fereasta Mare a Sambetei si sambata, Fereastra Mare pana la Plaiul Foii. Ultima zi era cea mai lunga, din pacate nu ne-am atins planul. Daca nu era problema job-ului se putea face ce ne-am propus fara probleme.
         Luni la amiaza ma urc in accelerat si fac cunostinta cu Gaby. Mai stam putin de vorba, dar doua “babutze” ce venise din Bucuresti impreuna cu Gaby au “rapit-o” rapid: “hai sa mai stam de vorba ca voi mai aveti timp sa vorbiti”. Si asa pe tren am admirat Fagarasii de la fereastra mangaind o “blonda” rece pe o caldura infernala. Ajungem in sfarsit si in Turnu Rosu, unde speram la vre-o ocazie sa ne duca pana la finele drumului forestier, sau macar pana la Manastirea Turnu Rosu. Eu nu prea credeam ca vom avea sanse, Gaby era mai optimista. Traseul din Turnu Rosu si pana in Chica Pietrele este marcat cu CR (cruce rosie). Pana la urma am parcurs tot drumul forestier perpedes, la finele drumului am facut aprovizionarea cu apa si am “atacat” panta abrupta a muntelui, panta ce scoate untul din cei cu mai putin antrenament sau cu o cutie toracica mai mica :)) .Ne miscam repede prin padure, si ajungem in Poiana Fantana unde facem un mic popas si cateva poze. Nu stam mult, pana in saua Chica Pietrele mai este de mers. Pornim iar “la atac” prin padure unde incepem sa cautam afinele :>. Prin sat ne-am delectat gusturile cu mure, acum cautam afinele, doar suntem in plin sezon. Spre surprinderea (neplacuta) a mea, fata de anul trecut acum nu prea sunt afine. Ehe… altii au fost mai harnici imi zic.. si cu “tupeu” continuam sa urcam. Spre seara, cand asfinteste Soarele am ajuns in sa. Punem cortul si ne pregatim de o noapte de odihna in liniste - vremea se anunta superba! Dupa masa de seara mai admiram satele si Sibiul ce se vede frumos in departare (mai mult luminile :)) ) si parcam la orizontala.
         Marti, 5 august. Ma trezesc mai de dimineatza. Gaby inca doarme. Se aud ceva voci apropiinduse si apoi tot mai aproape de cortul nostru. Ies afara si intru in vorba cu doi culegatori de afine. Aflu de la ei de izvorul de peste creasta. Anul trecut am luat apa dintr-un izvor pe partea nordica a crestei unde era si o stana. Anul acesta stana nu mai era, izvorul era.. ca si anul trecut - cu debit redus. Izvorul din valea opusa seii unde am dormit (pe partea sudica a crestei) are debit mare si e ok. Stiam de el si anul trecut dar nu am mai ajuns pana la el. Dupa ce refac provizia cu apa, si trecem peste cele necesare unei noi zile plecam pe traseul de creasta BR spre saua Suru si de aici mai departe pana in saua Scara. Daca anul trecut am parcurs aceasta portiune numai prin ceatza, anul acesta am avut bucuria ce mi-a lipsit anul trecut: vizibilitate f buna, soare si privelisti superbe. Nu-mi pare rau, am recuperat ce am ratat anul trecut. Daca anul trecut am urcat f greu (datorate persoanelor cu care eram) in creasta, anul acesta spre surprinderea mea am ajus repde, pesimistul din mine a pierdut! La fel, daca anul trecut pe portiunea aceasta am avut cateva momente de dezorientare (nu vedeai la 5m in fatza) acum traseul parea prea clar si-mi dadea “erori” in timpii parcursi fatza de anul trecut. Tot privind in stanga si in dreapta, am ajuns la un izvor ce-i in carare si am refacut rezervele cu apa. Memoria mea imi zicea ca nu mai gasim apa pana la Lacul Avrig. M-am inselat: dupa saua Suru mai sunt izvoare de apa pana in saua Rosiile. Oricum, nu conteaza, 3L de apa nu-i o mare greutate. Urmatorul popas unde am mai bagat ceva energizante in noi a fost in saua Suru. Daca pana aici vremea a fost superba, in sa si pe vf. Suru incepuse sa se adune nori. Ne continuam traseul, poteca ocoleste vf. Suru pe curba de nivel pana in saua Rosiile ocolind Valea Suru. Pe traseu am avut parte si de putina ploaie… asa de “control” , urcam Vf. Budislavu pe ceata, ceata ce ne insoteste pana la Lacul Avrig. La lac am mai intalnit si 3 polonezi (doi baieti si o fata). Fata de anul trecut unde gasisem doi munti de gunoaie, anul acesta nu era decat unul, iar la ora cand scriu acest articol, Lacul Avrig (implicit zona Avrigului) este curatata de absolut toate gunoaiele. Dupa ce ne-am refacut “fortele” la lac, am continuat traseul spre vf. Garbova si urcusul solicitant pe vf. Scara. O caracteristica frumoasa a acestui vf. Scara este ca atunci cand crezi ca ai ajuns pe varf, constati ca mai ai de urcat (asta cand e vreme urata cu ceata). Deja urcusul pe Scara e mai dificil intrucat bate si vantul destul de tare, Gaby avand ceva probleme (chestii de greutate :D). Ziua se incheie la refugiul Scara unde si dormim, chiar daca nu se poate numi refugiu, dar am acceptat totusi sa stam in el. Nu dupa putin timp la refugiu au sosit si polonezii, ei intentionad sa campeze langa refugiu la cort. Dupa ce s-au chinuit ceva sa puna cortul, au renuntat si au venit si ei in refugiu. Am fost 5 persoane in refugiu in acea noapte. Tot atunci am aflat ca unul din echipa poloneza lucra la firma de echipament Hi Mountain din Polonia.
