• 26 Sep 2013 /  ganduri, munte 4,867 views

               No, daca tot m-a apucat nostalgia si “amintirile ma rascolesc”, dau curs firesc postului trecut si va povestesc cum a fost prima iesire PE MUNTE.

               Intr-un fel, acest post are o legatura cu celalalt, implicit cu RADIOAMATORISMUL. Se stie ca orice comunicatie la mare distanta e cat mai fezabila daca antena este si ea la mare inaltime. Prin anii aceia, “densitatea” de echipamente radio era destul de redusa in Romania, acelasi lucru se reflecta si in randul comunitatii de radioamatori, cu toate acestea… ce nu putea fi cumparat ca acum… se construia. Preocupari in acest domeniu al radiocomunicatiilor era in toate domeniile, inclusiv in comunicatiile digitale. Important e sa ne gandim ca pentru marea majoritate a populatiei, internetul aparuse prin ’95 – ’96, si cu toate acestea, radioamatorii gasisera un mod de comunicatii digital, si incet, incet se dezvolta o mica retea de comunicatii, dar prin intermediul undelor radio. Ca si in internet, e nevoie de noduri, acele puncte unde se pot conecta mai multi useri. Plecand de la aceste precedete, in zona Moldovei, s-au pus bazele unui astfel de nod, montat pe vf. Toaca in Ceahlau (pentru a fi cat mai sus). S-a format o echipa unde fiecare a contribuit cu ce a putut. Intamplarea a fost ca YO8CT (Cristi) sa ma intrebe daca nu sunt interesat de a merge pe Ceahlau (in octombrie 1997), sa intalam un nod de PACKET RADIO. Am acceptat cu placere, desi nu stiam cu ce se mananca o astfel de activitate, sus pe munte. Asa am inceput sa ma documente, si primele informatii tot de la Cristi le-am aflat, in materie de munte… in special ce ar Continue reading “Prima iesire PE MUNTE!” »

    Tags: , , , , , , , ,

  • 09 Aug 2011 /  munte 466 views

                 Desi am mai fost pe Ceahlau chiar de ziua Muntelui, adica pe data de 6 august (dar cu alte prioritati), acum aceasta data a cazut chiar in wk, si… desi nu aveam de gand sa “ma iau la tranta” chiar cu toti pelerinii de pe traseu, am urcat avand in plan un traseu nemarcat.
                No, cum ziceam, nu-mi place agitatia si aglomeratia, dar am invatat sa ignor oamenii, zgomotul, si ce consider ca nu-mi trebui, nu-mi face bine. O alta solutie e sa fug de astfel de momente… asa cum am facut sambata.
              
