• 23 Nov 2011 /  munte 583 views

    Am primit o fotografie, veche… cu imaginea unui lac de la noi. Va las si pe voi sa ghiciti ce lac este, si unde anume e 😉

     

    PS: astept parerile voastre prin comentarii timp de o saptamana, apoi voi publica comentariile si numele lacului.

    LE: Dupa cum va spuneam, revin la o saptamana dupa publicare cu raspunsul corect: Lacul Balea, Muntii Fagaras. Mai jos sunt raspunsurile voastre primite prin comment, acum sunt publice 🙂 .

  • 14 Sep 2011 /  jurnale, munte 360 views

     

    Atentie!

    Acest jurnal contine si descrierea unui traseu de alpinism clasic. Informatiile prezente mai jos au caracter informativ, efectuarea traseului impune cunostinte de alpinism. Folosirea informatiilor din jurnal se va face pe proprie raspundere!

    Start

    Multi au auzit de creasta Vartopel – Arpasel din Fagaras. Unii au vazut-o de la distanta, au trecut pe sub ea, pe traseul marcat cu BR, altii au si parcurs-o. Creasta se poate face atat de la est la vest (varianta cea mai usoara), cat si in sens invers.
    Dupa multa documentare, mi-am propus sa abordez traseul. Am incercat sa fac o echipa, dar anumite imprejurari au facut sa nu se poata realiza acest aspect, in plus si vremea pentru data aleasa nu a fost cea mai buna. In consecinta, totul s-a amanat pana…

    Plec joi,11 august, dimineata la ora 2 din Iasi, impreuna cu Florin. Impreuna aveam sa facem creasta, plus si alte trasee de drumetie prin Fagaras. Cu noi merge si Ioana, colega cu Florin. Dupa un scurt ocol pana in Avrig, unde o lasam pe Ioana, ajung cu Florin la Balea Lac undeva pe la ora 12. Vremea nu era cea mai buna, am plecat pe ploaie din Iasi, dar stiam ca se va imbunatati chiar in cursul zilei de joi, undeva dupa amiaza. Cu prognoza in cap, echipati corespunzator ne-am decis sa facem un traseu scurt pana pe Negoiu, ca tot nu mai fusese niciodata Florin pe varf. Pe ceata, vant, ne inscriem in traseul clasic. Mergem fara probleme, pe vf. Laitel facem si un scurt popas sa realizam si ceva legaturi radio cu centrul radio al taberei de cercetasi de la Saliste / Sibiu. Vremea nu prea da semne ca ar vrea sa-si revina, totusi cu optimism continuam pana la ref. Caltun. Aproape de refugiu, gasim un turist cazut in poteca! Nu era prea bine echipat, iar vantul ce batea cu putere l-a rapus. Ajutam omul sa ajunga pana la refugiu, si dupa o pauza de masa intr-un refugiu arhiplin numai cu straini, decidem sa nu mai urcam pe Negoiu din cauza conditiilor meteo, dar si a faptului ca nu avem nimic de vazut pe asa vreme. Varful tot acolo ramane, vor mai fi ocazii in viitor. Turistul recuperat din traseu decide sa se duca la cabana Negoiu prin Strunga Ciobanului, nu inainte de a-i  cere un numar de telefon sa-l contactam mai tarziu, sa fim stim ca a juns in siguranta.

