• 29 Dec 2013 /  concediu 2012, jurnale, munte /  692 views No Comments

    Localizare in timp: undeva prin toamna lui 2012

    Localizare in spatiu: Piatra Craiului

    Se vede treaba ca atunci cand nu ai ce face, te apuci de scris povesti/amintiri. Pe astea nu aveam cum sa le ratez, mai ales ca ele au fost deja scrise de Andreea (participanta in tura), asa ca lenesul de serviciu are jurnal gata scris, tot ce trebuie sa mai fac e sa-l alterez cu interventiile mele.

    Pentru inceput, sa lamurim partea cu pisicile, nu de alta dar o crede careva ca suntem pe invers careva. Pisi, e o expresie de alint. In plus, si mie si lui Andrei, ne plac pisicile, mai slabut la Andreea, ei ii plac cainii. In consecinta, nu ca ar conta ce animale ii plac unora dintre noi, toti suntem…. “pisi” . No, sa derulam materialul (pasajele in italic sunt interventiile mele, restul e text “made in <<pisi>> Andreea”):

    Cum a venit? Pai, Marius (zis si Pisi ), colegu’ in credinta aleluia, planuia concediul lui prin octombrie si cum mai aveam si eu o spatamana si nu prea stiam unde, ce si cum, ce-mi zic, hai cu Pisi la munte. Intre timp multe se schimba prin umila mea existenta, ture noi cu oameni noi si faini, dintre care Andrei, care isi exprima si el dorinta de a merge cu noi, pentru el fiind prima oara cand ar fi stat o saptamana legata pe munte desi weekend de weekend nu rata niciodata vreo iesire :). Marius avea treaba cu Paraschiva pe la Iasi asa ca cu el aveam sa ne intalnim de abia pe luni.

    So, planuri, discutii, mai mult eu cu Andrei, si uite se apropie si ziua plecarii. Ne hotaram pentru vineri. Dar cum niciodata planurile nu se pot respecta :D amanam plecarea pe sambata la prima ora. Nici asta nu a fost respecatata, normal, si amanam pe sambata pe la pranz :)) Mda, afara ploua, vreme de somn, de ce nu? Cand dam sa iesim pe usa, uau, eram ca doi mosi craciuni, cu ditai rucsacii de nu-i puteam ridica asa ca in final alegem sa scutim oamenii de un stres major prin tramvai si optam pt taxi :)

    Pe tren o duduie stabilita prin Viena ne face sa ne treaca timpul repede, chiar foarte repede, nici nu ne dam seama cand am ajuns in Brasov de la cata limbarnita avea biata femeie, bine ca macar am vorbit si lucruri mai interesante ca altfel… In Brasov hotaram sa luam autobuzul din autogara ca pana la tren mai aveam de asteptat vreo 2 ore. Ajungem pe o vreme cainoasa si in Zarnesti, balaurim in noapte prin el ceva vreme de parca era prima oara cand ajungeam  🙂  Ajungem intr-un final la Gura Raului care va fi si ultima destinatie si casa pt vreo 2 zile :)) Punem cortul si pana luni dimineata cand apare Pisi sa ne culeaga nu am facut decat sa lenevim, sa vedem filme, muzica, mancare, rontzaiala, rontzaiala cu program special in noapte (tot concediul ne-am facut un obicei sa ne trezim noaptea sa rontzaim ceva hahahaha). Vreme urata tot weekendul, de ce sa nu ne odihnim si noi oscioarele obosite ?

    Se termina si cu sarbatorile si hramul de la Iasi (Sf. Parascheva) si cum am terminat cu munca, duminica noaptea imi pun bucegii in masina si iau viteza catre Zarnesti, urmeaza o saptamana de concediu in Piatra Craiului. Drum fara probleme noaptea, desi era ceata groasa de puteai sa sprijini bicicleta de ea. Imi place sa merg noaptea la drum, in special dupa miezul noptii. Atunci drumurile sunt mai libere, politia lipseste cu desavarsire din peisaj, toti betivii si dementii ce umbla creanga pe drumuri dispar si ei (sa nu uitam ca e toamna, viia s-a cules, vinul e inca tulbure!). Zorii zilei ma surprind miraculos mergand prin ceata undeva dupa Onesti. Interesant e ca mergeam asa prin ceata deasa si deodata cand am iesit… parca am nimerit in alta lume. Nu-mi venea sa cred, m-am uitat in oglinda si in spatele meu ramasese un munte, o zona misterioasa invalurita in ceata. In fine, baga talpa in potentiometrul de la masina (acceleratie pe fir) si ajung la Gura Raului (Zarnesti) unde ma intalnesc cu pisicii de serviciu, deja parcati acolo.