               Am plecat, sambata pe la 11 din Iasi, si cu mine au mai venit inca 2 amici (n-am mai facut ture cu ei,dar ma stiam de la o intalnire d’aia “muntomana” :D).Pe la 14 am ajuns in Durau… un Durau suprasaturat de pelerini, masini, dar… am gasit loc de parcare la cei de la salvamont (cu multumiri!), ocazie cu care am mai discutat de una alta, cazuri si alte evenimente. La 14.30 am intrat efectiv pe traseu. Tinand cont de puhoiul de oameni ce era pe clasicile trasee, din start am ales ceva “hai hui”. Am intrat pe clasicul traseu cu CR ce duce spre cascada Duruitoarea, dar dupa ce am ajuns la drumul judetean ce leaga Duraul de Izvorul Muntelui, am mers o portiune pe asfalt, apoi am intrat pe o vale, apoi am prins un drumeag de caruta/poteca ceva acolo… si dupa un scurt timp am nimerit in traseul cu CA (nou redeschis), chiar daca initial nu imi doream asta :)). De fapt, am uitat ca trebuia sa mai merg pe drumul asfaltat inca o serpentina si apoi sa intru pe valcel :)). Oricum, indiferent de caz, acest traseu cu CA (cruce albastra) e putin cunoscut, putin batut de picior de om, traseu ce urca pe Piciorul lui Bucur, ajunge intr-un drum forestier, apoi se merge pe acest drum pana la finele lui; la terminarea forestierului se face dreapta si se urca pana se ajunge la cascada Duruitoarea. Foarte aproape de cascada, se intersecteaza si traseul clasic marcat cu CR.
    No, pana la cascada nici picior de om, abia dupa ce am terminat forestierul ne-am intalnit cu unii ce coborau spre Durau… oamenii gresisera traseul, dar i-am asigurat ca pot ajunge in Durau si pe aceasta cale.
             La putina distanta inainte de a ajunge la cascada, am parasit puhoaiele de oameni aflati acolo si am schimbat ruta spre Poiana Printului (poiana printului Sturza, unde aici a fost o casa ce a apartinut printului Sturza). Aici am stat la masa putin, iar mai departe… am mers tot inainte pe curba de nivel si usor in urcare pe Piciorul Schiop. Zona este fix de balaureala, orientare prin padure… dar de o frumusete aparte. Locuri necalcate de picior de om (poate de calugarii sihastri ce mai sunt sau au fost prin zona), natura salbatica.
    Incet, incet am ajuns si sub peretele La Rotatul Cocosului, pe unde am “explorat”, in cautare de posibile grote/chilii ale sihastrilor. Am mers pe poteci de animale, prin zmeuris, prin iarba pana la brau, printre crengi de copaci, am sarit copaci cazuti la pamant, ne-am urzicat, zgariat, dar nu conta, asta era si scopul… de a merge prin locuri cat mai virgine.
             Pe masura ce timpul trecea, noi castigam altitudine, si in final am prins o poteca clara de animale, unde am iesit deasupra peretelui. De aici am tinut linia piciorului… in stanga (cum urcam) aveam toata valea cu celebra cascada, iar in dreapta aveam Jgheabul lui Voda (cei drept… ceva mai departe de noi), noi continuand a merge prin padure, poienite, in final ceva afinis… iar “balaureala” s-a sfarsit in saua Piciorul Schiop, unde din stanga venea clasicul traseu turistic marcat cu CR (ce urca de la Duruitoarea catre cabana Dochia). Din acest punct, si pana la cabana… lume ca la nunta. Corturi amplasate si la manastire, cat si in spatele cabanei (in mod normal nu e voie, dar acum s-a facut o exceptie). De la sine inteles ca si la cabana era totul full, iar in camping am numarat in jur de 70 de corturi!!! (cum spuneau si cei de la salvamont, anul acesta a fost apogeul). La cabana am ajuns undeva in jurul orei 19… mult fata de un traseu clasic, dar normal fata de traseul ales de noi.
    Despre ce a mai fost mai departe nu cred ca are rost sa mai amintesc, cred ca va puteti imagina.

             Dimineata, pe la 4.30 ne-am trezit si am plecat catre Toaca sa prindem rasaritul si eventual sa vedem si piramida celebra ce se formeaza in jurul datei de 6 august. Tot drumul de la camping – cabana  si pana pe varf era luminat de un sir de luminite (frontale, lanterne clasice si alte surse de lumina), de parca ar fi fost un pelerinaj in noaptea de inviere 🙂
    Pe varf am asteptat ceva timp pana a rasarit soarele, dar conditiile meteo de anul acesta a facut sa nu se poata forma piramida asa cum ar fi trebuit. La rasarit erau ceva nori + ceata, iar in partea de vest, unde ar fi trebuit sa fie ceva nori + ceata sau alte particule in suspensie… a fost curat; “ecranul de proiectie” a lipsit. No, nu a fost sa fie… probabil nici nu meritam sa vedem fenomenul.
    Dupa toata povestea asta, am coborat de pe varf, am mai servit cate un ceai la cabana… si am plecat sa cautam grota lui ghedeon, grota ce se afla in apropiere. Am vazut-o, am intrat putin in ea… de fapt e o lespede de piatra imensa sub care se poate adaposti cativa oameni la nevoie.
    De aici, am plecat spre Durau, si am ales sa coboram pe la cascada pe clasicul CR, unde banuiam ca vor fi mai putini pelerini ce coboara de pe munte, decat pe arhicunoscuta ruta pe la cabana Fantanele. De la cascada, am  mers mai departe spre intrarea traseului cu CA (pe unde am venit) dar intr-un anume punct am “deviat” la stanga si am mers in coborare usoara pe picior pana ce am ajuns la drumul judetean. Mai departe, am ales sa intram tot pe poteca cu CR ce ne scoate fix la salvamont, sa ajungem rapid la masina. Undeva in jurul orei 14 am fost in Durau, unde am mai povestit cu cei de la salvamont despre evenimentele recente.
     