    Vineri, 12 august. O zi superba, fara nori! Stim ca tot wk-ul va fi super, exceptie duminica dupa amiaza, cand e posibil ceva ploi de scurta durata. Fara a ne grabi, ne pregatim cele necesare sa abordam creasta Vartopel – Arpasel. Plecam in jur de ora 10 de la Balea Lac, cu toate cele necesare la noi. Pe la 11 suntem in saua Caprei, undeva la ora 12.30 eram in Fereastra Zmeilor. De aici se termina poteca clasica, se face stanga si se intra pe creasta. Urcam sustinut aproximativ 50m altitudine, pana ajungem pe creasta, pe un mic platou unde ne echipam de ce va urma.
    De aici urmam creasta matematic, fara probleme deosebite pana pe varful Turnul Vartopel. Portiunea aceasta, creasta Vartopelului e cotata 1B. Tinand cont ca portiunea nu e delicata, Florin merge cap, totodata capata si el increderea de sine pentru astfel de trasee. Se descurca foarte bine, ba capata si viteza. Pe varful  Turnul  Vartopel ne regrupam si ne pregatim sa coboram in Saua Vartopelului. Incercam sa descatarm cu grija, pe ultima portiune de vre-o 6m mai abrupta decidem ca e mai bine sa punem coarda; daca Florin se putea descatara fara problema rucsacului (ca nu-l avea), nu acelasi lucru se pune si la mine, simteam ca ma stanjeneste in miscari. Pierdem vre-o 5 minute cautand pitonul de rapel, credeam ca e batut undeva de unde incepe sa fie panta mai accentuata, dar de fapt el este la vre-o 2m de varf, batut intr-o stanca inconjurata de iarba – destul de greu de observat. De aici se coboara cam 10m pana in Saua Vartopelului. Tot in aceasta sa este si punctul de retragere din traseu in caz ca nu se mai vrea a se continua creasta, retragerea se face pe valcelul din partea stanga. Mai departe cataram pe muchia ascutita a Varfului Fantanii. Din varf se coboara fara probleme mai departe catre creasta Arpasel. Tot de aici se desprinde spre dreapta Muchia Albota. Pana aici traseul nu prezinta dificultati ridicate, portiunile mai expuse se pot catara fara probleme, sau se pot ocoli. Nu am mers legati in coarda, si nici nu e necesar, decat in cazuri de vreme nefavorabila cand stancile sau smocurile de iarba pot fi alunecoase.
    Ne continuam traseul spre Varful lui Adam, cu ale lui fiare fixate in borna de varf. Ajungem langa Ac, si mirajul Urechilor de Iepure e tot mai accentuat. Ne apropiem cu grija pana la baza Urechii Estice a Iepurelui. Ne pregatim de catarat, Florin fileaza iar eu plec cap. Pana la primele 2 pitoane  se catara pe lespezi de stanca, putin stanga, iar mai departe se continua catararea tot prin partea stanga. Regrupez pe varful urechii, si urca si Florin. De aici urmeaza un rapel pana in Spintecatura Iepurelui. Exista si pitoanele vechi pentru rapel, dar este si un lant (mai nou) de pe care se poate face rapelul respectiv. Lantul este montat ceva mai aiurea, startul rapelului e mai incomod, se pleaca intr-o mica surplomba.
    Dupa placerea rapelului dintre urechi, ne pregatim de urcare pe Urechea Vestica a Iepurelui. Primii metri ii catar prin stanga, apoi revin pe centru si tin linia cablului montat acolo. Urechea Vestica e mai scurta la catarare in acest sens. De pe varf urmeaza un doua rapeluri de cate 10… 12m. Primul rapel se termina pe o platforma mare unde ai impresia ca s-a terminat cu rapelul, dar dupa ce mai faci cativa pasi, constati ca mai e un lant de rapel, mai urmeaza inca o coborare. Frumos.
    Incet incet, ne apropiem de final. Stim ca nu mai urmeaza multe tancuri de trecut. Asa si este, dupa urechi creasta devine aproape orizontala. Mai sunt ceva tancuri ce le cataram sau ocolim, sunt portiuni de creasta frumos dantelata si ascutita… zona “La gard”. Nici nu ne dam seama cand urcam pe Varful Portitei. De pe varf… parca cineva a rupt creasta. In fata noastra nu se vede decat un imens hau ce-ti da prima impresie ca nimic nu se mai poate face. Totusi, din acest punct se face un rapel frumos de 40m pana in Portita Arpaselului. De aici se poate cobora cu 2 corzi (rapel dintr-o bucata, dar cu ceva probleme la recuperarea corzilor), sau cu o singura coarda, tot rapelul fiind facut din doua sau chiar din trei bucati. Noi am preferat din start sa folosim o singura coarda (pentru a nu avea probleme cu recuperarea) si sa facem rapel din mai multe bucati. Chiar pe varf, exista doua pitoane mai vechi pentru rapel, iar mai jos cu 4m de ele, se gaseste lantul nou montat, fixat intr-o lespede solida. Aici am avut ceva dubii in privinta directiei pentru rapel, asa ca, cu toate studiile si lecturile facute acasa… apelez un prieten.
    Directia corecta, stand cu spatele la lantul de rapel, e putin dreapta, adica undeva in jurul orei 1. Tentant e si diedrul mai din dreapta (ora 2), dar el te scoate aiurea, in afara liniei de rapel. Normal, nu-mi dau seama cat in dreapta sa ma duc, asa ca aleg sa cobor direct in fata (fata de lantul de rapel); cobor cu grija, si ma uit dupa urmatorul punct pentru regrupare. Dupa vre-o 8m zaresc in stanga lantul de regrupare; ajung la el pe o mica brana unde asigur. Ii comunic lui Florin directia corecta de coborare, si in scurt timp ajunge si el la regrupare. Aici e de mentionat ca as fi putut sa continui rapelul mai departe pana la ingusta platforma a vechiului loc de regrupare (aflat sub o surplomba), si sa mai fac inca un rapel de 20m pana jos in sa. Aleg sa regrupez la noul loc amplasat, in perete si sa pregatesc inca un rapel pana la urmatorul punct de statie, regrupare aflata mai jos de vechiul loc de regrupare. De aici, mai rapelam aproape 20m; in coborare se trece peste surplomba, pe langa vechiul loc de regrupare si se continua pana la urmatorul punct unde se observa lantul pentru rapel. De aici mai urmeaza inca vre-o 15..20m pana in Portita Arpaselului, sa in care ajungem aproximativ in jurul orei 17.30

