• 24 Oct 2011 /  diverse 408 views

    No, wk-ul ce tocmai a trecut, a fost destul de “interesant”, mai ales din punct de vedere radio.

                 Dupa o saptamana de concediu, in care nu prea am facut mai nimic… am ajuns si la final de saptamana, pe deplin odihnit… ba chiar prea odihnit, stare ce  dadea in plictiseala deja.

                  La inceput de wk, instalasem pe bloc la Florin (yo8sde) o antena delta loop pentru banda de 20m, antena ce mi-a placut cum merge, atat din punct de vedere al SWR-ului (adica raportul de unde stationare), dar mai ales dpdv al receptiei! Amplasamentul, la 50m de o linie de 110KV nu prea e cel mai fericit, mai ales intr-un oras precum Iasul, oras cu multa poluare electrica! Din start, orice sarme deschise “cad”, zgomotul e enorm, sfaraiala enervanta ce face ca totul sa fie mort. Si ca sa fie si mai placuta toata “ciorba”, se mai adauga si Radio Iasi pe UM – 1053KHz, asa… cu vre-o 500KW putere la emisie! In multe zile, cand e propagare f buna, pur si simplu nu pot receptiona corect, totul sfaraie si paraie… iar daca comut pe frecventa postului de radio aflat la vre-o 10km de mine…. receptorul refuza sa mai lucreze liniar!!! chiar cu atenuator la intrare!  Toate astea le zic prin prisma observatiilor mele, ca si eu sunt in aceeasi oala… doar stau la vre-o 300m de Florin si de ce am spus mai sus :))

                   Trecem peste aspectele de observatie, si in radioamatorism e o vorba: “cele mai bune antene se instaleaza toamna tarziu, iarna eventual… pe frig, ploaie sau ninsoare, si vant”… si nu e o gluma parca! Nu stiu cum se face dar cat e vara de lunga si calduroasa, pe nimeni din noi paliti cu microbul asta, nu ne facem “vara sanie si iarna car”. Deci, pe o vreme nu prea faina, doar noaptea a plouat putin, cer de toamna tarzie se gandise si Florin sa-si puna antena! Il ajut, punem jucaria pe pilon, si cum ziceam, dupa primele teste… imi place! Linisitita la receptie, rezoneaza fain in aproape toate benzile superioare ei… iar unde nu vrea, tunerul isi face treaba si “o trage” si pe acolo. Fac si doua legaturi scurte… ca suntem in criza de timp, urma sa mai facem si o mica excursie la nodul de pachet radio si alte jucarii digitale.

                  Duminica m-a prins in aceeasi stare… de a face ceva! Pana pe la amiaza tot am invartit la butoane, dar fara… liniste! Observ ca si in banda de 11m (adica acolo unde sunt CB-stii) e mare agitatie, statii ce vin puternic, o adevarata harmalaie. Pe la amiaza nu mai rezist, asa ca iau statia de scurte, microfonul si cablu de alimentare si… fug din oras! In Iasi, orice evadare e permisa…. in aproape toate directiile, mai putin spre vest, unde e “bomba” de mare putere pe 1053KHz. Ma orientez spre nord, aproape de comuna Popricani pe un deal, departe de oras.
    Din start, nu ma asteptam la ceva mai spectaculos, mai ales ca antena nu aveam. Am folosit antena auto a statiei de CB… in banda de 10m, de fapt e un lambda/8 cu o bobina la baza, o sarma de 1,3m. Ajung pe varf de deal, trag pe dreapta si ma apuc de insailat jucariile. Leg frumos cablul de alimentare, direct pe baterie, pun microfonul si antena si… Power ON!
    De aici… incepe surpriza! Antena, cu prindere magnetica sta frumos pe masina. La 27.555 unde e canal DX pentru CB in USB, e razboi, harmalaie mare dar si statii cu nivel mare ce intra in receptor…. semn ca propagare este, antena merge, chiar daca e la intalimea…. “genunchiul broastei”. La o scurta trecere pe emisie, SWR 1:1. Fain, antena e bine reglata aici, dar sa vedem ce e mai sus :). Ma duc frumos din cursor pe la 28.4MHz, si aici am un SWR de 1:2. Hmmm… e mare dar, e acceptabil. Transceiverul intra automat in protectie si limiteaza puterea. Pot merge ok pana pe la 28.6MHz, frecventa de unde incepe ca reflectata sa fie mai mare, si in plus nici statii nu prea mai erau.
    La receptie… splendoare! Banda curata, fara pocnituri, paraituri si sfaraieli… chiar daca neatentul de mine s-a plasat tot in apropierea unei linii de 20KV. Oricum si asa, nu am sesizat ca as fi influentat cumva. Se auzeau statii ce nici nu miscau S-metrul, iar cine avea putere si antena…  no comment!