         Miercuri, 6 august. Desi toata noaptea a batut vantul cu putere (se auzea cum se indoia tabla refugiului) vremea pare ca se mai indrepta. Erau nori, dar mai risipiti. Plecam destul de tarziu totusi, ziua stiam ca va fi una destul de dificila, speram sa ajungem la lacul Capra daca se putea, daca nu oricum punct de oprire era lacul Caltun. Mergem repede pana in Saua Serbota iar de aici urmeaza urcusul prin ceata pe Serbota. De aceasta data, dat fiind in calcul si ceata dar si vantul destul de puternic, de pe vf. Serbota alegem sa coboram si sa ocolim Custura Saratii pe BG, traseu ce coboara in Caldarea Pietroasa a Negoiului, o zona superba mai ales in zona lacurilor. Marcajul este ok pana in ce incepe grohotisul si bolovanii imensi (cat basculanta lu’ Dorel ); de aici ne orientam mai mult dupa momai… pana dispar si acestea. Vremea e ok, fara ceatza in caldare. La fel si intrarea in traseu, spre Saua Cleopatra, asta cu conditia sa cunosti traseul. La noi aceasta conditie era lipsa. Eu nu stiam, si am zis ca nu stiu, Gabi stia… de fapt vazuse poteca de pe Negoiu dintr-o alta tura anterioara, dar nici ea nu mai fusese pe acolo. Pana la urma ne-am descurcat, am coborat putin mai la vale pana am intalnit marcajul TR ce urca din vale spre Saua Cleopatrei. In caldare ne intalnisem si cu doua turiste straine, ce urmasera acelasi traseu cu BG (dar in sens invers fata de noi), turiste ce si ele cautau cu disperare marcajul sa iasa spre vf. Serbota. Dupa ceva timp pierdut fata de ce ne doream sa facem gasim impreuna cu TR si marcajul nostru cu BG si urcam pe firul apei pana in Saua Cleopatrei. De aici se poate trage o concluzie (macar una :)) )… am invatat care e intrarea din caldare spre saua Cleopatrei. Urcam in sa, iar de aici urmeaza urcusul pe vf. Negoiu, un urcus ce eu il ador; pur si simplu imi place. De aceasta data reusesc sa fac si poze cu intreg urcusul, cu tot varful, asta dupa ceva timp… asteptand sa se sparga norii. Ajuns pe varf fata de anul trecut acum privirea-mi este rasfatata cu privelistile de pe acest varf… chiar daca nu in totalitate. Astfel reusesc sa vad lacul Vidraru in toata splendoarea lui… si nenumaroase vai si creste. Poze de varf, individuale :D) iar la coborare spre strunga Dracului avem parte de un fenomen optic destul de rar: Spectrul din Brocken sau “fenomenul Gloria”. Reusim sa facem cateva poze, speram ca vom prinde altele si mai bune… dar ne multumim cu ce avem si ne continuam traseul. Anul trecut eu am ales sa cobor prin strunga Doamnei, anul acesta am ales sa coboram prin strunga Dracului. O strunga faina, periculoasa mai ales la coborare cand ai rucsac mare si mai ales periculoasa daca nu stii cum sa cobori… Timpul cat a durat coborarea… nu-l mai stiu. A mers greu, Gabi incepea sa aiba probleme musculare. Dupa strunga, urmeaza traseu clasic pana la lacul Caltun unde campam. Zburase de mult gandul ca vom ajunge la lacul Capra. Ne cautam un loc de cort, dar suntem invitati sa dormim in refugiu de catre un grup ce venisera pentru o actiune de ecologizare - curatarea lacului Caltun.
