• 12 Aug 2010 /  concediu 2010, ganduri, munte 410 views

           Si s-a dat “start-ul”, de fapt asta a fost acum o saptamana, ca da…. acum cand scriu, se implineste fix o saptamana de cand am plecat.

    Joi 5 august 2010.
    Ma pregateam sa plec cu primul tren de dimineata spre Campulung Moldovenesc. Cu o seara inainte, de fapt in ziua precedenta am fost plecat pentru o scurta delegatie de urgenta la Barlad sa remediez emitatorul de acolo, iar la intoarcere, ca tot am ajuns “la fix” la intalnirea saptamanala cu amatorii de drumetie si alpinism din Iasi, am mai poposit si la o berula cu baietii.Ajungand destul de tarziu acasa, eram inca in cumpana cand sa plec.. cu trenul de dimineata la 6 sau cu urmatorul. Alegerea nu a fost grea, am ales sa plec cu urmatorul tren, avand timp sa-mi fac rucsacul. Asadar, ma trezesc dimineata si cum rezolv repede cu “namila” ce trebuia sa o car, n-am ce face si mai intru si pe internet. Intamplarea face sa intru si pe site-ul radioamatorilor romani si sa gasesc la rubrica de vanzari ca cineva are disponibila o statie VX6. Nu stau pe ganduri, si ma hotarasc sa o iau. Sun proprietarul, stabilesc cu el sa ma intalnesc in Ploiesti la ora 21 sa iau statia; eu am un tren…. la 21 si 45 min spre Campulung Moldovenesc.
    No, ce sa-i faci, acum calatoria mea a inceput din Ploiesti, desi in cautarea unei rute optime ma gandeam chiar sa incep cu ceva prin muntii Buzaului sau muntii Vrancei, dar datorita orei tarzii la cat ajungeam in Ploiesti, dar si datorita faptului ca aveam un tren imediat spre nordul Moldovei, “planurile” se aseaza in pozitie normala 😀
    Cu statia luata… (cu inca o cutie in mana) ajung pe,