                     Dupa toate testele preliminare… incep cu traficul, sa vedem daca chiar ma aude cineva, ca deh, receptionez bine, iar la transmisie nu ar fi probleme, dar… sa vedem si realitatea, adica traficul propriuzis. Cum spuneam, incep usor din partea de jos a benzii, de pe la 28.200 si prima data ma axez pe statii ce vin puternic la mine. Prima “victima” a fost o statie din Norvegia, ce ma receptioneaza real cu un control de 59. Nu-i vine sa creada ca sunt /M (mobil) si imi cere sa-i spun cu ce echipament lucrez: IC-718 cu vre-o 50W la emisie, si o antena de CB pusa pe masina! Ma bucur pentru legatura, pentru o tara noua lucrata in aceasta banda (eu nu prea am lucrat in 10m) si… ma “orientez” catre o alta statie, sa “ma conving” ca chiar merge jucaria 😀 Urmatoarea statie a fost un spaniol, la fel cu contorale foarte bune, de aici trag concluzia ca merge bine in Europa. Dupa ce iau la rand toate statiile ce se auzeau tare, “ciulesc” urechile si la cele mai slabe, statii ce nici nu miscau indicatorul de semnal, dar care se auzeau bine.

    Am facut o prima greseala si nu mi-am luat cu mine o pereche de casti, in astfel de conditii mi-ar fi prins bine! Pe viitor stiu ce e musai de luat in bagaj 🙂 De asemenea, era bine daca aveam cu mine si un laptop sa pot urmari postarile pe cluster; am observat cateva frecvente unde era un pile-up mare, dar nu mi-am dat seama prea bine daca se lucra split, cine era statia “vanata”… etc etc. Neavand laptopul cu mine, nu am luat nici interfata CAT, asa ca… legaturile facute au fost notate… manual, pe hartie :D. Chiar si asa, nu am exagerat cu traficul radio, ma gandeam mult la bateria masinii ce e cam pe duca, cautam sa fiu scurt si eficient in trafic. Am reusit sa lucrez statii din Europa, Asia si America de Sud (Brazilia),

    Confirmare Brazilia in 10m                                                                            (confirmare legatura cu Brazilia in banda de 10m

     toate astea cu o antena… mai mult o caricatura decat ceva serios, si cu o putere destul de mica. Am mai auzit si o statie din Australia ce venea la un nivel de S9+, dar nu am reusit sa lucrez cu ea, pile-up-ul  era mare, iar conditiile mele modeste. Deasemenea am receptionat la nivel de S9+ si o statie din Canada, dar respectivul era mai mult “concentrat” sa vorbeasca cu conationalii (sau fostii) sai din Germania.

                    Dupa vre-o patru ore, am trecut pe Power OFF si am revenit la conditiile de statie fixa in oras, la aceeasi poluare electrica si radioelectrica.

                   Concluzii la final… e clar ca voi mai face astfel de iesiri! Desi in plan am o antena directiva ce doresc sa o pot folosi in iesirile  de mobil, pana cand va fi gata, sper sa-mi fac o antena cat decat functionala si pentru banda de 15m. A, ideal e o sursa ceva, sau… alt/i acumulator/i de rezerva. In orice caz, pana la viitoarea iesire in natura, mai e timp!

                                    73!

    Tags: , , , , , , , , , ,

  • 30 May 2011 /  concediu 2011, ganduri, munte 698 views

    … si inapoi, pe pamant!