             No, cam asta a fost iesirea de wk din Ceahlau. Ma bucur ca am facut un alt traseu nemarcat, ma bucur ca au mers cu mine 2 persoane ce nu au mai fost niciodata pe nemarcate, ma bucur de munte.

    Ture faine tuturor!

    Tags: , , , , , , , , ,

  • 30 Apr 2011 /  ganduri, munte 419 views

    YouTube Preview Image

    Nu am mai fost in Ceahlau de mult timp. Padurea ma cheama, locurile ascunse ma cheama… Ceahlaul ma cheama!

    Clar, mi-am propus sa plec in Ceahlau, sa merg pe locuri neumblate si necalcate de picior de om, locuri unde poti simti  sufletul Ceahlaului. Cum prefer de obicei la astfel de ture, mai intime, fac “apel” la una persoana. Tot cautand un parteren de tura dispus sa mearga, constat ca nimeni nu doreste, nu poate. Ce e drept, vremea se prezenta cam ciudata, vreme frumoasa vineri si sambata pana la amiaza, iar duminica avea sa fie cu ploaie, lapovita si ninsoare chiar. In aceste conditii…

          Am plecat vineri la ora 11.30 singur. Puteam sa plec si mai devreme, sau mai tarziu. Dis de dimineata, citesc mail-urile primite, printre care si un link de la Claudiu, cu o piesa a lui Vali Sterian. Imi place, si ma gandesc ca pana sa plec, am timp sa-mi fac un CD cu muzica sa am ce asculta pe drum. “Sap” pe internet, si dintr-o intamplare dau peste RoA – Deku. O capturez, pun si alte piese pe disc, si… la drum! Pe la 14 am fost in izv. muntelui, am urcat pe clasicul traseu PA+BA pana in zona Rachitis. Aici… am reusit “sa ma pierd”.

    Nu mai zaresc si nici n-ascult 
    Poteca, merge încă mult,
    Si, de cand umblu fara cruce,
    Nu vreau sa merg, dar ea ma duce.
    Hei, hei, hei, ia, hei, dar ea ma duce,
    Hei, hei, hei, ia, hei, dar ea ma duce

    Roa – Rataciri

    Desi initial aveam in plan o brana ce am mai facut-o prin toamna lui 2009, oarecum am ratat intrarea si am nimerit ceva mai jos. Traseu frumos chiar si pe aici, balaureala pana aproape de fundul ghedeonului cand undeva sub acele caprei am luat o pauza pe o mica brana (m-am cocotat ceva mai sus). De aici am putut admira joaca unui “cuplu” de capre negre. Prin zona si ceva “solid” lasat de urs. Linistit ca excrementele de urs nu ataca omul, am incercat sa urc pe un jgheab un etaj superior, sa intru e brana ce mi era in plan, si sa fac cale intoarsa la punctul de plecare (dar ceva mai pe sus).