          Luni: Apare Pisi, schimbam terenul in sfarsit si ne hotaram sa mergem la o balaureala apoi la un adapost. Vremea era cam cetoasa si innorata, dar spre mai bine, asa ca lasam masina si plecam intr-o lene care mai de care spre adapost. Pentru mine si Pisi era prima oara spre noua destinatie si am ramas placut surprinsi de cat de frumos si bine intretinut este acest refugiu, parca eram ca acasa, mi-a placut extrem de mult. Ajunsi pe acolo am explorat zona cat si caietele de prin refugiu. Tare frumos e acolo, am aberat cat se poate de mult. Na creieras si la mine, sus la un punct de belevedere cocotati pe un perete ma uitam jos la drumul spre Plai si am vazut ceva negru care misca si ce puteam eu sa zic: uite un caine! Andrei sa moara cand a auzit, sa moara de ras, era o masina, normal, cum puteam eu sa vad un caine tocmai de acolo!!! Eu si imaginatia mea :))

    Dupa ce dau desteptarea in somnorosii astia, de parca au condus toata noaptea, in sfarsit ne punem in miscare. Normal ca dupa o noapte de condus nu sunt apt de super trasee, asa ca pt inceput mergem agale catre un refugiu, sa mai dormim putin. Ce e drept am ajuns pe la 8.. 9 dimineata, si pana ne-am urnit, mai mai sa ne gadile soarele (ce nu se vedea din nori) direct in crestet. So, o dam usurel pe o vale vopsita, apoi o ratacim aiurea cu destinatie precisa, bine… nu inainte ca Andrei sa rataceasca bine de tot intrarea, ca pornise la explorat prin alta parte. Acum sa nu fiu hatru, chiar si pe unde incercase el, tot se putea ajunge, dar dupa muuuulte lupte cu jnepeni, boscheti si alte plante.

    Marti: Coboram la masina, mancam bine, ne ia o mare lene dar totusi ne urnim de data asta cu rucsacei mici pana pe valea Crapaturii sa incercam Acul de acolo. Batea ceva vant dar vremea se anunta mai bine de data asta. Tare mi a placut pe vale, mai o vorba cu Andrei, mai o tigara in pauzele cand il asteptam si pe Marius, pana ajungem la baza traseului Acul Crapaturii. Andrei ca deobicei, se misca repede, se echipeaza si porneste in prima lungime. Ahhh tare inierbata, si dupa ploi – multi morcovi pana la prima regrupare.

    Dupa cracanarea de dimineata, plecam spre Valea Crapaturii sa imbucam (adica sa mancam, nu va ganditi la altceva) ceva apoi obiectivul e Acul Crapaturii. Ceva nu e in regula cu mine, abia ma tarai pe vale. Nu stiu de ce Andrei traia cu impresia ca acul asta e undeva mai aproape, cam pe la jumatatea vaii, eu stiam ca de la ac, mai ai un scuipat pana in Saua Crapaturii. In sfarsit ajung, urmeaza echiparea. Trag chilotii de catarat pe mine si totusi ceva zice ca nu s ok. Stau si ma gandesc: suntem 3, daca e sa urc si eu, sigur va dura mult, chiar daca fiecare secund vine pe funia lui. Prima lungime nu mi se pare cine stie ce, cu toate ca ceilalti se sperie de iarba si pamant. Pai, de ce nu ati fumat-o? In fine, dupa ce porneste Andreea si vad ca iar si-a uitat pantalonii aia cu cracii cei lungi acasa, clar renunt, va lua mult timp si oricum suntem in intarziere.