    Da, se poate spune si asa, despre tura pe varful Mytikas (ca obiectiv principal) ca doar fusesem acasa la zei.
    In urma cu vre-o doua luni Mihai (Bucuresti) imi spune de o posibila iesire in Grecia. Mai fusese si anul trecut in aceleasi conditii, dar din diferite motive nu am putut participa. Anul acesta, iar imi face propunerea de a merge. Data ce fusese stabilita era de pe 22 mai pana pe 28. In functie de anumiti “parametri” ma hotarasc cu putin timp inainte. Imi iau concediu o saptamana si stabilim detaliile… detalii ce se schimba de la o zi la alta, functie de participanti. Iesirea in sine se anunta una mai complexa atat din punct de vedere al participantilor cat si a desfasuratorului. Unii sunt muntomani, altii (ce au venit cu familia si copii) au venit numai pentru plaja si alte vizite. Se anunta multi, multi renunta, altii iau locul. In fine, cu cateva zile inainte spun un da definitiv, iar in ultimul moment stabilesc si cu ce mijloc de transport ne deplasam. Astfel…

          Desi ne propusesem sa plecam pe data de 20, si sa mai stam vre-o 2 zile prin Bulgaria pentru a urca si pe vf.-ul Musala, vremea (cea ce schimba multe hotarari) face sa plecam abia pe 21. Dis de dimineata, pe la 4, plec cu masina la Bcuresti. Desi intalnirea era la ora 10 la Mihai, ajung pe la 9 si ceva. De aici ii culeg pe Mihai, Monica si Luiza, cu restul grupului urmeaza sa ne intalnim la o benzinarie. Anca si Cristi (cu motorul) deja erau acolo, dupa ceva timp apare si Vali, Anca si Dinu. Aproape de amiaza ne miscam si noi in sfarsit catre Bulgaria.
    Trecem granita la Ruse, iar de aici primul obiectiv e Veliko Tarnovo. Despre Bulgaria auzisem multe, si placute si urate. Placute ar fi locurile, multa verdeata, multa padure, fanete… Nu am vazut campuri cultivate in schimb; chiar ma intreb… oare astia mananca fan?!
    Cestiile neutre, ar fi locuintele, blocurile din orase. Nimic deosebit fata de Romania. Drumurile sunt ok, doar am mers numai pe europene, cum o fi pe langa, asta nu stiu, dar sincer nu cred ca e prea mare diferenta intre noi si ei.
    Partea urata… politia bulgara. Sunt un fel de stat in stat, vanatori de spagi, te cauta si in cur numai sa-ti ia “normal taxa” de 10 euro. Drumul pana la Veliko Tarnovo e… exasperant! Limitari de viteza din cele mai hilare, unde evident sta de veghe (la panda), politia. No comment!

    Ajungem si la Veliko Tarnovo. Oras fain, curat, cum de fapt e cam prin toata Bulgaria. Nu prea am vazut mizerie pe drum, nici afara si nici prin oras. Zona e plina de locuri de catarat. Orasul in sine e frumos construit pe falezele unui rau (nu ii stiu numele), soseaua ce il strabate chiar trece printr-un tunel, iar pe tunel… blocuri, case, gradini… Frumos, frumoasa si arhitectura orasului. E de vizitat, deasemenea de vizitat e si cetatea din apropiere.
    In Veliko facem si pauza de masa; mancare ieftina. Dupa pauza, incercam sa scurtam drumul pana la locul unde am salat masinile, dar nu reusim decat pierdem timpul aiurea. Aveam “programata” stationarea in oras pentru o ora, dar am reusit sa stam mai mult de 2 ore chiar. Intr-un parc, incercam sa aflam info despre cum am putea ajunge mai repede la locul de parcare, dar nici o sansa. Curat parcul, dar latura balcanica isi spune cuvantul indiferent de situatie si loc: doi tineri cu muzica la telefon… aveau treaba cu o punga mare de seminte.
    Plecam, urmatoarea destinatie e Sofia, evident pe centura, nu ne intereseaza orasul. Iesim pe inseate din Sofia, urmatorul punct e Kulata, la granita cu Grecia. De aici, directia spre Seres, Thessalonik, si destinatia finala, Paralia, langa Katerini. Ajungem duminica, pe la 2 dimineata. Stabilisem sa ma luam o zi cazare in hotel, dar cum am ajuns tarziu… am dormit care prin masini, care pe plaja.