    Drumul lung, drum de toamna,
    Privesc la el si iar ma cheama,
    M-as opri doar o secunda
    Dar poteca mi se afunda.
    Hei, hei, hei, ia, hei, poteca se-afunda
    Hei, hei, hei, ia, hei, poteca se-afunda

    Nu am avut noroc, am mai balaurit prin zone absolut salbatice si fenomenale, iar intr-un final am urcat pe jgheabul dintre Polita lui Cozma si Polita Rachitis, finalul fiind in BA.
    De pe la Piatra cu Apa a inceput sa apara (mai des) si gheata pe poteca. Prostia a facut sa mi las coltarii acasa, asa am pierdut timp si energie mergand greoi pana la cabana. Initial imi programasem sa dorm in camera patrata, dar “o pasarica” din VHF mi-a zis ca la cabana “bate vantul”, asa ca noaptea am dormit la Dochia.  

    Printre frunzele de toamna
    Las ochii sa te culce,
    Si cu tine sufletul s-adoarma
    Pana maine, cand drumul iar ma cheama.
    Hei, hei, hei, ia, hei, drumul iar ma cheama
    Hei, hei, hei, ia, hei, drumul iar ma cheama

                Dimineata de sambata, senin, ceva vant. Pe la 7 plec spre Toaca, iar dupa 40min sunt pe varf. Imi fac de treaba pe acolo, mai stau de vb cu meteorologul de serviciu, si dupa aproape o ora cobor. Aproape de cabana meteo ii da cu ninsoare ca in plina iarna. Sorin a avut deptate (imi zic). Ajuns la cabana mai lenevesc, si pe la amiaza cobor tot pe BA, dar in dreptul politelor mai fac un ocol prin zona.

    A trecut pe-aici, paduri si ape,
    Un singur om, zi si noapte,
    Vantul zice ca-l cunoaste,
    Pomii-mi zic ca e departe…
    Hei, hei, hei, ia, hei, pomii-mi zic ca e departe
    Hei, hei, hei, ia, hei, pomii-mi zic ca e departe

    La 14 si ceva ajung in izv. tocmai cand a inceput ploaia.
    Din Bicaz, si pana in Tarcau a mers cu mine si un baiat, la ocazie. Pe drum aceeasi piesa, pusa pe “repeat” Deku. Absolut fenomenala! Trag cu coada ochiului la pasager, observ ca ii place. Imi zic ca tot e bine, piesa place, dar nu e cunoscuta. Ascult mai departe, gandul ma poarta departe. Nici nu stiu cand am ajuns la Piatra Neamt. Tot drumul pana la Piatra a plouat, abia dupa ce am trecut de Girov am “descoperit” praful de pe sosea, cerul senin si soarele. Deku e inca prezent.

               Pe la 17 am fost acasa in Iasi, vremea ce a urmat nu a mai contat.
    Ture faine!