    6 august 2010 in Campulung Moldovenesc, undeva pe la 6 dimineata, evident cu ceva timp intarziere. In gara imi reorganizez bagajul (sa incapa si noua cutie prin rucsac), bag ceva la intuneric (adica mananc) si ma misc agale catre autogara, sa vad ce gasesc spre Izvoarele Sucevei.
    In autogara mai mult pustie (deh, e inca dimineata), gasesc 3 caini imprastiati si inca 3 persoane… la fel de imprastiate. Ma interesez de un mijloc de transport si am noroc, prind in timp util microbuzul ce ma duce la marginea tarii cu Ucraina, adica la Izvoarele Sucevei. Poate va intrebati ce caut eu tocmai acolo… !? ei bine… nimic. Am prins o vorba, m-a facut curios, mi s-a pus un “pitic” si am zis sa ajung acolo.
    12 lei, am platit soferului pentru calatorie si am urcat in masina. Drumul prin Pojorata in prima faza e OK, apoi odata cu intrarea pe drumul spre Izvoare… se schimba situatia. Lume diversa, oameni simpli si incarcati cu bagaje pentru o noua zi de munca: culesul de ciuperci si de afine.
    Timpul trece, masina merge, eu admir peisajele de la fereastra. Nici nu bag de seama cand ajung la Moldova Sulita. Datorita oboselii de pe tren, mersul cu masina ma mai adoarme, dar nu intratat incat sa nu sesisez ca ceva straniu se intampla. Ma frec bine la ochi, imi trag 2 perechi de palme, constat cu uimire ca pana si soferul de acum vorbea…. ruseste! Mai sa fie, oare am trecut in Ucraina si nu mi-am dat seama? In final, imi zic ca deh… suntem aproape de granita si lumea mai vb si cealalta limba. Zambesc  “pe sub mustata”, mai un ochi pe geam, mai o ureche la vecinii de scaun, ajung in final la Izvoarele Sucevei. Debarc aici, si mai fac ceva cumparaturi la magazinul central ( de aici mai erau inca vre-o 2km si treceai in alta tara) evident, dupa ce am asteptat ca vanzatoarea sa termine conversatia in limba rusa cu o alta localnica. Din centrul localitatii ma intorc inapoi pe drum inca vre-o 2 km pana la intersectia cu drumul spre satul si pasul Bobeica, localitate pe unde trebuia sa trec eu pentru a ajunge in Carlibaba. Pe drum gasesc un indicator: Brodina de Sus – 16Km. Ma… ceva ma “gadila” acolo, mai ales ca in Brodina am avut pana de curand amplasat un emitator radio, si cum aveam destule probleme la el (caderi de tensiune si altele meteo) ii faceam vizite destul de des, si nu tocmai placute (ultima portiune, aproximativ o ora de la drum, erau de mers pe jos cu toate sculele si aparatele in spate). Renunt repede totusi la “alte idei geniale” si ma tin de plan, pasii ma poarta acum prin satul Bobeica. Pe drum stau de vorba cu satenii, unii chiar venind in intampinarea mea sa vb cu mine; ce e drept, li se pare ciudat sa vada un singur strain, cu rucsac imens in spate (desi nu cu mult timp si alti drumeti din Iasi si Piatra Neamt au calcat acele locuri).
    Cum ziceam, stau de vb cu oamenii locului, oameni simpli si cu inima mare, deschisi sa te ajute. Unul chiar m-a intrebat daca nu vreau sa muncesc la el la coasa, sa intorc fanul, sa-l car in fanar… omul avea nevoie de ajutor, de forta de munca, dispus sa plateasca, dar nu se gasesc oameni!!! No… asta e Romania… studentasii si studentele ce termina azi o facultate, sau poate doua… nu se dau la munca, deh… “la cate studii am eu, eu vreau sa fiu director, sau nustiu ce functie, evident cu salarii mari. Totusi cineva in tara asta trebuie sa mai si munceasca!!!! Daca am fi toti sefi, cine munceste???!!!!
    Continui drumul, dupa ce trec de ultima casa din sat, trec si de pasul Bobeica; acum cobor pe valea unei ape (am sa ma informez cum se numeste… ca ea se varsa in Bistrita Aurie, tocmai la Carlibaba), locuri minunate si linistitoare! Pur si simplu imi vine sa pun cortul pe undeva si sa stau singur! De la dorinta si pana la realizare se zice ca nu e decat un pas, totusi eu nu-l fac, merg mai departe intrucat distanta de 28Km cat desparte Izvoarele Sucevei de Carlibaba eu imi propusesem sa o fac in 2 zile (desi ea poate fi facuta in 8..9 ore!). Mai merg in continuare, trec de un sat si de acolo mi se spusese ca nu mai sunt decat vre-o 10Km pana la Carlibaba. Imediat dupa ce se termina satul, caut un loc de cort, si gasesc unul la marginea drumului, imediat langa rau; pur si simplu imi place ideea de a avea raul langa mine, iar drumul aflat la 2 pasi nu ma deranjeaza, doar am mai avut astfel de experiente. Plantez deci cortul langa un zmeuris, si dupa ce-mi fac cele necesare pe langa cort, ma apuc de facut “dulceata” de zmeura 😀
    Pana acum, zi superba, numai buna de mers pe munte; noaptea ce a urmat a plouat. Dimineata de…