    Ajunge Andrei, ma urnesc si eu, las aparatul lui Marius sa ne faca poze, intre timp el se hotaraste sa renunte ca nu se simte prea ok pentru catarat si uite cum incep eu sa ma chinui, sa ma innamolesc, sa-mi tremure morcoveii pe ierbuta aia enervanta. Ohhh tare mi-a displacut prima lungime :)). In regrupare stam un pic, fumam o tigara, mai o vorba, apoi Andrei continua si continua si iar continua, deja nu stiam unde e, nu se vedea nimic de unde eram, nu stiam cat mai are si ce se intampla, noroc cu Marius care traducea ce-mi tipa Andrei sau imi spunea cam pe unde a ajuns. Vantul incepuse sa bata, se innora, se facea tarziu si frigut si tot ma gandeam sa renunt dar in clipa aia imi tipa Marius ca Andrei e in sa la un pas de varf. Ehh pai atunci nu renuntam, trebuie sa terminam nu? Pornesc si eu intr-un sfarsit, ma chinui sa scot niste anouri puse dupa un bolovan dar nu reusesc. Andrei imi spune sa le las ca le luam la intoarcere. Trec pasajele mai grele destul de repede, eahhh avantajul secundului :))

    Ajung intr-un final si eu in saua respectiva. Vai cat de frumos era, priveam ca intr-o fereastra cu peisaje de a dreptul impresionante. Prin fereastra aveam impresia ca sunt intr-o alta lume. Urmeaza si ultima lungine, scurta si mai usoara pana pe varf. Acolo ne cocotam fiecare pe varful cel mai varf, Marius ne face poze de jos din poteca, saracul cred ca se plictisise si inghetase de atata asteptat, stam un pic si Andrei hotaraste sa dam rapelul direct de pe varf ca ajung corzile.

    Singura problema ar fi la recuperare din ce citise el pe la altii. Se duce primul si cand ajunge la prima regrupare, imi zice sa stau sa vada daca merg corzile si nu se blocheaza. Ei as, normal ca se blocau intr-o muchie mica de care nodul nu trecea nici mort. Uffff ce-i de facut, ufff, ma intreaba daca pot sa ma dau mai jos sa incep rapelul dar no way, imi tremurau toti morcovii de pe lume deja cand ma gandeam la asta. Trag corzile la loc, ma bag, ma dau mai jos unde puteam sa stau pe picioare si incerc a doua alternativa pe care mi-o sugereaza, sa trag de corzi pana trece nodul de muchia care il bloca. Ehhhh, aveam de ales????

    Si incep sa fac asta cu un mare stres ca nu era usor deloc mai ales ca mergeau greu, nici nu imi venea sa mai slabesc mana cu pricina ca sa pot face asta, pana la urma reusesc si cu morcovii atarnand in spate in sirag incep rapelul pana jos la Andrei. Ajung, respir si eu un pic, incepem sa tragem de ele, nu prea vroiau, cu greu amandoi reusim. Inca un rapel si jos la Marius in poteca. Plecam fericiti de reusita, pe noapte ajungem la masina, apoi Plaiul Foii si montam corturile, pardon cortul ca Marius nu si nu, ca el doarme afara. Asta pana a inceput ploaia si auzim usile de la masina :)). Urmeaza o noapte linistita cu trezitul ca deobicei pentru a rontai cate ceva :)). Da, astia s ca parsii, au tot timpul ceva de rontait noaptea :)).

    Miercuri: Incepem cu o cafea si omlete in cabana apoi ne pregatim pentru balaurit prin zona Anghelide. Eahh aici eu am renuntat pe parcurs, o durere de dintisor ma face sa fug inapoi. Nu aveam pastile la mine. Baietii au continuat. Ajung la masina, pun cortul pe care-l stransesem din cauza furturilor din ultima vreme si ce mi vine mie…. las ca ti-o coc eu Pisi, ii montez si lui cortul:)). Ma chinui cu amandoua, ca un facut fix cand m-am apucat sa le montez incepuse un vant nebun, parca intindeam zmeie sau parapante :)). Finally reusesc, profit de singuratate si ma duc la rau sa ma cosmetizez, spal etc si cand ma intorc surpriza: Andrei! S-a intors, nu vroia sa ma lase singurica pe acolo. Ei, ma descurcam eu, ca doar sunt fata mare, dar m-am bucurat mult :D!!!!!