    Tags: , , , , , , , , ,

  • 05 Jul 2010 /  munte 346 views

            De ceva vreme observ tot felul de indivizi/individe, ce au impresia ca au un IQ peste marea majoritate. E important de precizat faptul ca aceste persoane trebuiesc foarte bine delimitate de persoanele cu un nivel de inteligenta mult inferior celor mai multi dintre noi, cum a fost si cazul “gloatei” din Rarau,povestea fiind redata in articolul “Uite sfoara,… nu e sfoara!”.  Personaje cu “impresii de atotcunoscatori” am tot intalnit si prin locul unde imi petrec cele mai multe zile din viata, dar si prin calatoriile mele prin tara si/sau munte (Crai, Fagaras, si lista poate continua).
           In weekend-ul acesta am fost 2 zile in Masivul Ceahlau. Initial nu se anunta nimic deosebit pentru mine, de regula merg pe Ceahlau fie pentru relaxare si reculegere, sau pentru a “balauri” prin zone mai putin cunoscute de catre marea majoritate a celor ce ii strabat potecile.
    De data aceasta avand 2 obiective personale (o discutie cu cabanierul de la Dochia si o alta cu seful statiei meteo), ruta pana pe Ceahlau urma sa fie una clasica prin Durau, mergand pe clasica “autostrada” marcata cu banda rosie. Cum de obicei merg singur (si nu mi-e urat sa merg singur pe munte), am zis sa anunt pe grupul de discutii a iubitorilor de munte din Iasi dar si in lista de E-mail despre intentia mea de a urca. Nu am prostul obicei de a ma imbata cu apa de ploaie, si nu speram ca va merge cineva cu mine. Totusi, asa ca din senin (precum ploile ce vin pe neasteptate de ceva vreme in Ro) Ovidiu isi manifesta intentia de a merge si el pe munte, ca tot vrea sa faca ceva antrenament. E bine, zic eu, mai ales ca se alatura turei si Bazil. Vestea buna e ca de la Bistrita vine si Iuliu cu Florin, iar surpriza e sa se alature grupului si Alina din Cluj, ce nu o mai vazusem asa…  tocmai de dupa viscolul din Suhard (noiembrie 2008). No, zic, daca Ovidiu si-a pus masina la bataie pentru tura, si cum mai vin si oaspeti mai de departe, e musai sa facem ceva mai deosebit: urcare pe jgheabul Ursilor (pe Ursarie cum i se mai zice), un traseu nemarcat, iar de coborat… stabilim la momentul respectiv in functie de starea vremii.
          Cu o zi inainte (vineri) job-ul m-a trimis in zone sinistrate tocmai pana la Darabani si apoi la Radauti pentru interventii tehnice. Printre “picatele” am stabilit si ultimele detalii, asa ca sambata plecam undeva in jurul orei 7 noi cei din Iasi, urmand ca pe la un 10… 10 si ceva sa ne intalnim si cu restul. Cum noi am ajuns muuult mai devreme la Bicaz, si vazand Bistrita cu un debit mare, am banuit ca (dupa atatea ploi) barajul e la limita si se mai da drumul la apa. Hotaram deci sa ne ducem la baraj. Inainte de a urca catre viaduct si apoi pe baraj admiram cum curge apa prin deversoarele deschise, o “cascada” artificiala destul de frumoasa totusi; e de retinut ca asa ceva se petrece mai rar in zona, asta cand sunt ploi mari.
    Ne facem “damblaua” ca tot avem timp, si ne plimbam si pe baraj admirand (de data aceasta de sus) caderea de apa, dar si “marea” de PET-uri si alte mizerii adunate in dreptul gurilor de varsare. In gluma Ovidiu spunea ca daca s-ar arunca pe ele… nici nu s-ar uda :)). Ce e drept, ploile au spalat zone intinse de mizeria lasata de specia umana.  Intre timp apar si oaspetii de departe, astfel regrupati driver-ii de serviciu (Alina si Ovidiu) ne conduc repede catre Izvorul Muntelui.
    Aici, lume multa, mai ales ca vremea e placuta: temperatura acceptabila, soare si ceva norisori pe cer. Multi “alpinisti” se echipeaza ca pentru cea mai mare ascensiune a vietii lor, noi ne luam ce ne trebuie si dupa ce ne platim taxa de intrare ne continuam drumul spre Fundul Ghedeonului. Desi locul asta e foarte accesibil, il gasesc totusi cu mister, ca intr-o lume pierduta. Mers lejer datorita terenului aproape plat, poate mai putin pentru Iuliu, Florin, Alina si Ovidiu, ei dorind sa doarma la cort.