    Fiind destul de tarziu totusi, cu toate ca ne-am incadrat in timpii normali de parcurgere a crestei, am renuntat de a continua urcusul pe vf. Capra si a intra in traseul turistic marcat cu CA, noi alegand sa coboram pe valcelul ce ne scoate in caldarea  Fundul Caprei, direct in marcajul cu BR.
    Mai departe a urmat cale intoarsa pe poteca turistica, trecand pe langa Monumentul Alpinistilor, Lacul Capra, Saua Capra si in final Balea Lac.

    Sambata, 13 august. Plecam destul de tarziu spre Lacul Podul Giurgiului, cu intentia de a urca ziua urmatoare pe Moldoveanu. Ne insoteste de data aceasta si Radu, un alt iesean ce era si el la Balea in ziua respectiva. Plecand tarziu de la Balea, cu lalaiala pe drum, ajungem tarziu la Podul Giurgiului unde punem corturile. Aici decid ca eu sa nu mai urc ziua urmatoare pe Moldoveanu; raman la cort si ii astept pe baieti sa faca traseul… traseu ce l-au facut in 6 ore (dus-intors). Subsemnatul, cu muuulta odihna acumulata pana ce au venit cuceritorii de pe Moldoveanu, fac(em) cale intoarsa spre Balea Lac unde ajungem spre seara.

    Ziua de luni, 15 august era programata pentru vf. Negoiu, dar cum vremea iar s-a stricat, am pierdut timpul printre marea de turisti motorizati ce au urcat in zi de sarbatoare “la munte”. Transfagarasanul, pe portiunea finala era blocat, se astepta si pana la 2… 3 ore pana a ajunge (din ambele sensuri) pana la Balea Lac. Pe la amiaza, dupa ce ne mai intalnim si cu niste prieteni, ba chiar si cu o echipa de prieteni galateni, coboram de pe munte si luam directie spre casa, astfel punem punct la aceasta tura in Fagaras.

    Fotografii sunt aici: www.senty.ro/munte/fagaras/SoaptelaUreche/

    Tags: , , , , , , , , , ,

  • 09 Aug 2011 /  munte 464 views

                 Desi am mai fost pe Ceahlau chiar de ziua Muntelui, adica pe data de 6 august (dar cu alte prioritati), acum aceasta data a cazut chiar in wk, si… desi nu aveam de gand sa “ma iau la tranta” chiar cu toti pelerinii de pe traseu, am urcat avand in plan un traseu nemarcat.
                No, cum ziceam, nu-mi place agitatia si aglomeratia, dar am invatat sa ignor oamenii, zgomotul, si ce consider ca nu-mi trebui, nu-mi face bine. O alta solutie e sa fug de astfel de momente… asa cum am facut sambata.
              