    7 august 2010. Strang cortul si… talpa, ajung in Carlibaba. Aici fac cumparaturi ceva mai serioase, urmeaza ca de acum sa intru in Muntii Rodnei prin pasul Rotunda. Iau masa de pranz la o masa cu bancuta amplasata aproape de iesirea din Carlibaba, ma mai informez in legatura cu prognoza meteo, si cand sunt pe deplin gata de drum, am noroc si prind un autobuz ce ma duce pana in Rotunda. De aici picior pana in Pasul Rotunda, dar pe drum am iar noroc si un om de bine cu “gipan” opreste si-mi face semn sa urc in spate. Buuunnnn, ca pe caldura ce tocmai se instala, incepeam sa scot limba de un cot afara. In pasul Rotunda, ochesc la marginea padurii loc bun de cort, chiar langa o masa si banca. Cat mai lenevesc, cat mai pun cortul… incepe sa vina nori de ploaie si in scurt timp incepe sa ploua cu galeata; de fapt aproape toata noaptea a plouat. Am facut bine ca nu am plecat mai departe, lasand pentru ziua de

    8 august 2010, ziua mea de nastere… sa parcurg traseul din pasul Rotunda pana la Lala Mica. Traseul propriuzis, marcat cu BR pana in saua Glajei si apoi cu PR pana la Lala e de aproximativ 4… 4,5 ore. Nu ma grabesc, si fac acest traseu in 6 ore.
    Traseul incepe cu o mica portiune prin padure (aprox 300…400 m) si apoi iese in gol alpin.  Mai departe am tinut drumul forestier ce ocoleste o coasta a muntelui pana la o stana, desi pe traseu eu nu am intalnit nici un marcaj, iar cum dupa parerea mea se putea urca direct peste acea coasta, cred ca traseul corect era in urcus direct peste, in final ambele trasee ajungand in apropierea stanei. Dupa ce se trece de stana, drumul face stanga, dar in fata se desprinde o poteca si se gaseste si un marcaj sters in apropiere, urmand aceasta poteca peste o alta coasta se scurteaza mult fata de traseul pe drumul forestier. Intersectand iar drumul, se urca in serpentine, iar la o curba spre dreapta in fata se vede o adapatoare pentru animale. Eu am facut greseala (sfatuit de cativa “ciupercari”) sa merg pe curba de nivel pe la acel izvor/adapatoare), drumul si traseul marcat e cu 100m mai sus, iar mergand in continuare pe curba de nivel (traiam cu impresia ca curba de nivel va ajunge intr-o sa, nu avea rostul sa urc si apoi sa cobor iar) am fost nevoit sa urc pieptis o buna portiune pana la drum/poteca. Pe traseu am mai intalnit si alte izvoare/adapatoare , drumul in final terminanduse la bariera de unde incepe parcul national muntii Rodnei. De aici, se vede foarte frumos in fata Vf. Rosu (stanga), Vf. Inaut (dreapta) si saua Glajei. Aproape fiind de sa, am putut vedea si cascada de la Lala Mare. Pe traseu, in acelasi sens de mers cu mine mai intalnesc si alti straini; de fapt nu ma mira, ca si acum 6 ani, si de fiecare data, in aceasta zona vin mai multi straini decat romani. Din saua Glajei si pana la Lala Mare merg impreuna cu 2 romani, ei venind intr-o tura foto de o zi. Ziua de 8 august se incheie la Lala Mica, impreuna cu strainii si cu ploaia de seara ( o ploaie torentiala si cu multe descarcari electrice).

    A doua zi, luni 9 august 2010,  ma pregatesc de urmatoarea etapa din creasta Rodnei. Urc in saua Inaut, de acolo in Saua cu Lac; strainii cu care eram urca pe Inau, eu cum de am mai fost pe varf, renunt si continui traseul  pe creasta.  Din saua Inautului si pana in saua Gargalau, traseul este numai pe creasta si trece aproape peste toate varfurile: vf. Fundul Bilei, Tomnatecului, Coasta Neteda, ocoleste pe curba de nivel Vf. Cisa, trece peste vf. Omului, La Cepi, iar ocoleste vf. Claii, in final se urca pe vf Gargalau, de unde se coboara in saua Gargalau, unde e loc de pus cortul si sunt numeroase izvoare. Pe traseu, aceeasi straini, singurul vorbitor de limba romana a fost un cioban intalnit pe vf-ul Fundul Bilei cu care am stat mult de vorba.