    Ziua de duminica, 22 mai, evident a fost de odihna. Dupa cazare (tot sejurul a fost de 55 euro) ne informam cu privire la prognoza meteo, si cu toate ca in mare parte stabilisem de acasa ziua cand vom urca pe Mytikas, acum dam verdictul final: 23 plecare pana la refugiu, 24 urcarea pe varf si revenirea la Katerini.

           Urmatoarea zi, 23 mai. Dupa ce ne facem tabieturile de dimineata, pregatim rucsacii si plecam spre Olimp. La 11 ajunge in Katerini cu trenul si Oana. In masina suntem 3 (eu, Mihai si Dinu) iar dupa ce o recuperam dupa multe cautari (de fapt cautam gara din Katerni) pe Oana, iesim pe autostrada si ne indreptam spre Litochoro, apoi spre Prionia. Descarcam bagajele, si Mihai mai face un drum sa mai vina si a doua serie – Monica, Luiza si Catalin. Din diferite motive a doua masina nu a mai mers. Noi cei ramasi la Prionia am intrat in traseu pe la 13.30 si pe la 16 am ajuns la refugiul A – 2100m. Traseul pana aici e prin padure, poteca clara, larga de parca ar fi autostrada Busteni – Cascada Urlatoarea. Nimic deosebit, zona usoara cu poteca cu multe serpentine (sa poata urca si cei mai putin antrenati). Padurea in sine… e numai din pini, sol arid si stancos. Aproape de refugiu am trecut si pe o limba de zapada, ocazie cu care m-am mai racorit si eu la picioare (urcasem in sandale). Cum spuneam, la 16 am fost la refugiu, ne-am luat cazarea (12 euro pe noapte – 10 euro pentru membrii cluburilor alpine), am stat la masa (scumpa mancarea la refugiu), si vorbeam prin radio cu ceilalti ce urcau. Camera in care am dormit, un fel de mansarda era destul de umeda si rece pentru majoritatea, dar exista paturi din belsug pentru frigurosi.