         Joi, 7 august. Vreme neschimbata.. adica instabila, cu nori, ceva vant.. e bine ca nu si ploaie. Plecam spre Lacul Capra, iar de aici destinatia noastra este Lacul Podul Giurgiului. Trecem cu bine peste Laitel, Laita si Paltinu pana in Saua Paltinului unde avem surpriza sa vedem si o capra neagra c-am dubioasa: venea singura direct spre noi. Am “inghetat” pentru o sedinta foto, apoi ne-am continuat traseul pana la lacul Capra. Un traseu fain, mai ales ca mie anul trecut mi-a lipsit. La lacul Capra facem un popas, mai bagam ceva batoane energizante, si continuam spre Lacul Podul Giurgiului. In caldarea Fundu Caprei sper sa mai vedem ceva marmote… dar nu a fost sa avem parte. Traseul continua spre Fereastra Zmeilor (ca de obicei… deschisa cat e ea de mare :D))) ) iar de aici un alt moment mai “delicat” e pe “la trei pasi de moarte”. Incet, tot mai incet, dar siguri, ne apropiem de Arpasu Mare cu a lui muchie ce trebuie urcata si apoi creasta spre vf. Mircii… creasta ce o parcurgem prin ceatza. La fel si coborarea de pe vf. pana la lac. Macar nu vedem pe unde coboram, ca eu oricum mai fusesem pe acolo si stiam :D. Dupa instalarea cortului ne punel la “recuperare”, urmatoarea zi e lunga.
         Vineri, 8 august. Zi importanta pentru mine… mai totalizez un an in viata si schimb si prefixul. Stiu ca-mi voi sarbatori ziua asa cum imi place: in natura, pe munte.. si mai ales pe vf. Moldoveanu. Gabi nu stie. Tac, voi dezvalui “marele secret” pe cel mai inalt varf al Romaniei. Dimineata aceasta e urata. In caldare e ceatza, o ceatza ce va tine pana aproape de Fereastra Sambetei. Plecam spre saua Podragu, iar de aici spre Vistea - Moldoveanu. Mergem fara chef, deprimati de ceata. Adevarul ca e urat, nu vezi nimic in jurul tau, mergi… si iar mergi…… Pe traseu depasisem un grup ce era urcat de la Podragu. Dap, nici oameni nu erau pe traseu, fatza de ziua precedenta cand pe traseu intalnisem destul de multa populatie in doua picioare. Inaintea urcusului final pe Vistea Mare imi propun sa fac un test cu mine: sa vad ce timp obtin pana pe varf cu tot echipamentul in spate. Rezultat: 20 minute. Pe varf o astept si pe Gaby, iar dupa un mic popas lasam rucsacii si mergem pe Moldoveanu. E momentul perfect pentru ami sarbatori in felul meu ziua de nastere. Cateva poze, ceva batoane de ciocolata, si cum privelistea nu e cea mai faina, ne intoarcem pe Vistea Mare sa ne continuam traseul spre Fereastra Sambetei. De la refugiul Vistea si pana la Fereastra Sambetei drumul (ca si anul trecut) imi pare foarte monoton. Nu-mi pot explica de ce. Mergem incet, pe Gabi o dor muschii de la picioare. Cu ceva greutate ajungem in fereastra sambetei unde campam. Speram, Gabi spera cel mai mult sa-si revina si sa putem continua ultima zi.. ziua de 9 august.