    10 august 2010. Din saua Gargalau, traseul meu parcurge pe curba de nivel muntele Cailor, urca vf. Galatului (lung si obositor), ocoleste vf. Laptele Mare, din saua Puzdrele, se merge pe curba de nivel ocolind vf. Puzdrele pana in saua Tarnita Barsanului, o sa larga despartita in doua de un damb tesit. Mai departe din Tarnita Barsanului, poteca face spre nord, ocolind pe curba de nivel varfurile Negoiasa Mica si Negoiasa Mare (se trece printr-un imens “camp” de afine) si de aici se ajunge in saua Intre Izvoare, catre capatul din vest se gaseste si lacul La Carti, stancile “La Carti” si Izvorul “Fantana lui Ratafoi” izvor ce se gaseste chiar langa poteca. Pentru cine doreste sa campeze in acest loc, sunt locuri bune in apropierea lacului, dar si in alte parti. Acum 6 ani am innoptat in aceasta sa, e locul unde m-a prins o furtuna puternica si… in final m-a trimis acasa 🙂
    Din acest punct, totul e o necunoscuta pentru mine! Traseul continua pe BR in urcare usoara pana la un punct unde drumul se bifurca: o varianta marcata cu BR urca pe muchie pe vf Repede si peste vf Cormaia pana in saua Obarsia Rebrei, o alta varianta merge pe curba de nivel prin caldarea Zanoaga Catani, de aici urca sustinut in serpentine pana in saua Obarsia Rebrei. Eu am ales varianta a doua, si am campat in caldare, loc minunat, cu izvoare in apropiere. In mod normal marea majoritate continua pana in saua Tarnita la Cruce.