               Am plecat, sambata pe la 11 din Iasi, si cu mine au mai venit inca 2 amici (n-am mai facut ture cu ei,dar ma stiam de la o intalnire d’aia “muntomana” :D).Pe la 14 am ajuns in Durau… un Durau suprasaturat de pelerini, masini, dar… am gasit loc de parcare la cei de la salvamont (cu multumiri!), ocazie cu care am mai discutat de una alta, cazuri si alte evenimente. La 14.30 am intrat efectiv pe traseu. Tinand cont de puhoiul de oameni ce era pe clasicile trasee, din start am ales ceva “hai hui”. Am intrat pe clasicul traseu cu CR ce duce spre cascada Duruitoarea, dar dupa ce am ajuns la drumul judetean ce leaga Duraul de Izvorul Muntelui, am mers o portiune pe asfalt, apoi am intrat pe o vale, apoi am prins un drumeag de caruta/poteca ceva acolo… si dupa un scurt timp am nimerit in traseul cu CA (nou redeschis), chiar daca initial nu imi doream asta :)). De fapt, am uitat ca trebuia sa mai merg pe drumul asfaltat inca o serpentina si apoi sa intru pe valcel :)). Oricum, indiferent de caz, acest traseu cu CA (cruce albastra) e putin cunoscut, putin batut de picior de om, traseu ce urca pe Piciorul lui Bucur, ajunge intr-un drum forestier, apoi se merge pe acest drum pana la finele lui; la terminarea forestierului se face dreapta si se urca pana se ajunge la cascada Duruitoarea. Foarte aproape de cascada, se intersecteaza si traseul clasic marcat cu CR.
    No, pana la cascada nici picior de om, abia dupa ce am terminat forestierul ne-am intalnit cu unii ce coborau spre Durau… oamenii gresisera traseul, dar i-am asigurat ca pot ajunge in Durau si pe aceasta cale.
             La putina distanta inainte de a ajunge la cascada, am parasit puhoaiele de oameni aflati acolo si am schimbat ruta spre Poiana Printului (poiana printului Sturza, unde aici a fost o casa ce a apartinut printului Sturza). Aici am stat la masa putin, iar mai departe… am mers tot inainte pe curba de nivel si usor in urcare pe Piciorul Schiop. Zona este fix de balaureala, orientare prin padure… dar de o frumusete aparte. Locuri necalcate de picior de om (poate de calugarii sihastri ce mai sunt sau au fost prin zona), natura salbatica.
    Incet, incet am ajuns si sub peretele La Rotatul Cocosului, pe unde am “explorat”, in cautare de posibile grote/chilii ale sihastrilor. Am mers pe poteci de animale, prin zmeuris, prin iarba pana la brau, printre crengi de copaci, am sarit copaci cazuti la pamant, ne-am urzicat, zgariat, dar nu conta, asta era si scopul… de a merge prin locuri cat mai virgine.
             Pe masura ce timpul trecea, noi castigam altitudine, si in final am prins o poteca clara de animale, unde am iesit deasupra peretelui. De aici am tinut linia piciorului… in stanga (cum urcam) aveam toata valea cu celebra cascada, iar in dreapta aveam Jgheabul lui Voda (cei drept… ceva mai departe de noi), noi continuand a merge prin padure, poienite, in final ceva afinis… iar “balaureala” s-a sfarsit in saua Piciorul Schiop, unde din stanga venea clasicul traseu turistic marcat cu CR (ce urca de la Duruitoarea catre cabana Dochia). Din acest punct, si pana la cabana… lume ca la nunta. Corturi amplasate si la manastire, cat si in spatele cabanei (in mod normal nu e voie, dar acum s-a facut o exceptie). De la sine inteles ca si la cabana era totul full, iar in camping am numarat in jur de 70 de corturi!!! (cum spuneau si cei de la salvamont, anul acesta a fost apogeul). La cabana am ajuns undeva in jurul orei 19… mult fata de un traseu clasic, dar normal fata de traseul ales de noi.
    Despre ce a mai fost mai departe nu cred ca are rost sa mai amintesc, cred ca va puteti imagina.

             Dimineata, pe la 4.30 ne-am trezit si am plecat catre Toaca sa prindem rasaritul si eventual sa vedem si piramida celebra ce se formeaza in jurul datei de 6 august. Tot drumul de la camping – cabana  si pana pe varf era luminat de un sir de luminite (frontale, lanterne clasice si alte surse de lumina), de parca ar fi fost un pelerinaj in noaptea de inviere 🙂
    Pe varf am asteptat ceva timp pana a rasarit soarele, dar conditiile meteo de anul acesta a facut sa nu se poata forma piramida asa cum ar fi trebuit. La rasarit erau ceva nori + ceata, iar in partea de vest, unde ar fi trebuit sa fie ceva nori + ceata sau alte particule in suspensie… a fost curat; “ecranul de proiectie” a lipsit. No, nu a fost sa fie… probabil nici nu meritam sa vedem fenomenul.
    Dupa toata povestea asta, am coborat de pe varf, am mai servit cate un ceai la cabana… si am plecat sa cautam grota lui ghedeon, grota ce se afla in apropiere. Am vazut-o, am intrat putin in ea… de fapt e o lespede de piatra imensa sub care se poate adaposti cativa oameni la nevoie.
    De aici, am plecat spre Durau, si am ales sa coboram pe la cascada pe clasicul CR, unde banuiam ca vor fi mai putini pelerini ce coboara de pe munte, decat pe arhicunoscuta ruta pe la cabana Fantanele. De la cascada, am  mers mai departe spre intrarea traseului cu CA (pe unde am venit) dar intr-un anume punct am “deviat” la stanga si am mers in coborare usoara pe picior pana ce am ajuns la drumul judetean. Mai departe, am ales sa intram tot pe poteca cu CR ce ne scoate fix la salvamont, sa ajungem rapid la masina. Undeva in jurul orei 14 am fost in Durau, unde am mai povestit cu cei de la salvamont despre evenimentele recente.
     