            Ziua de 24 mai. Ne-am propus sa plecam la 8. Prostii, la 8 si ceva ne-am trezit. Altii ceva mai tarziu, si dupa masa de dimineata plecam aproape pe la 10. Ne informam asupra traseului, cer de la cei de la cabana sa ne zica si frecventa de urgenta din zona, in caz de nevoie; 146.500 MHz simplex, no code! In sfarsit, ne punem in miscare. Fara sa vrem, plecam in doua echipe; prima e formata din Oana, Dinu si subsemnatul, cealalta echipa fiind compusa din Monica, Luiza, Catalin si Mihai. Luam cu noi echipamentul tehnic si ce mai e nevoie pe traseu. Traseul ( E4) pleaca de la refugiul A, merge o portiune prin padurea de pin,traverseaza o vale, urca lejer pe o muchie a varfului Skala, varf ce este ocolit si “atacat” prin stanga – spate. Ajungem intr-o mica sa, iar de aici nu peste mult timp urmeaza si cateva petece (destul de mari) de zapada. Plecati tarziu, zapada e proasta, umeda si nasoala. Oricum sunt urme, apelam si la pioleti pentru sprijin din cand in cand. Intr-o mica sa pe creasta facem o pauza de alimentare. Ceilalti abia intra in raza noastra vizuala. Prin statie ne zic sa ii asteptam, dar cum ei se misca incet, decidem sa urcam pe vf. Skala si sa ii asteptam acolo. Pe ultima portiune pana pe Skala ne-am pus si coltarii. Pe varf ne intalnim cu un alpinist solo, ne zice ca se poate totusi si fara coltari si echipamentul ce-l aveam cu noi. Totusi, tinand cont ca aveam printre noi si persoane incepatoare, am hotarat sa nu riscam.
    De pe Skala, plecam tot in doua grupe; Catalin se alatura primei grupe. De aici traseul merge in coborare pe o muchie / fata a muntelui, urmeaza o traversare, urcus printr-un horn (destul de larg… faci nunta in el), urmeaza o alta coborare scurta, iar de aici urmeaza ultimii 20m ascensiune pana pe varf. Traseul vara fiind curat are un marcaj pe stanci cu niste benzi rosii, iar unde sunt amplasate ancorele mecanice (spit-urile),  exista un patrat de culoare rosie, cu margine neagra; ancora e in mijloc. La capatul hornului, inainte de acea mica coborare exista si un cablu unde poti pune un zelb.
    Urmand o portiune mai tehnica, plec cap, la mijloc fiind Oana si Catalin, Dinu urmand sa fie secundul meu. Asta era ordinea in cazul cand se impunea folosirea corzii. Dupa ce am facut traversarea (fara probleme pe fata muntelui) pana la intrarea in horn (impropriu spus horn pentru ca e destul de mare, mai mult o fata larga ), am traversat fara probleme si  o prima limba de zapada (toti, fara coltari). Aici am asteptat un moment sa coboare o echipa numeroasa de italieni… toti la varsta pensiei. Vazand ca se misca greu, si sunt multi, am hotarat sa urcam  o portiune pana la o mica platforma unde se putea astepta lejer. Am urcat pana acolo… si italienii tot mai aveau de coborat. Ciudat a fost sa ii vad ca monteaza corzile una dupa alta de sus pana jos, asigurand in pitoanele intermediare, dar… coborau numai cu un zelb!!! Abia se miscau, se incurcau… In final ii arat unuia ca e mult mai sigur sa cobori cu un nod prusik montat pe coarda; li se aprind luminitele ( …”aaaa, prusik node”) dar tot cum au vrut ei au coborat. Capul de coarda cobora fara sa fie asigurat (nu ca neaparat ar fi fost nevoie, dar daca tot au pus coarda…), la un momentdat doi au desfacut corzile si au facut un nod (clasic, nicidecum nod corect de legare a doua corzi) sub un spit intermediar… secundul cobora (evident ultimul), neasigurat in nici un mod, si cu vre-o 20m de coarda in mana!! Cred ca daca aluneca, sau alunecau intermediarii, se duceau mult si bine la vale… pana sa se opreasca in vre-o asigurare intermediara.
    In fine, dupa ce au trecut si italienii, destul de tarziu, urcam si noi. Mai pacalim o limba de zapada si gheata pentru vre-o doi, trei pasi si urcam la ultima limba de zapada unde ne regrupam pe o mica platforma. De aici pentru aproape 12m e o limba mare de zapada si gheata pe care nu prea ai cum sa o traversezi fara coltari… Dinu lasand coltarii pe Skala. Plec cap, fileaza Dinu si montez balustrada. Trece Oana, Catalin toti cu coltari, suplimentar se asigura in zelb. La final Dinu; ii zic sa faca un cabestan si sa urce asa (filat de mine), restul de coarda aveam sa-l recuperez dupa ce trece si asigura si Dinu. Cand sa faca nodul… “am uitat cum se face!”. Mda (imi zic)… trag restul de coarda, la final secundul se leaga printr-un opt cu urmarire, si intr-un final ajunge si el sus. Cat strang coarda, ceilalti continua mai departe, urmeaza o mica coborare unde exista un cablu pentru siguranta, apoi urmeaz urcusul final pe varf. Dupa 10 minute suntem cu totii pe varf. Felicitari, masa si dansul… odihna. Muuulta odihna si plictiseala in final, pana sa vina si cea de-a doua echipa. Pe varf, nori; nu am putut vedea nimic, dar pana sa vina si ceilalti, s-au imprastiat norii si zarile (si marea) s-au aratat in toata splendoarea lor. Dupa o ora si… au venit si ceilalti. Poze de grup, semnarea in caietul de pe varf, si coborarea. In sens invers, de la capatul cablului hotaram pentru mai multa rapiditate si siguranta sa coboram in rapel pe doua corzi de 50m. Cobor primul, intermediarii, iar Mihai vine ultimul sa fie sigur ca toti monteaza corect dispozitivele de rapel. Grijuliu omul! Dupa mine, coboara Catalin. Dureaza ceva pana ia startul… i-a trebuit ceva timp sa-si aduca aminte cum se face semicabestanul. Placuta mea i-am lasat-o Oanei sa nu se complice cu semicabestanul. In sfarsit, in punctul de regrupare apare si Catalin. Apoi Oana, Luiza, Monica, Dinu si Mihai. Oana si Luiza erau la primul lor rapel pe stanca! No, fain, botez la locul de munca :). In timp ce coboara Luiza, urc pana la un piton intermediar, asigur, si de aici mai dau ceva indicatii pt incepatoare, intrucat nu prea executau corect rapelul.
    Dupa prima lungime de coarda, urmeaza inca o lungime de 50m, in felul acesta am coborat toate portiunile mai periculoase si limbile de zapada. De aici eu cu Mihai ramanem ultimii, sa strangem corzile, ceilalti pleaca spre Skala. Pe varf, cei ce au ajuns primii Oana, Luiza, pleaca mai departe catre refugiul A, in final si restul, dar pe parcurs eu cu Dinu prindem ceva avans si ajungem cu jumatate de ora inaintea celorlalti. Cat timp am fost pe Mitykas, pana pe Skala mai urcase si Cristi (venise singur cu motorul). Pe drumul de intoarcere am tinut legatura prin radio cu cei ajunsi la refugiu, noi si Mihai la urma.
    Pe la 10 seara a ajuns si Mihai. Intre timp, noi ne facusem rucsacii pentru coborare la masina, si cand sa plecam… surprise! pe unii i-a palit foamea! In final, plecam pe la 11 seara, la 1.30 eram la masina (Oana, Luiza, Cristi si eu) peste un timp au aparut Catalin si Dinu, iar in final Mihai si Monica. Cristi si Luiza pleaca cu motorul, noi, pe la 2.30 ne punem in miscare…. 6 oameni in masina + un portbagaj incarcat la refuz. Pe la 3.30 am fost la hotel.