    11 august 2010. Ma trezesc pe la 8 si cand sunt aproape gata sa-mi strang si cortul, sunt inconjurat de caini; in vale e o stana, acum oile urcase sus la pascut. Ma “imprietenesc” cu cainii, imi strang cortul si cand sa plec, iar ma inconjoara cainii. Vine ciobanul, un tanar din Moisei, cu ocazia asta mai stau si cu el de vorba. Imi povesteste ca si el a urcat pe vf. Pietrosul Rodnei. Il felicit, pentru ca sunt multi localnici, ciobani ce nu au urcat niciodata pe varf aici in Rodnei. Nu peste mult timp sunt in saua Obarsia Rebrei, iar de aici merg spre vf Obarsia Rebrei, varf ce se ocoleste prin stanga, dar vremea cetoasa si poteca neclara au facut ca eu sa deviez spre dreapta si astfel eu sa ocolesc varful prin dreapta; ideea e sa te indrepti catre saua Tarnita la Cruce. De aici urmeaza urcusul marcat in paralel cu BR si BA pana pe o treapta a vf.-ului Rebra, iar la un momentdat, spre dreapta, pe curba de nivel se desprinde marcajul cu BA ce continua pana in curmatura Buhaiescului, ocolind astfel vf. Rebra. Mai departe urmeaza urcusul pe vf. Buhaiescu Mic, obositor, in final aproape de varf, acesta se ocoleste pana in saua dintre cele doua varfuri; Buhaiescu Mare se ocoleste pe curba de nivel, iar mai departe se coboara in saua Pietrosului. Din sa se urca pana in saua Iezerului, de aici se face stanga spre vf Pietrosul Rodnei – 2303m, cel mai inalt varf din Carpatii Orientali.  Mai departe, am revenit in saua Iezerului si de aici a inceput lunga coborare catre Borsa, trecand pe langa grupuri grupulete de straini (majoritatea) si romani, am trecut pe langa statia meteo Iezer, iar de aici pe drum forestier pana in padure si mai depate ajungand astfel la “Fortul lui Traian”. Aici (in coborare de la Iezer) se observa pe stanga un refugiu privat din barne, o masa si douaa bancute; traseul se poate continua pe drumul forestier care face spre dreapta, sau (cu putina orientare) destul de dificil in prima parte prin fanete si apoi printre case pana la schit.  Din dreptul Troitei se face dreapta si se tine drumul pietruit in coborare pana la DN18 in Borsa.
    Pe traseu ochii iti fug cand la casele clasice, vechi, din barne si acoperite cu sindrila, locuite de oameni la varsta a treia, dar si “viloasele” somptuase, impunatoare prin numarul de camere, numarul de masini cu numar de Italia si altele. Un amalgam normal intr-o tara unde unii au mai mult ( din furat lemn sau din diferite munci prestate prin alte tari) si restul oamenilor simpli si cinstiti, ce in curte au pomi, si fanare. Totusi,  “cei ce au” se pare ca au numai bani dar nu si minte; pe langa maretele case cu etaj si balcon…. in balconul unde ar trebui sa-ti petreci o dupa amiaza, nu am vazut decat rufe puse la uscat pe sarme, iar unde nu erau sarme…. rufele erau puse direct pe balustrada balconului. Amuzant. Amuzant e si faptul ca fiind luna august, luna concediului in occident (Italia, Spania, Franta etc) romanasii nostri din Borsa nu au pe unde sa-si etaleze masinile scumpe (marea majoritate inchiriate) si se plimbau pe toate ulitile de la marginea orasului. Dovada, doau papusele intr-un “mertzan” care… au uitat unde stateau sau unde voiau sa se duca si se invarteau aiurea printre case. Doamne… mare e gradina Ta!
    Dupa ce am terminat cu creasta Rodnei, odata ajuns in Borsa prima mea prioritate a fost sa-mi platesc factura la telefon si internet, nu de alta dar uitasem, si ma temeam sa nu-mi taie astia macaroana 😀 De aici am prins numai bine la 16.45 un microbuz Borsa – Baia Mare ce m-a lasat in Viseul de Sus. Aici cazare la o pensiune, dus si…

    12 august 2010, zi de plimbare cu mocanita pe valea Vaserului si de leneveala, berula si papica la restaurante prin zona.
    Mocanita pleaca din gara Viseul de Sus la ora 8.30, costa 43 lei biletul tur – retur si merge pana in statia Paltin. Traseul e frumos, pe valea Vaserului, , si macar odata in viata chiar se merita sa faci si o astfel de escapada.
    Maine, 13 august 2010, plec din Viseul de Sus, directia e Sapanta.  Ce va fi… va urma intr-un alt post.