             No, cam asta a fost iesirea de wk din Ceahlau. Ma bucur ca am facut un alt traseu nemarcat, ma bucur ca au mers cu mine 2 persoane ce nu au mai fost niciodata pe nemarcate, ma bucur de munte.

    Ture faine tuturor!

    Tags: , , , , , , , , ,

  • 30 May 2011 /  concediu 2011, ganduri, munte 698 views

    … si inapoi, pe pamant!

    Da, se poate spune si asa, despre tura pe varful Mytikas (ca obiectiv principal) ca doar fusesem acasa la zei.
    In urma cu vre-o doua luni Mihai (Bucuresti) imi spune de o posibila iesire in Grecia. Mai fusese si anul trecut in aceleasi conditii, dar din diferite motive nu am putut participa. Anul acesta, iar imi face propunerea de a merge. Data ce fusese stabilita era de pe 22 mai pana pe 28. In functie de anumiti “parametri” ma hotarasc cu putin timp inainte. Imi iau concediu o saptamana si stabilim detaliile… detalii ce se schimba de la o zi la alta, functie de participanti. Iesirea in sine se anunta una mai complexa atat din punct de vedere al participantilor cat si a desfasuratorului. Unii sunt muntomani, altii (ce au venit cu familia si copii) au venit numai pentru plaja si alte vizite. Se anunta multi, multi renunta, altii iau locul. In fine, cu cateva zile inainte spun un da definitiv, iar in ultimul moment stabilesc si cu ce mijloc de transport ne deplasam. Astfel…

          Desi ne propusesem sa plecam pe data de 20, si sa mai stam vre-o 2 zile prin Bulgaria pentru a urca si pe vf.-ul Musala, vremea (cea ce schimba multe hotarari) face sa plecam abia pe 21. Dis de dimineata, pe la 4, plec cu masina la Bcuresti. Desi intalnirea era la ora 10 la Mihai, ajung pe la 9 si ceva. De aici ii culeg pe Mihai, Monica si Luiza, cu restul grupului urmeaza sa ne intalnim la o benzinarie. Anca si Cristi (cu motorul) deja erau acolo, dupa ceva timp apare si Vali, Anca si Dinu. Aproape de amiaza ne miscam si noi in sfarsit catre Bulgaria.
    Trecem granita la Ruse, iar de aici primul obiectiv e Veliko Tarnovo. Despre Bulgaria auzisem multe, si placute si urate. Placute ar fi locurile, multa verdeata, multa padure, fanete… Nu am vazut campuri cultivate in schimb; chiar ma intreb… oare astia mananca fan?!
    Cestiile neutre, ar fi locuintele, blocurile din orase. Nimic deosebit fata de Romania. Drumurile sunt ok, doar am mers numai pe europene, cum o fi pe langa, asta nu stiu, dar sincer nu cred ca e prea mare diferenta intre noi si ei.
    Partea urata… politia bulgara. Sunt un fel de stat in stat, vanatori de spagi, te cauta si in cur numai sa-ti ia “normal taxa” de 10 euro. Drumul pana la Veliko Tarnovo e… exasperant! Limitari de viteza din cele mai hilare, unde evident sta de veghe (la panda), politia. No comment!