    Apoi ne-am dus la o bericioaica la Plai pe terasa, am mancat, ne-am bagat in cort la lenevit, frigul incepuse sa muste, si uite asa leneveala pana tarziu cand apare si Marius cu lanterna lui care, auzi, imi dadea impresia ca e un ochi de caine =)). Vai ce imaginatie nebuna am avut si eu in tura asta si o sa mai urmeze =)). Ne povesteste Marius cum a fost (prin zona Temopile), a balaurit ceva, a pierdut si poteca si noroc ca a gasit-o, ne-a aratat si mandria lui de zgarieturi. Plus ceva aventuri singurel venind noaptea printr-o zona cu ursuleti, dar nu a vazut decat iepurasi :)). Am incercat sa-l convingem sa mergem in Zarnesti sa ne luam tigari, cafea si rontaieli dar nu a fost chip, era prea obosit sa conduca! Deja ne gandeam sa o luam pe jos dar in scurt timp ne-am razgnadit, prea mult de mers, ne obosim si urma zi grea. Deci gata, ne odihnim ca mergem pe Coarnele Caprei! Credeti? :D Bineanteles ne-am trezit din nou noaptea sa savuram un snickers.

    Azi aveam in plan ceva mai usurel, sa lasam corzile sa se odihneasca (in pace). Ne bazaia ceva printre neuroni de Craita, Aninata… Voiam sa ajung pe acolo, nu am mai fost niciodata. No, ii dam la deal spre noile obiective. Pisi Andreea nu mai fusese de mult, cam uitase unele amanunte, plus ca nu era ea in apele ei azi. Renunta si se intoarce la “BC”. Andrei… eu pe el nu pun baze ca merge pe acelasi traseu, cum nici pe mine nu pun baze ca pot merge pe aceeasi ruta. Suntem defecti. Ii dam pe vale in sus, apoi facem stanga si prindem o poteca momaioasa. La un momentdat poteca se bifurca, nuj unde duce partea stanga, dar ramane de vazut pe viitor, noi urmam calea dreapta, spre perete. Ajungem pe un mic platou pe langa perete pe traseul Anghelide (eu nu aveam de unde sa stiu asta, Andrei nici el nu mai stia sigur ce si cum). Dupa pauza de rigoare, Andrei vrea sa se intoarca. Mie nu prea-mi convenea sa pierd o zi asa, aiurea ca ei sunt obositi din ziua precedenta. Aleg sa continui. Fac plinul cu apa de la Andrei, si plec si eu.. cat s-o putea. Niciodata nu am zis ca ma duc undeva anume, daca ceva e in neregula, renunt si fac cale intoarsa.

    Din punctul de despartire, urc prin Poarta Mare Anghelide (aveam sa aflu mai tarziu acest nume) si de acolo urmez linsitit poteca. Zona noua pentru mine, ma mai abat si in laturi sa am priveliste si sa descoper si altele. Urc, urc si deodata ma trezesc cu Degetul Anghelide in fata mea. Vazusem poze cu degetul si canionul, acum le-am vazut pe viu. Traseul era acum clar! Ma bucur de intamplare si deja imi configuram traseul: iesirea in braul de mijloc, pe braul de mijloc pana la Termopile si coborare la Plaiul Foii.