    Tags: , , , , , , , , , , , , ,

  • 05 Jul 2010 /  munte 345 views

            De ceva vreme observ tot felul de indivizi/individe, ce au impresia ca au un IQ peste marea majoritate. E important de precizat faptul ca aceste persoane trebuiesc foarte bine delimitate de persoanele cu un nivel de inteligenta mult inferior celor mai multi dintre noi, cum a fost si cazul “gloatei” din Rarau,povestea fiind redata in articolul “Uite sfoara,… nu e sfoara!”.  Personaje cu “impresii de atotcunoscatori” am tot intalnit si prin locul unde imi petrec cele mai multe zile din viata, dar si prin calatoriile mele prin tara si/sau munte (Crai, Fagaras, si lista poate continua).
           In weekend-ul acesta am fost 2 zile in Masivul Ceahlau. Initial nu se anunta nimic deosebit pentru mine, de regula merg pe Ceahlau fie pentru relaxare si reculegere, sau pentru a “balauri” prin zone mai putin cunoscute de catre marea majoritate a celor ce ii strabat potecile.
    De data aceasta avand 2 obiective personale (o discutie cu cabanierul de la Dochia si o alta cu seful statiei meteo), ruta pana pe Ceahlau urma sa fie una clasica prin Durau, mergand pe clasica “autostrada” marcata cu banda rosie. Cum de obicei merg singur (si nu mi-e urat sa merg singur pe munte), am zis sa anunt pe grupul de discutii a iubitorilor de munte din Iasi dar si in lista de E-mail despre intentia mea de a urca. Nu am prostul obicei de a ma imbata cu apa de ploaie, si nu speram ca va merge cineva cu mine. Totusi, asa ca din senin (precum ploile ce vin pe neasteptate de ceva vreme in Ro) Ovidiu isi manifesta intentia de a merge si el pe munte, ca tot vrea sa faca ceva antrenament. E bine, zic eu, mai ales ca se alatura turei si Bazil. Vestea buna e ca de la Bistrita vine si Iuliu cu Florin, iar surpriza e sa se alature grupului si Alina din Cluj, ce nu o mai vazusem asa…  tocmai de dupa viscolul din Suhard (noiembrie 2008). No, zic, daca Ovidiu si-a pus masina la bataie pentru tura, si cum mai vin si oaspeti mai de departe, e musai sa facem ceva mai deosebit: urcare pe jgheabul Ursilor (pe Ursarie cum i se mai zice), un traseu nemarcat, iar de coborat… stabilim la momentul respectiv in functie de starea vremii.
          Cu o zi inainte (vineri) job-ul m-a trimis in zone sinistrate tocmai pana la Darabani si apoi la Radauti pentru interventii tehnice. Printre “picatele” am stabilit si ultimele detalii, asa ca sambata plecam undeva in jurul orei 7 noi cei din Iasi, urmand ca pe la un 10… 10 si ceva sa ne intalnim si cu restul. Cum noi am ajuns muuult mai devreme la Bicaz, si vazand Bistrita cu un debit mare, am banuit ca (dupa atatea ploi) barajul e la limita si se mai da drumul la apa. Hotaram deci sa ne ducem la baraj. Inainte de a urca catre viaduct si apoi pe baraj admiram cum curge apa prin deversoarele deschise, o “cascada” artificiala destul de frumoasa totusi; e de retinut ca asa ceva se petrece mai rar in zona, asta cand sunt ploi mari.
    Ne facem “damblaua” ca tot avem timp, si ne plimbam si pe baraj admirand (de data aceasta de sus) caderea de apa, dar si “marea” de PET-uri si alte mizerii adunate in dreptul gurilor de varsare. In gluma Ovidiu spunea ca daca s-ar arunca pe ele… nici nu s-ar uda :)). Ce e drept, ploile au spalat zone intinse de mizeria lasata de specia umana.  Intre timp apar si oaspetii de departe, astfel regrupati driver-ii de serviciu (Alina si Ovidiu) ne conduc repede catre Izvorul Muntelui.
    Aici, lume multa, mai ales ca vremea e placuta: temperatura acceptabila, soare si ceva norisori pe cer. Multi “alpinisti” se echipeaza ca pentru cea mai mare ascensiune a vietii lor, noi ne luam ce ne trebuie si dupa ce ne platim taxa de intrare ne continuam drumul spre Fundul Ghedeonului. Desi locul asta e foarte accesibil, il gasesc totusi cu mister, ca intr-o lume pierduta. Mers lejer datorita terenului aproape plat, poate mai putin pentru Iuliu, Florin, Alina si Ovidiu, ei dorind sa doarma la cort.