    Ajungem si la Veliko Tarnovo. Oras fain, curat, cum de fapt e cam prin toata Bulgaria. Nu prea am vazut mizerie pe drum, nici afara si nici prin oras. Zona e plina de locuri de catarat. Orasul in sine e frumos construit pe falezele unui rau (nu ii stiu numele), soseaua ce il strabate chiar trece printr-un tunel, iar pe tunel… blocuri, case, gradini… Frumos, frumoasa si arhitectura orasului. E de vizitat, deasemenea de vizitat e si cetatea din apropiere.
    In Veliko facem si pauza de masa; mancare ieftina. Dupa pauza, incercam sa scurtam drumul pana la locul unde am salat masinile, dar nu reusim decat pierdem timpul aiurea. Aveam “programata” stationarea in oras pentru o ora, dar am reusit sa stam mai mult de 2 ore chiar. Intr-un parc, incercam sa aflam info despre cum am putea ajunge mai repede la locul de parcare, dar nici o sansa. Curat parcul, dar latura balcanica isi spune cuvantul indiferent de situatie si loc: doi tineri cu muzica la telefon… aveau treaba cu o punga mare de seminte.
    Plecam, urmatoarea destinatie e Sofia, evident pe centura, nu ne intereseaza orasul. Iesim pe inseate din Sofia, urmatorul punct e Kulata, la granita cu Grecia. De aici, directia spre Seres, Thessalonik, si destinatia finala, Paralia, langa Katerini. Ajungem duminica, pe la 2 dimineata. Stabilisem sa ma luam o zi cazare in hotel, dar cum am ajuns tarziu… am dormit care prin masini, care pe plaja.

    Ziua de duminica, 22 mai, evident a fost de odihna. Dupa cazare (tot sejurul a fost de 55 euro) ne informam cu privire la prognoza meteo, si cu toate ca in mare parte stabilisem de acasa ziua cand vom urca pe Mytikas, acum dam verdictul final: 23 plecare pana la refugiu, 24 urcarea pe varf si revenirea la Katerini.

           Urmatoarea zi, 23 mai. Dupa ce ne facem tabieturile de dimineata, pregatim rucsacii si plecam spre Olimp. La 11 ajunge in Katerini cu trenul si Oana. In masina suntem 3 (eu, Mihai si Dinu) iar dupa ce o recuperam dupa multe cautari (de fapt cautam gara din Katerni) pe Oana, iesim pe autostrada si ne indreptam spre Litochoro, apoi spre Prionia. Descarcam bagajele, si Mihai mai face un drum sa mai vina si a doua serie – Monica, Luiza si Catalin. Din diferite motive a doua masina nu a mai mers. Noi cei ramasi la Prionia am intrat in traseu pe la 13.30 si pe la 16 am ajuns la refugiul A – 2100m. Traseul pana aici e prin padure, poteca clara, larga de parca ar fi autostrada Busteni – Cascada Urlatoarea. Nimic deosebit, zona usoara cu poteca cu multe serpentine (sa poata urca si cei mai putin antrenati). Padurea in sine… e numai din pini, sol arid si stancos. Aproape de refugiu am trecut si pe o limba de zapada, ocazie cu care m-am mai racorit si eu la picioare (urcasem in sandale). Cum spuneam, la 16 am fost la refugiu, ne-am luat cazarea (12 euro pe noapte – 10 euro pentru membrii cluburilor alpine), am stat la masa (scumpa mancarea la refugiu), si vorbeam prin radio cu ceilalti ce urcau. Camera in care am dormit, un fel de mansarda era destul de umeda si rece pentru majoritatea, dar exista paturi din belsug pentru frigurosi.