    Ajung in braul de mijloc. Bag la intuneric o conserva, si ii dau talpa. Poteca fara probleme, am mai parcurs-o odata, dar in sens invers. In apropiere de Termopile, niste capre negre se gandesc sa-mi traga teapa, la un macaz ma redirectioneaza in alta parte. Urc pe langa un perete, fac dreapta imediat dupa un brad si… patrund intr-o lume noua. Tin poteca inainte cateva minute dar in fata mea parca e ceva nou. Mai urc, cobor intr-un valcel, mai departe se vede un fel de poteca dar parca nu e ceea ce stiam eu. Sus spre perete, intr-un fel de caldare, vinovatele stateau si se uitau la mine. Probabil ca radeau. Fac cale intoarsa pe aceleasi urme, cu atentie sa nu calc pe “urmele” solide ale unui urs. Regula de bun simt spune ca atunci cand te-ai ratacit, te intorci pana in punctul unde ai apucat pe carari gresite, dar aici regula era cam greu de aplicat. Ma izbesc de un perete, cu 3 posibilitati de al trece. Normal, ma infing intr-una din ele, si cand sa trec dincolo, eram peste o saritoare. Revin de unde am plecat si o incerc pe urmatoarea. Aceeasi poveste. Ma intorc iar acolo unde era rahatul de urs. Stau si ma scarpin dupa ceafa, incerc alte variante. Cobor iar in valcelul de unde vazusem caprele si ma bate un gand sa cobor pe el la vale; stiam ca poteca corecta il va intersecta, dar nu stiam unde anume. In rucsac aveam hamul si alte materiale necesare, dar semicoarda ramasese la Andrei. Tare de tot, pleci la razboi cu gloante dar fara pusca :)). Urc iar spre peretele de unde venisem, si analizai din nou situatia: “ba, pe acolo a fost, nu se poate. pe dincolo am fost, la fel nu se poate. oare unde dracu duce poteca asta, ca se pierde in bradul ala. hai sa o incerc.” Aleg in sfarsit si ultima varianta, si dupa acel brad ce-mi obtura privirea, era calea corecta de revenire in valcelul unde alesesem sa merge pe cocaluri. Uite asa pierdusem cam o ora.

    De aci nu au mai fost probleme, imediat am ajuns la Termopile. Aici iar dezbatere publica: vine seara, cobor printr-un loc pe unde nu am mai fost, sau… mai merg o ora, ajung la sperante si de acolo cunosc drumul si in vis. Aleg varianta B si ma misc spre Sperante. Pe ultimele raze de lumina, ajung la Sperante. Ascund o sticla cu apa in zona intrucat urma ca ziua urmatoare sa revenim in zona. Dupa Adapatoarea Caprelor scot frontala, sa fie pregatita. La intersectia cu Malul Galben si Valcelul Cainelui Mort aleg sa cobor pe Hornul Nisipos, mi se pare mai sigur pe intuneric. Buna si rea alegerea, e mai sigur? dar si lung pe aci. Nu mai fusesem decat o data, in urcare si cam uitasem. Printr-un punct al traseului, incolteau morocovii… mi se parea ca am prins o alta poteca gresita si nu stiam unde ma scoate. Intr-un final ajung deasupra hornului si de aici ma linistesc.

    Dupa ce trec de Orlowski, aprind frontala si… tine lina de bolovani. Moldovean obisnuit cu Orientalii in general, merg linistit. Imi aduc aminte ca pe aici mai bantuie ursul si ca, ar fi bine sa fac ceva zgomot. Greu reusesc sa mai fluier, sa zic ceva. Mi se pare cam prostesc, dar in realitate poate ca nu e. Cand valea se mai largeste, se gandeste un iepure sa rada de mine… sa vada si el cum e mancarea preferata, neamul lui, urmat de vanator, la mine in dorsala. Vede-te-as pe gratar! Aproape de iesirea din padure, altul vrea sa rada de mine, dar nu mai reuseste. Intr-un final ajung la drum, si la Plaiul Foii. Aici cortul e instalat… ma, nici ca se putea mai bine (ms pisi) :)) Mai vor astia ceva, probabil stele cazatoare, si i-am lasat sa se uite cu ochii la cer, m-am tirat la somn. Nici soarecii rozatori nu i-am auzit in cortul vecin :)).

           Joi: Vai ce frig a fost toata noaptea dar vai ce frig e acum dimineata!!! Nu reuseam sa iesim din cort sub nici o forma, de abia ne-am miscat pana in cabana unde era caldut si bine, la o cafea! Vai nu-mi venea sa cred cum Marius radea gheata de pe masina brrrrrrrrrrrrrrrrrrr! Da, se facea senin si frumos dar frig noaptea si dimineata!

    Dam o fuga in Zarnesti, planul cu Coarnele deja picase era prea tarziu, luam multe tigari, 3 in 1 o gramada, sa fie, ceva dulciuri pt noptile urmatoare :)) si ceva mancare. Ne intoarcem si ne gandim ce sa facem. Marius vrea sa leneveasca azi, Eu cu Andrei plecam in sfarsit spre Diana, Padina Popii pentru Trandafirul Negru. De abia urcam, ne simteam foarte obositi dupa frig, asudam care mai de care si la punctul de belvedere de la Diana facem un popas de rontait si lenevit la un pic la soare. Cu greu ne urnim si ajungem intr-un final la baza traseului.

