O tura in Calimani.

         Intrucat prima iesire a grupului "Hai Pe Munte" am ratat-o (deh, concediul meu viza mai multe creste) o ulterioara iesire nu trebuia evitata, mai ales ca actiunea se desfasura in Calimani. Da, tot in Calimani, dar nu pe cod rosu cum au prins baietii ci intr-o tura sa zicem normala. Asta era in planuri, pentru ca vremea nu avea sa fie asa cum am fi vrut noi.

         Se da startul, cu plecarea grupului (Mihai C, Mihai H, [si cu asta am terminat cu "Mihaii" :)) ] Ionut, Radu, Alex & Elena si subsemnatul Marius) vineri seara din Iasi. In Vatra Dornei, mai exact la Gura Haitii echipa se intregea si cu Adi din Piatra Neamt.
Ajungem pe la 2 dimineata in Vatra Dornei, dupa ce de pe la Veresti, Dolhasca suntem aproape "sechestrati" in compartiment de un grup mult mai numeros ca al nostru - un grup ce urca tot pe munte.. dar pentru afine. Fiecare cu ale lui si suntem bucurosi ca scapam de privirea "printesei" cu 2 dinti lipsa... iar in gara la Vatra Dornei suntem cu ochii pe rucsaci.. nu care cumva sa si schimbe destinatia cu grupul "hai la afine". Bun, dupa ceva cumparaturi ne hotaram plecam cu 2 taxiuri pana la Gura Haitii. Pe drum speriem si o familie de caprioare (mama si iedul) iar pe la aprox. 3 ajungem la destinatie. Vreme urata, incepe sa ploua marunt. Adi avea deja instalat cortul, noi pana la urma hotarand ca pentru cateva ore sa nu mai instalam corturile noastre, alegand sa dormim intr-un foisor (bineinteles dupa ce am terminat toate lichidele ce ne ingreunau bagajele).

         Dimineata de sambata, 30 aug. Cu greu ne trezim pe la ora 7 si ceva, si nu din cauza oboselii cat mai cu seama din cauza vremii: ploua marunt, ceatza, plafon de nori jos, in concluzie deprimant.
Ne facem bagajele si pornim pe marcaj CR pe valea Haitii - sub Maieris pana in apropiere de intersectia marcajelor BA si PR. Din acest punct alegem sa urcam direct pe firul vaii pana in creasta (BR). Vremea in continuare urata, iar acest urcus sustinut, pe o vale nemarcata ne face sa ne intrebam daca am procedat bine sau nu - pur si simplu nu voiam sa intram pe un fir secundar si iesim intr-un punct nedorit. Intr-o prima faza trecem prin cateva portiuni cu jenepeni (si asta avea sa fie numai inceputul) dar tinanad firul Paraului Tarnita nu sunt probleme. Trebuie remarcat aici ca intr-un punct apa dispare, ea curgand pe sub bolovanii vaii. Urcam prin ceatza pana aproape de o saritoare, saritoare ce se ocoleste prin partea dreapta, iar aici gasim pe o piatra si un vechi marcaj cu CR, semn bun pentru noi - asta denota ca, candva pe aici era un traseu turistic amenajat, acum desfiintat. Trag tare si ajung in creasta, sus priveliste ZERO - o ceatza de-ti bagi degetele in ochi. Ajunsi pe linia crestei facem stanga si ne continuam traseul spre cel mai inalt punct al acestor munti - Vf. Pietrosul Calimani. Dupa ce vin si ceilalti si o poza de grup, ne bagam sa alimentam ceva intr-o grota din apropierea varfului. Intre timp observam ca vremea da semne de imbunatatire (spre sud apar pete ce cer albastru iar vizibilitatea se mareste considerabil).
Pauza se termina, noi continuam traseul pe BR pe creasta, spre vf. Negoiul Unguresc. Ne bucuram ca vremea, muntele ne lasa sa-l privim, ocazie ce nu ne scapa si facem poze diverse. De pe Negoiul Unguresc vedem mai bine "urmele" regimului trecut, adica un munte (Negoiul Romanesc) sfartecat de buldozere, un lac contaminat, o explatare parasita si sinistra. Imi pare rau ca desi aveam camera video cu mine, uitasem sa iau casete. Coboram de pe Negoiul Unguresc (unii mai incepatori mai mult taras) si printr-o alta portiune cu jnepeni (al doilea avertisment) ajungem la drumul ce leaga statia meteo Retitis de fosta exploatare de sulf. Facem un mic ocol catre explatare sa culegem "amintiri" iar mai departe ne continuam traseul spre statia meteo. Intr-un final ajungem, destul de obositi, vremea se raceste, si incepe sa bata si vantul. Sunt impresionat de platoul din apropiere, si de iarba arsa la sfarsitul lui august, toate astea in bataia razelor de soare la apus. Daca pana acum vremea a tinut cu noi, in sensul ca s-a imbunatatit si am avut vizibilitate maxima, odata ajunsi in apropierea statiei si vf.-ului Retitis, zona destul de expusa, si conditiile de vreme s-au schimbat. Temperatura era de 8 grade la sol si 2 grade in aer (la 2m), nori si vant. Pana la urma ne facem timp si de "noroc", si ne montam corturile in apropiere de statia meteo. Initial voiam sa stam in statie sau oriunde era un adapost disponibil, dar neavand alta solutie ne-am pus la plantat corturile. Pana tarziu in noapte cand unii dintre noi faceam "prajituri cu rom" am tot fost vizitati de diferiti indivizi ce li se facusera mila de noi, in special de Elena - deh, era singura fata din grup. Ii asiguram ca suntem bine, si chiar a fost mai bine in cort decat... cine stie pe unde :)) Chiar daca in timpul noptii temperatura a scazut pana la -2 grade si pe cort era un strat frumos si gros de bruma, in randul membrilor nu au fost probleme, exceptie din partea lui Radu ce a avut ceva probleme cu hainele (l-au c-am strans) dar si ceva emotii - trecuse de 2000m