            Ziua de 24 mai. Ne-am propus sa plecam la 8. Prostii, la 8 si ceva ne-am trezit. Altii ceva mai tarziu, si dupa masa de dimineata plecam aproape pe la 10. Ne informam asupra traseului, cer de la cei de la cabana sa ne zica si frecventa de urgenta din zona, in caz de nevoie; 146.500 MHz simplex, no code! In sfarsit, ne punem in miscare. Fara sa vrem, plecam in doua echipe; prima e formata din Oana, Dinu si subsemnatul, cealalta echipa fiind compusa din Monica, Luiza, Catalin si Mihai. Luam cu noi echipamentul tehnic si ce mai e nevoie pe traseu. Traseul ( E4) pleaca de la refugiul A, merge o portiune prin padurea de pin,traverseaza o vale, urca lejer pe o muchie a varfului Skala, varf ce este ocolit si “atacat” prin stanga – spate. Ajungem intr-o mica sa, iar de aici nu peste mult timp urmeaza si cateva petece (destul de mari) de zapada. Plecati tarziu, zapada e proasta, umeda si nasoala. Oricum sunt urme, apelam si la pioleti pentru sprijin din cand in cand. Intr-o mica sa pe creasta facem o pauza de alimentare. Ceilalti abia intra in raza noastra vizuala. Prin statie ne zic sa ii asteptam, dar cum ei se misca incet, decidem sa urcam pe vf. Skala si sa ii asteptam acolo. Pe ultima portiune pana pe Skala ne-am pus si coltarii. Pe varf ne intalnim cu un alpinist solo, ne zice ca se poate totusi si fara coltari si echipamentul ce-l aveam cu noi. Totusi, tinand cont ca aveam printre noi si persoane incepatoare, am hotarat sa nu riscam.
    De pe Skala, plecam tot in doua grupe; Catalin se alatura primei grupe. De aici traseul merge in coborare pe o muchie / fata a muntelui, urmeaza o traversare, urcus printr-un horn (destul de larg… faci nunta in el), urmeaza o alta coborare scurta, iar de aici urmeaza ultimii 20m ascensiune pana pe varf. Traseul vara fiind curat are un marcaj pe stanci cu niste benzi rosii, iar unde sunt amplasate ancorele mecanice (spit-urile),  exista un patrat de culoare rosie, cu margine neagra; ancora e in mijloc. La capatul hornului, inainte de acea mica coborare exista si un cablu unde poti pune un zelb.
    Urmand o portiune mai tehnica, plec cap, la mijloc fiind Oana si Catalin, Dinu urmand sa fie secundul meu. Asta era ordinea in cazul cand se impunea folosirea corzii. Dupa ce am facut traversarea (fara probleme pe fata muntelui) pana la intrarea in horn (impropriu spus horn pentru ca e destul de mare, mai mult o fata larga ), am traversat fara probleme si  o prima limba de zapada (toti, fara coltari). Aici am asteptat un moment sa coboare o echipa numeroasa de italieni… toti la varsta pensiei. Vazand ca se misca greu, si sunt multi, am hotarat sa urcam  o portiune pana la o mica platforma unde se putea astepta lejer. Am urcat pana acolo… si italienii tot mai aveau de coborat. Ciudat a fost sa ii vad ca monteaza corzile una dupa alta de sus pana jos, asigurand in pitoanele intermediare, dar… coborau numai cu un zelb!!! Abia se miscau, se incurcau… In final ii arat unuia ca e mult mai sigur sa cobori cu un nod prusik montat pe coarda; li se aprind luminitele ( …”aaaa, prusik node”) dar tot cum au vrut ei au coborat. Capul de coarda cobora fara sa fie asigurat (nu ca neaparat ar fi fost nevoie, dar daca tot au pus coarda…), la un momentdat doi au desfacut corzile si au facut un nod (clasic, nicidecum nod corect de legare a doua corzi) sub un spit intermediar… secundul cobora (evident ultimul), neasigurat in nici un mod, si cu vre-o 20m de coarda in mana!! Cred ca daca aluneca, sau alunecau intermediarii, se duceau mult si bine la vale… pana sa se opreasca in vre-o asigurare intermediara.
    In fine, dupa ce au trecut si italienii, destul de tarziu, urcam si noi. Mai pacalim o limba de zapada si gheata pentru vre-o doi, trei pasi si urcam la ultima limba de zapada unde ne regrupam pe o mica platforma. De aici pentru aproape 12m e o limba mare de zapada si gheata pe care nu prea ai cum sa o traversezi fara coltari… Dinu lasand coltarii pe Skala. Plec cap, fileaza Dinu si montez balustrada. Trece Oana, Catalin toti cu coltari, suplimentar se asigura in zelb. La final Dinu; ii zic sa faca un cabestan si sa urce asa (filat de mine), restul de coarda aveam sa-l recuperez dupa ce trece si asigura si Dinu. Cand sa faca nodul… “am uitat cum se face!”. Mda (imi zic)… trag restul de coarda, la final secundul se leaga printr-un opt cu urmarire, si intr-un final ajunge si el sus. Cat strang coarda, ceilalti continua mai departe, urmeaza o mica coborare unde exista un cablu pentru siguranta, apoi urmeaz urcusul final pe varf. Dupa 10 minute suntem cu totii pe varf. Felicitari, masa si dansul… odihna. Muuulta odihna si plictiseala in final, pana sa vina si cea de-a doua echipa. Pe varf, nori; nu am putut vedea nimic, dar pana sa vina si ceilalti, s-au imprastiat norii si zarile (si marea) s-au aratat in toata splendoarea lor. Dupa o ora si… au venit si ceilalti. Poze de grup, semnarea in caietul de pe varf, si coborarea. In sens invers, de la capatul cablului hotaram pentru mai multa rapiditate si siguranta sa coboram in rapel pe doua corzi de 50m. Cobor primul, intermediarii, iar Mihai vine ultimul sa fie sigur ca toti monteaza corect dispozitivele de rapel. Grijuliu omul! Dupa mine, coboara Catalin. Dureaza ceva pana ia startul… i-a trebuit ceva timp sa-si aduca aminte cum se face semicabestanul. Placuta mea i-am lasat-o Oanei sa nu se complice cu semicabestanul. In sfarsit, in punctul de regrupare apare si Catalin. Apoi Oana, Luiza, Monica, Dinu si Mihai. Oana si Luiza erau la primul lor rapel pe stanca! No, fain, botez la locul de munca :). In timp ce coboara Luiza, urc pana la un piton intermediar, asigur, si de aici mai dau ceva indicatii pt incepatoare, intrucat nu prea executau corect rapelul.
    Dupa prima lungime de coarda, urmeaza inca o lungime de 50m, in felul acesta am coborat toate portiunile mai periculoase si limbile de zapada. De aici eu cu Mihai ramanem ultimii, sa strangem corzile, ceilalti pleaca spre Skala. Pe varf, cei ce au ajuns primii Oana, Luiza, pleaca mai departe catre refugiul A, in final si restul, dar pe parcurs eu cu Dinu prindem ceva avans si ajungem cu jumatate de ora inaintea celorlalti. Cat timp am fost pe Mitykas, pana pe Skala mai urcase si Cristi (venise singur cu motorul). Pe drumul de intoarcere am tinut legatura prin radio cu cei ajunsi la refugiu, noi si Mihai la urma.
    Pe la 10 seara a ajuns si Mihai. Intre timp, noi ne facusem rucsacii pentru coborare la masina, si cand sa plecam… surprise! pe unii i-a palit foamea! In final, plecam pe la 11 seara, la 1.30 eram la masina (Oana, Luiza, Cristi si eu) peste un timp au aparut Catalin si Dinu, iar in final Mihai si Monica. Cristi si Luiza pleaca cu motorul, noi, pe la 2.30 ne punem in miscare…. 6 oameni in masina + un portbagaj incarcat la refuz. Pe la 3.30 am fost la hotel.