    Deja era tarziu si nu eram in apele noastre deloc.Am catarat doar o lungime, eu nu ma simteam bine, poate daca insistam eu un pic Andrei ar fi continuat dar nu aveam nici o placere de catarat. Ehhh macar am vazut despre ce este vorba, alta data revenim. Nu stiu, dar sincer, ca sa cateri si nu numai trebuie sa ai placerea aia si sa o faci pentru ca vrei si te simti bine, altfel ce rost are? Am coborat si ne-am intors la Plai.

    Dimineata fac o excursie in Zarnesti pentru un refill “cu de toate” dupa ce rad gheata de pe parbriz. Azi am decis ca e zi de odihna, dupa ziua de ieri mi-a ajuns.

    Vineri: Din nou cafea la Plai, de obicei pana o beam noi iesea si soarele :)) Mancam niste oua fiecare cum le-a dorit si hotaram sa strangem si sa mergem la cautat de printese din povesti.

    Pregatim, mai oprim in Zarnesti pentru una alta etc. A fost foarte placut drumul, incredibil de salbatic si de frumos si cu toate ca oboseala deja isi intrase in drepturi am savurat cat am putut fiecare moment. Am vazut zburand si niste cocosi de munte, m-am urzicat de m-am umplut de basici, m-am bucurat de peisaje impresionante si in final apare si casuta din povesti. Ce frumoasa e si asta, pacat ca unii si-au batut joc si au distrus pe acolo masutele si inauntru, noroc ca sobita inca functiona. O seara superba, se vedea Bucegiul in toata splendoarea lui, multe luminite colorate si o semi luna de vis!!!! Tare mi-a placut si in locul asta!!!  Ne amuzam cu slagare din vremea noastra, slagare de mare interes national care ne trezeau amintiri care mai de care :)).

    Sambata: Ne trezim, bem cafeaua la belvedere, cocotati, si planuim Coarnele, ce coarne am apucat vedeti acum, ca de, rar planurile de acasa se potrivesc cu cele….. Plec cu Andrei, Marius iar ramane la lenevit si explorat prin zona. Iesim cum putem printr-un horn in creasta. Stam acolo putin sa admiram privelisti de vis, doamne ce-mi place Craiul asta! Apoi trecem de la un soare care ne gadila placut oscioarele la umbra si frigul din Padina lui Calinet.

    Si coboram, si coboram, la un moment dat Andrei ma cheama si imi arata multe caprite, ohhhh ce frumoase erau si ce multe cu ieduti si blanita lor deja innegrita, ce moment!!!!! Apoi admiram muchia Timbalului, toate turnuletele specifice Craiului care parca sunt scoase din basme de demult si tot coboram si coboram, din ce in ce mai greu, mai un ajutor de la Andrei la descatarat, mai un genunchi care anunta si-mi spunea tot timpul: hey sunt aici, m-am trezit si vreau sa te bag in seama! Intalnim si un grup ce urca si-l cunoasteau pe Andrei de pe carpati.org sau blog, ehhhh vedetele astea de admini :)).

    In sfarsit ajungem in locul unde Andrei banuia ca incep Coarnele. Intram pe un brau, urcam un pic, balaurim, scoate si citeste iar, banuie care e intrarea, se pregateste sa urce sa caute pitonul acela. Il gaseste, sta acolo si nu stie ce sa faca. Era tarziu, apare frustrarea si nehotararea, il simt cum isi doreste atat de mult traseul asta si ii spun ca daca el vrea, vin orice ar fi dar el ia hoatarea grea, atat de grea sa renunte, din cauza timpului. Ii simt tristetea, ma cuprinde si pe mine si ma simt aiurea si nu stiu ce sa fac si ce sa zic.