    De la “Crucea lui Paul” aspectul taseului se schimba radical, de aici urmand un urcus mai sustinut, mers pe langa si pe firul apei, ocolind, sarind sau catarand pe bolovani, asta pana in dreptul “zarurilor”. Urmeaza un moment de respiro, si mai departe ne continuam traseul ocolind imensii bolovani ce blocheaza intrarea pe jgheabul Ursilor. Trecand peste acest obstacol, parca am patruns intr-o alta lume. Desi sunt destui cunoscatori ce parcurg acest traseu, aici parca nimic nu pare sa tulbure o lume uitata in timp. Suntem aproape la jumatatea traseului, eu nu ma mai satur sa admir si sa “savurez” aceasta lume pierduta. Drumul (daca se poate zice asa) ne poarta pasii printre bolovani si tapsane de iarba si copaci doborati. De multe ori am impresia ca calc pe un covor imens tesut de mama natura, despre colorit nu mai zic nimic, va las pe voi sa va imaginati. In final, fiecare din noi si-a ales urcusul exact pe unde a voit… pana am ajuns in poteca turistica marcata cu BR (banda rosie) ce face legatura intre cabana Dochia si Izvorul Muntelui. Intalnim si un grup chiar la iesirea in poteca turistica iar dupa ce ne salutam ei continua spre Claile lui Miron. Dupa un colt de stanca se intalnesc cu Bazil ce tocmai iesea si el in traseu. “Salut, salut”, la care Bazil e intrebat daca a mai fost pe acolo. La raspunsul negativ a lui Bazil… vine si replica: “ai sa tii minte toata viata pe unde ai fost!” Ne amuzam de momentul respectiv, eu unul raman asa… oarecum blocat de cum gandesc unii. In fine, trec repede peste ca sunt plictisit de specimenele respective si cu zambetul pe buze urcam mai departe spre cabana, trecand inainte prin zona de camping unde baietii isi monteaza corturile. Eu cu Bazil ne continuam drumul la cabana unde speram sa prindem ceva locuri sau sa cautam niste locuri bune de dormit pe afara :)). Avem noroc, si dupa ce incheiem “formalitatile” stam la masa, o masa mai prelungita ca intre timp a inceput sa ploua.
        Dupa ce se mai opreste si ploaia, urcam si pe Toaca, eu unul definitivand si cel de-al doilea obiectiv al turei, ba mai fac si o vizita la echipamentele de acolo pentru ceva masuratori de parametri. Cand sa plecam, incet incet pe varf isi fac aparitia si alte grupuri ce au asteptat oprirea ploii. Deoarece inca mai stateam de vorba cu Dan (meteorologul de serviciu) ratez sedinta foto cu florile de colt, eu reusind sa-i prind din urma numai daca alerg (ceea ce am si facut – am coborat de pe varf in fuga) :)) Seara ce a urmat a decurs normal si placut in comparatie cu alte momente petrecute acolo, atmosfera fiind una specifica zilelor actuale.
          A doua zi, urma coborarea de pe munte. Prognozele meteo pevedeau vreme proasta, asa ca am decis sa coboram inainte de a se strica si mai rau, afara fiind ceata dis de dimineata. Cum inca nu ploua, am hotarat sa coboram prin poiana Maicilor trecand prin poiana de sub Ocolasul Mare (acum in ceata) si pe langa Claile lui Miron; motivul acestui traseu fiind ca in afara de Ovidiu si subsemnatul restul nu mai fusesera niciodata pe acolo. Chiar daca norul/ceata nu ne-a lasat sa vedem prea multe, am avut un pic de noroc sa prindem cateva momente frumoase catre peretele Ocolasului Mic chiar cand ne aflam in Poiana Maicilor.
    Dupa un ultim scurt popas in poiana, continuam spre baza muntelui, pe traseu avand deosebita placere sa ma intalnesc cu Paul Airinei, el fiind intr-o scurta tura de o zi pe munte.
         Finalul e la masini iar drumurile urmand sa se desparta odata cu iesirea la DN15, Alina cu Florin si Iuliu mergand spre nord, iar noi la sud, spre Bicaz. Cum planurile sunt facute sa fie incalcate, ne schimbam si noi ruta apre nord, mergand pana la Poiana Largului si de acolo la Targu Neamt, Pascani si in final Iasi.

    Foto din tura, pe www.senty.ro/munte/arhiva.html

    Tags: , , , , , ,