              25 mai. La 10 am condus-o pe Oana la gara (avea un tren pe la 11), iar mai departe a urmat o zi de repaos, relaxare, plimbare…

             26 mai. Dupa ce dimineata a plouat bine, dupa amiaza am plecat cu Mihai, Monica si Luiza la Meteora. Aveam in plan ceva catarare in zona, vizitarea localitatii si a manastirilor. Planurile facute dinainte, in general  nu prea se respecta, asa ca dupa ce ne-am cazat intr-un camping, fiind seara, am plecat in Kalambaka la cumparaturi si vizite. Dupa miezul noptii ne-am intors, a doua zi la 7 era desteptarea.

    27 mai. Desteptarea la…. 9!!! Mda, nu prea e bine. Vremea nu arata prea bine. Pe la 10 si ceva plecam spre un prim traseu, ceva mai usor. Cand ajungem la baza stancii… incepe ploaia. Asteptam sub copaci. Dupa ce se opreste, asteptam sa se mai usuce stanca. Cand fu buna de catarat…. mai vine un val de ploaie! Frustrati, strangem echipamentul si plecam sa vizitam manastirile. Prima manastire ce o aveam in plan… inchisa. Am trecut la urmatoarea, ce mai mare… Grand Meteora. Am avut ce vedea, e interesant, cu toate ca eu nu prea ma omor cu istoria, muzeele si chestii asemanatoare.
    Zona Meteora… e asemanatoare cu Gradina Zmeilor (muntii Meses) de la noi, dar la o scara mult mai mare! Daca tot s-au dus pe apa sambetei planurile noastre de catarat, am mai balaurit putin prin Kalambaka, si apoi, directia spre Katerini.

           28 mai, ziua de plecare. Mihai ar mai vrea sa ramanem 2 zile in Bulgaria pentru Musala, dar eu nu prea pot. Decide sa ramana numai el cu Monica, asa ca la drumul de intoarcere facem un mic ocol pe la Samokov (sper sa nu gresesc denumirea). Ajungem destul de tarziu pentru planul lui de a urca cu telescaunul pana la primul refugiu (apoi afla ca telescaunul nu functioneaza fiind in revizie), asa ca… iar schimbare de plan… ne continuam toti drumul spre casa.
    Pe la 1.30 ii las pe cei din Bucuresti la casele lor, iar eu bag viteza pana la Vaslui. La 5 dimineata am ajuns acasa.

             In final… a fost un miniconcediu reusit, concluziile finale ramanand pentru mine, ca o invatatura pentru viitor.

    Tags: , , , , , , , , , ,