    Strangem tristi, ajungem la Sperantelor, pornim catre Valcelul cu Fereastra unde as fi zabovit mai mult mai ales ca eram atat de obosita incat mi-a fost atat de greu sa catar saritorile alea, imi tremurau genunchii de la coborarea de pe padina. Andrei tot ma indemna sa ne grabim ca e tarziu, eu tot as mai fi stat ca e este superba zona, mai ales iesirea din canionul Cioranga. Trag repede cate poze pot si o pornim catre creasta. Ajungem  sus, stam un pic sa ne hidratam si sa rontaim ceva ca eram lesinati, apoi ocolim Ascutitul, era multa lume si nici unul nu avea chef de nimeni. Intr-o ora maxim ajungem la Curmatura. Acolo Andrei intalneste un prieten, stam cu ei la masa, fiecare cum doreste, o bere, o cola si mancarea calda (care a fost rece) la care visam, varza cu carnati si ardei iute, iute de te ustura mult timp :))

    Mancam, se lasa frigul si acolo si o pornim spre refugiu, mai aveam destul de mers. Desi eram atat de dezamagiti si tristi tot am avut puterea si placerea de a admira culorile de toamna superbe, raul care clipocea in linistea aia, ahhhhh toata sapatmana a fost atat de bine, liniste, nu tu tipenie de om si galagie, o adevarata placere de a fi in munte. Intunericul se lasa fix cand am ajuns sa urcam prin padure. Eu iar aveam imaginatie bogata, vedeam multe labute de urs care ieseau din braduti sa ma apuce si sa ma ia cu ele =)). Andrei a pus o populara la telefon ca sa ma calmeze :)) si uite asa cu greu, ca deja simteam oboseala, am ajuns in poienita. Acolo am facut un popas lung desi era cam frig dar nu am putut sa rezistam la frumusetile care ni se aratau, semiluna cu umbrele brazilor, ohhhhh ce frumos, parca nu era real si totusi era, parca traiam intr-un basm frumos unde eram numai noi si natura care te fermeca si te tinea in loc intr-o alta lume, o lume perfecta…. Mi-e greu sa exprim in cuvinte totul, am trait momente incredibil de frumoase :)

    Cu greu ne urnim si pornim catre Pisi care a lenevit toata ziua, a facut o plimbare scurta prin zona si ne astepta sa mancam cu totii nestiind ca noi deja papasem la cabana :D. Stam, povestim la caldurica, Andrei ii ofera cutia de bere mult ravnita, mancam si terminam seara de data asta cu povesti, 1001 nopti :))

    Ziua de azi e asa, incerta, dupa o noapte in bratele printesei. Pisicii se duc pe partea ailalta de creasta sa faca ceva trasee pe acolo. Imi piere chful cand ma gandesc ca trebe sa urc in creasta, sa trec dincolo.. si apoi sa revin. Raman pe partea unde ma aflu si balauresc prin zona. Cum in iarna fusesem pe brau, am zis ca de data asta o dau in sus, poate cu posibilitatea de a ajunge in creasta.

    No, asa incep usor sa urc, ies din horn si teoretic nu mai aveam mult pana in creasta. N-am ce face si iar ma apuc de stors curent din bateria statiei, si stau la palavre mai bine de o ora si ceva cu prietenii din zona. Aflu ca unii sunt prin Bucegi, altul e la munca… chestii d’astea. Cand m-am plictisit, am coborat pe unde venisem si m-am bagat pe alte cotloane.

    Spre seara, merg la cazare. Pregatesc lemnele de foc, fac focul; pregatesc de haleala, bag la intuneric… d’acu se face si intuneric. Ma gandesc ca as bea o bere… chiar cu riscul de a o plati. Se face intuneric si pisicii zgaibaritori inca nu s-au intors. Nu trece mult si apar si astia; nu apuc sa zic prea multe ca Andrei ma linisteste cu o bere! Yammm… Pe urma mi-au povestit pe unde au fost si ce au facut.

    Duminica: Nimic interesant. Ne strangem bagajul si ne pregatim de plecare. La Gura Raului facem popas de ceva haleala si berula (fara alcooale la subsemnatul). Din Brasov fiecare o ia pe calea lui. Bucurestiul se pierde intr-un tren, eu inghit kilometri pe sosea pana la Iasi.

    Posted by Marius @ 13:56

    Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.


+ nine = 12