         Dimineata de 31 august, duminica. Eu nu am chef sa ma trezesc pentru rasaritul de soare, asa ca inca mai lenevesc in caldura sacului de dormit. Intr-un final se da desteptarea generala, iar dupa cele specifice diminetii ne pregatim de drum, nu inainte de a pupa o Grasutza... de Cotnari. Da, Grasutza ca desi suntem multi... ea e mica, mica… numai 750ml, dar care ne da putere :))
Cu tabara ridicata, mai facem o ultima vizita la statie, cumparam... apa... si mai departe plecam spre vf. Caliman Iezer si de aici spre Calimanul Cerbului, ultimul varf din tura.
Coboram de pe Retitis printr-o portiune unde poteca nu mai e marcata... si coboram prin jenepeni (al treilea avertisment), ajungem la drum, drum ce-l strabatem o portiune iar intr-un punct poteca marcata cu BR face stanga prin jnepeni. Pana pe Caliman Iezer chiar daca traseul e prin jenpeni nu sunt probleme, poteca e vizibila si marcata bine. Tot pe aici Alex pierde o camera foto. Mai asteptam putin cu speranta ca va gasi camera (dar nu a gasit-o el ci un alt alpinet ce va trece peste o saptamana prin acele locuri mai putin umblate). De pe Caliman Iezer plecam pe creasta spre ultimul varf din traseu, Calimanul Cerbului. Prind ceva avans fata de coechipieri fara sa trag de mine; baietii de sete s-au apucat de "pascut" afine :)). Dupa cateva zeci de minute de asteptare pe Calimanul Cerbului au venit si ei... cu buzele vinete de parca erau degerati de frig :)). Din acest punct, schimbam marcajul; coboram spre Gura Haitii pe marcaj PA. La inceput a fost OK, adica marcajul era vizibil, si proaspat marcat. Inaintam cu zambetul (sau ma rog, cu afinele) pe buze si intram in necunoscut. In fata noastra... dezastrul: o mare de jnepeni, poteca slaba... vai de ea. Ne impartim pe echipe in cautarea potecii... pana la urma alegem o poteca, ce pare a fi poteca dar pana la urma se infunda si ... si... incepe show-ul. Pentru aprox 100m de mers prin jnepeni mai inalti ca noi facem adevarate aventuri. Cei mai inalti se catzarau pe jnepeni (ca un periscop) sa stabileasca cursul, iar cei mai marunti se strecurau printre crengi. Dupa ceva timp reusim sa scapam de marea aceasta si culmea, nimerim in poteca, ba mai dam si de marcaj. Cu bine, sau cu mai putin bine (eu mi am taiat bocancul intr-o creanga, altul si-a rupt pantalonii de gore) ajungem si la padure. La inceptu si aici putia dezorientare - marcajele acum par ca noi... acum sunt vechi de pe timpul "lu' Stefan". Oricum suntem pe drumul cel bun, si aproape ca ne revine zambetul pe buze (afine) cand dam de o alta "priveliste": o portiune de doboraturi... Senzational! Bun, bine macar ca a fost o portiune mica. Nimerim si pe un drum forestier, dam de zmeura... e, parca-ti mai vine sa mergi la munte :D. Bucurie mare, mai ales cand dam