              25 mai. La 10 am condus-o pe Oana la gara (avea un tren pe la 11), iar mai departe a urmat o zi de repaos, relaxare, plimbare…

             26 mai. Dupa ce dimineata a plouat bine, dupa amiaza am plecat cu Mihai, Monica si Luiza la Meteora. Aveam in plan ceva catarare in zona, vizitarea localitatii si a manastirilor. Planurile facute dinainte, in general  nu prea se respecta, asa ca dupa ce ne-am cazat intr-un camping, fiind seara, am plecat in Kalambaka la cumparaturi si vizite. Dupa miezul noptii ne-am intors, a doua zi la 7 era desteptarea.

    27 mai. Desteptarea la…. 9!!! Mda, nu prea e bine. Vremea nu arata prea bine. Pe la 10 si ceva plecam spre un prim traseu, ceva mai usor. Cand ajungem la baza stancii… incepe ploaia. Asteptam sub copaci. Dupa ce se opreste, asteptam sa se mai usuce stanca. Cand fu buna de catarat…. mai vine un val de ploaie! Frustrati, strangem echipamentul si plecam sa vizitam manastirile. Prima manastire ce o aveam in plan… inchisa. Am trecut la urmatoarea, ce mai mare… Grand Meteora. Am avut ce vedea, e interesant, cu toate ca eu nu prea ma omor cu istoria, muzeele si chestii asemanatoare.
    Zona Meteora… e asemanatoare cu Gradina Zmeilor (muntii Meses) de la noi, dar la o scara mult mai mare! Daca tot s-au dus pe apa sambetei planurile noastre de catarat, am mai balaurit putin prin Kalambaka, si apoi, directia spre Katerini.

           28 mai, ziua de plecare. Mihai ar mai vrea sa ramanem 2 zile in Bulgaria pentru Musala, dar eu nu prea pot. Decide sa ramana numai el cu Monica, asa ca la drumul de intoarcere facem un mic ocol pe la Samokov (sper sa nu gresesc denumirea). Ajungem destul de tarziu pentru planul lui de a urca cu telescaunul pana la primul refugiu (apoi afla ca telescaunul nu functioneaza fiind in revizie), asa ca… iar schimbare de plan… ne continuam toti drumul spre casa.
    Pe la 1.30 ii las pe cei din Bucuresti la casele lor, iar eu bag viteza pana la Vaslui. La 5 dimineata am ajuns acasa.

             In final… a fost un miniconcediu reusit, concluziile finale ramanand pentru mine, ca o invatatura pentru viitor.

    Tags: , , , , , , , , , ,