    De la “Crucea lui Paul” aspectul taseului se schimba radical, de aici urmand un urcus mai sustinut, mers pe langa si pe firul apei, ocolind, sarind sau catarand pe bolovani, asta pana in dreptul “zarurilor”. Urmeaza un moment de respiro, si mai departe ne continuam traseul ocolind imensii bolovani ce blocheaza intrarea pe jgheabul Ursilor. Trecand peste acest obstacol, parca am patruns intr-o alta lume. Desi sunt destui cunoscatori ce parcurg acest traseu, aici parca nimic nu pare sa tulbure o lume uitata in timp. Suntem aproape la jumatatea traseului, eu nu ma mai satur sa admir si sa “savurez” aceasta lume pierduta. Drumul (daca se poate zice asa) ne poarta pasii printre bolovani si tapsane de iarba si copaci doborati. De multe ori am impresia ca calc pe un covor imens tesut de mama natura, despre colorit nu mai zic nimic, va las pe voi sa va imaginati. In final, fiecare din noi si-a ales urcusul exact pe unde a voit… pana am ajuns in poteca turistica marcata cu BR (banda rosie) ce face legatura intre cabana Dochia si Izvorul Muntelui. Intalnim si un grup chiar la iesirea in poteca turistica iar dupa ce ne salutam ei continua spre Claile lui Miron. Dupa un colt de stanca se intalnesc cu Bazil ce tocmai iesea si el in traseu. “Salut, salut”, la care Bazil e intrebat daca a mai fost pe acolo. La raspunsul negativ a lui Bazil… vine si replica: “ai sa tii minte toata viata pe unde ai fost!” Ne amuzam de momentul respectiv, eu unul raman asa… oarecum blocat de cum gandesc unii. In fine, trec repede peste ca sunt plictisit de specimenele respective si cu zambetul pe buze urcam mai departe spre cabana, trecand inainte prin zona de camping unde baietii isi monteaza corturile. Eu cu Bazil ne continuam drumul la cabana unde speram sa prindem ceva locuri sau sa cautam niste locuri bune de dormit pe afara :)). Avem noroc, si dupa ce incheiem “formalitatile” stam la masa, o masa mai prelungita ca intre timp a inceput sa ploua.
        Dupa ce se mai opreste si ploaia, urcam si pe Toaca, eu unul definitivand si cel de-al doilea obiectiv al turei, ba mai fac si o vizita la echipamentele de acolo pentru ceva masuratori de parametri. Cand sa plecam, incet incet pe varf isi fac aparitia si alte grupuri ce au asteptat oprirea ploii. Deoarece inca mai stateam de vorba cu Dan (meteorologul de serviciu) ratez sedinta foto cu florile de colt, eu reusind sa-i prind din urma numai daca alerg (ceea ce am si facut – am coborat de pe varf in fuga) :)) Seara ce a urmat a decurs normal si placut in comparatie cu alte momente petrecute acolo, atmosfera fiind una specifica zilelor actuale.
          A doua zi, urma coborarea de pe munte. Prognozele meteo pevedeau vreme proasta, asa ca am decis sa coboram inainte de a se strica si mai rau, afara fiind ceata dis de dimineata. Cum inca nu ploua, am hotarat sa coboram prin poiana Maicilor trecand prin poiana de sub Ocolasul Mare (acum in ceata) si pe langa Claile lui Miron; motivul acestui traseu fiind ca in afara de Ovidiu si subsemnatul restul nu mai fusesera niciodata pe acolo. Chiar daca norul/ceata nu ne-a lasat sa vedem prea multe, am avut un pic de noroc sa prindem cateva momente frumoase catre peretele Ocolasului Mic chiar cand ne aflam in Poiana Maicilor.
    Dupa un ultim scurt popas in poiana, continuam spre baza muntelui, pe traseu avand deosebita placere sa ma intalnesc cu Paul Airinei, el fiind intr-o scurta tura de o zi pe munte.
         Finalul e la masini iar drumurile urmand sa se desparta odata cu iesirea la DN15, Alina cu Florin si Iuliu mergand spre nord, iar noi la sud, spre Bicaz. Cum planurile sunt facute sa fie incalcate, ne schimbam si noi ruta apre nord, mergand pana la Poiana Largului si de acolo la Targu Neamt, Pascani si in final Iasi.

    Foto din tura, pe www.senty.ro/munte/arhiva.html

    Tags: , , , , , ,