de un zmeuris imens: in fatza zmeura, in stanga zmeura, in dreapta zmeura. Ne apucam sa alimentam cu placere, cand deodata se aude un strigat din fatza: Maaaa, aveti grija! Am gasit urme de urs!!! Eu, "relax, urmele nu ataca omul" :))). Ce-i drept, urmele de urs erau proaspete, de o zi. Mai cu grija, mai cu un zambet sters pe chipul unora, ne continuam drumul dar tot nu ne putem abtine sa nu mancam zmeura. Si ca sa nu fie bataie intre noi, ne impartim: unii la stanga si altii la dreapta. Cei ce nu participa la joc merg pe mijloc :)) In final ajungem si la asezari omenesti. Da, am zis bine, omenesti, tinand cont ca oamenii de acolo sunt altfel decat cei din zonele unde locuim noi ceilalti. La sosea incercam sa dam de o masina sa ne duca pana in Vatra Dornei. Ne punem in miscare, pana la prima intersectie unde e un birt. Bine, asta era motivatia, caci birtul cu pricina nu era la prima intersectie spre disperarea unora. Primul venit, primul servit, se aplica si in cazul nostru. Prima "bodega" iesita in cale, prima atacata. Intram, ne punem la mese, facem comenzi si ne interesam la localnici de un mijloc de transport. Astia se uita la noi ca la extraterestri si ne refuza. Afara Ionutz si subsemnatul facem autostopul si reusim sa oprim o dubitza. Opreste omul binevoitor, ii zicem ca vrem sa mergem pana in Vatra Dornei sau macar pana in Neagra Sarului sa prindem un autobuz, si suntem acceptati. Facem semn si la ceilalti sa se ridice si sa vina cu tot cu bagaje, si tragem cu coada ochiului la sofer sa vedem daca nu se sperie si pleaca intre timp. Urcam cu bagaje cu tot, ingramaditi ca sacii, iar pe drum omul se destainuie ca a ramas surprins de cati suntem: credea ca suntem numai doi. Ne amuzam de situatie, ajungem la destinatie, dupa multumiri asteptam autobuzul ce ne duce in Vatra Dornei, iar in asteptarea trenului atacam o pizzerie, iar mai apoi cate un coltz prin gara din Vatra Dornei. Eu-mi gasesc un loc superb, chiar in fatza usii de la bagaje de mana. Fara sa stau prea mult pe ganduri intind izoprenul si somn. Cred ca erau invidiosi cersetorii locali :)). Cum nu era un loc prea confortabil si ma tot foiam, ma tot izbeam si in usa aceea pana cand o femeie din personalul garii vine la mine sa ma alunge. Hotarasc sa pun "piciorul in prag" si nervos ca m-a trezit ii zic: hai... intri sau iesi. si sa ma lasi sa dorm pana vine trenul. Efectul replicii a fost de partea mea - somn linistit pana ce a venit trenul, iar de aici si pana la Iasi nimic interesant.. poate setea ce se instalase pe noi, ca la un momentdat il cautam noi pe cel cu "bere, cafea... avem".

         Dimineata de luni, dupa ce las rucsacul si fac un dush scurt, ma trimite la munca... cu viteza a doua. Luni... nici iarba nu creste.
    Cu respect, Marius - yo8rku