         Sambata, 9 august. Gabi se simte mai bine, desi stam in cumpana daca sa coboram spre Sambata sau sa ne continuam drumul. Alegerea finala ii apartine lui Gaby: continuam. Ok, in prima faza nu-mi fac probleme, mai tarziu mi-am dat seama ca am ales optiunea gresita. Ce era mai utopic in cazul de fata… e ca din fereastra trebuia sa ajungem la Plaiul Foii. Anul trecut am facut aceasta portiune mai lejer, in doua zile. Si eram in forma maxima, fara probleme de sanatate. Acum , din motive de job suntem nevoiti ca sa terminam tura sambata seara, urmand ca ziua de duminica sa fie pentru transport spre casa/e … Gaby intra in tura de noapte chiar duminica. In concluzie, fortam norocul si pornim spre Plaiul Foii… sau pana unde vom ajunge. Deasupra lacului Urlea Gabi se simte tot mai rau. Cu greu ajungem la refugiul din Curmatura Zarnei. Aici, “surprise”… “nu mai pot merge!” Urata de tot situatia. Ce facem? Avem 2 solutii: stam o noapte in refugiu, urmand ca a doua zi sa coboram pe valea Pojortei pana in satul Breaza, sau sa coboram acum pe valea Pojortei. Decizia ii apartine partenerei de tura: coboram. Pe harta e trecuta o poteca nemarcata pe vale ce se intalneste cu poteca cu TR ce urca spre fosta cabana Urlea. Direct din sa, coboram spre paraul Urlea, desi era mult mai usor daca tineam poteca marcata cu PR pana inapropierea locului unde se traverseaza paraul, iar de aici ar fi trebuit sa facem dreapta pe o poteca nemarcata pe malul drept al paraului Urlea. Noi alegem varianta mai rapida… dea dreptul. O solutie buna cand esti perfect. In aproiere de parau dam de poteca nemarcata si mergem pe ea pana la o casa de vanatoare. In cazuri extreme aici se poate inopta, desi usa cabanei este incuiata (la fel si geamurile), este lasat deschis in pod - exista si o scara. Dupa un scurt popas continuam, mergem pe malul apei, pe partea dreapta. Aici inca am dubii daca am facut bine sau nu. Dupa ce am analizat mai bine harta acasa si din ce ne-au spus si localnicii din satul Breaza, noi trebuia la un momentdat sa trecem paraul pe malul stang si sa urcam pana in apropiere de o stana. Noi nu am facut asa. La plecare de la cabana ori trebuia sa tinem direct malul stang prin padure (desi nu era o poteca vizibila) sau trebuia sa trecem pe malul drept (ghidati si de poteca) iar la scurt timp sa trecem din nou pe malul stang, ceea ce noi nu am facut. In urma acestei erori am mers mult pe langa apa, am balaurit aiurea incercand sa gasim poteca, si chiar cand o gaseam… se pierdea destul de repede. Timpul trecea, Gabi mergea tot mai greu, ba ne mai tinuse in loc si o ploaie… Frumos tare. Cu putin timp inainte de a gasi poteca ce facea legatura intre Breaza si cabana Urlea gasim si noi poteca. De acum e spre bine, ne intersectam si cu poteca marcata cu TR ce urca spre fosta cabana Urlea. Mergem mai relaxati, marcajul nu e prea grozav dar nu cerem pretentii de la un traseu dezafectat. Da, era un traseu DEZAFECTAT, adevarata poteca o intalnisem ceva mai jos, iar aceasta era bine marcata, chiar daca poteca nefiind umblata…. era plina de vegetatie. In fine, nu mai conteaza. Suntem pe o poteca, si e si marcata, ne-a prins si intunericul, mergem foarte greu, mai si ploua, ceatza pe saturate… ce mai, o combinatie “de vis”. Intr-un tarziu ajungem si la drumul forestier. Deja ne revine cheful de viata… asta pana ce pe intuneric si intr-o ceatza de nu vedeai la 5m in fatza ta ne pomenim cu paraul in drumul forestier. Undeva in dreapta drumului e un curs de apa ce trece peste drum. Sunt cateva podete pe acolo pentru a fi trecute aceste ape, sunt vizibile… asta ziua, sau in conditii de vizibilitate buna. Evident daca ai mai fost pe acolo te descurci si in conditiile avute de noi. Cu greu reusim sa ne orientam pe drumul cel bun si continuam spre sat. Valea se largeste considerabil, iar in departare se vede ceva lumina.. e un foc. Ajungem la un grup numeros de localnici gratargii cu masini, friptane si bautura. La o ora asa tarzie, astia ne iau drept “extraterestri” cu frontalele aprinse pe cap. Dupa putina conversatie in care cautam un loc de cazare, plecam spre pensiunea Coltii Brezei unde ajungem in jurul ore 23.30, rupti de oboseala, semiuzi spre uzi… Aici avem noroc ca gasim o ultima camera libera unde avem un pa, un dush… etc etc.

         Tura in Fagaras se termina aici.
         Concluzii… timpul parcurs in cursul zilei de sambata, de dimineata si pana seara la ora 23, ne ajungea sa ajungem la Plaiul Foii. Starea de sanatate nu ne-a mai permis. Ca timpi, in conditii ok, valea se poate cobora in max 5.. 6 ore cred. Depinde de fiecare. Pe viitor, voi fi mai ferm in a lua decizii mai ales cand e vorba de starea de sanatate.
         Una peste alta, a fost o tura frumoasa, iar eu imi inchei un concediu de vis - pe creste. Poze din tura gasiti la arhiva foto pe www.senty.ro
    Cu respect, Marius - yo8rku

Quiq on top