• 05 Sep 2008 /  munte /  12,574 views No Comments

              Anul trecut dupa ce am terminat concediul si implicit creasta Fagarasului nu m-am gandit unde va fi urmatorul concediu si nici la faptul ca 2008 va fi mult mai intens decat am visat. Si cum planurile bune se fac cu mult timp inainte… primesc prin primavara aceasta un mail de la Dan: propunere tura de concediu in Parang. Raspunsul: Accept. Nu am mai fost niciodata in Parang, am citit si vazut multe imagini de o rara frumusete… si nu se mertia ratat. In asteptarea concediului programat din a doua jumatate a lunii iulie si pana la jumatatea lui august am mai “pupat” si alte ture de relaxare prin apropiere. Timpul trece pe nesimtite si cu pasi repezi se apropie ziua de…

          19 iulie, ora 20.20 seara cand acceleratul Iasi – Timisoara se pune in miscare – destinatia fiind Simeria, urmand ca de acolo sa mergem in Petrosani. In oras ne descurcam repede de un taxi (20 lei) ce ne duce pana la telescaunul ce urca pana la cota 1600. Ajungem undeva in jurul orei 12.30 si de aici trecem de la slapi la bocanci. Ne echipam corespunzator, salvamontul se intereseaza de noi si de traseul ce vrem sa-l facem, ne mai da cateva indicatii, in special la vremea ce va urma si plecam pe traseu. Destinatia trebuia sa fie Lacurile Rosiile. Desi initial ne propusesem sa plecam a doua zi din zona telescaunului, avertizarile meteo nefavorabile au facut sa alegem si sa plecam cat mai de curand. Tinem poteca BR, trecem pe curba de nivel pe sub vf. Parangul Mic, priveliste superba intr-o zi superba si fara sa stim cand trece timpul ajungem langa refugiu Carja. Sunt “avertizat” de “greutatea” urcusului… si cum alta solutie nu este, incepem sa urcam. Personal urcusul pe Carja nu e de speriat, e numai obositor ca orice urcus. Dupa ce trecem de Carja, intrucat se apropia seara si mai cu seama incepea sa se acumuleze oboseala unui mers pe tren (chiar daca am avut loc la cuseta) in saua dintre vf. Stoinita si Vf. Gemanarea gasim un “lac” rezultat din topirea ghetii – de fapt era o balta mai mare :)) si hotaram sa punem corturile in acel punct. Apa era ok, locul de cort era “cu deviatie” :D)). Pentru a ajunge in acea zi pe Parangul Mare si de acolo sa coboram la lacurile Rosiile ne-ar mai fi trebuit vre-o 2 ore, dar oboseala si-a spus punctul de vedere. Deci, hotararea fiind luata, ne pregatim de cele necesare camparii, si dupa ce termina de servit si cina… romantica la lumina unui apus de soare asteptam totusi si un rasarit de luna plina. Rasaritul avea sa vina si el numai ca noi am fost mai lenesi si ne-am bagat la somn. Oricum luna plina.. in toata splendoarea ei ne-a facut lumina in cort toata noaptea; un cer senin cu puzderie de stele ce te face sa visezi cu ochii deschisi.

            Luni, 21 iulie. Ne trezim si dupa ritualul de dimineata, ne continuam traseul spre punctul cel mai inalt al Parangului. Im “fortza” trecem peste vf. Gemanarea si urcam… in jurul orei 8.30 suntem pe vf. Parangul Mare – 2519m. Poze de grup, poze individuale, poze cu peisajul, filmari in toate directiile, bucuria ochilor la ce se vede de aici. Sun acasa, si ii urez un “La Multi Ani” tatalui meu; a mai trecut un an in cont, asa cum facem toti de fapt. Coboram de pe varf pana in Saua Gruiu, facem poze si admiram lacul Mandra de sub Parangul Mare. De aici poteca merge aproape pe curba de nivel ocolind vf Gruiu, urcam pe vf. Paclesa. Poteca ocoleste vf. Iesu si coboara in saua Gheresu unde facem o mica pauza… urmeaza sa urcam in saua Piatra Taiata si de aici sa coboram spre lacul Zanoaga Mare si/sau spre Calcescu. De fapt noi nu am campat nici langa Zanoaga; am gasit un loc bun de cort si cu apa aproape, loc ideal pentru a inopta, ceea ce am si facut. Dupa o noapte la inceput senina a urmat ploaia mult promisa si anuntata. Speram ca in aceasta ultima zi sa fie bine si sa ajungem la Ranca fara sa fim murati. Nu a fost asa, noaptea a plouat si ne-am c-am intros planurile.

           22 iulie, dimineata. Ploaia s-a oprit, si pare sa se insenineze. Chiar iese si soarele putin. Deodata creste nivelul de speranta. Facem pregatirile cu “alimentarea” de dimineatza si dupa strangerea taberei urcam iar in creasta. Aici.. surpriza! A inceput ploaia ce avea sa ne insoteasca pana la Ranca. In creasta ma tot codesc sa-mi pun pantalonii impermeabili pe mine si raman intr-o pereche pe pantaloni scurti si cu jacheta pe mine. Speram ca poate ploaia e asa.. o joaca. Speranta gresita! A continuat si mai tare.. si deja devenise enervanta. Im pun parazapezile sa nu fac lac de acumulare in bocanci. A fost ok pana la un momentdat cand apa din pantalonii uzi se strecura usor si “pervers” pe langa picior…. pe sub parazapezi.. direct in bocanci. Foarte frumos… mergem si ne si spalam pe picioare. :)) Incepuse sa bata si vantul… si batea nu gluma. In situatii de acest gen nu ai decat 2 solutii: ori cauti loc de cort urgent si te adapostesti.. si treci la haine uscate – cauti sa te incalzesti si astepti indreptarea vremii…. sau, a doua solutie.. mergi in conditiile respective pana la destinatia propusa. Cum loc de cort nu pre e pe creasta.. si nu ne arde de instalat cort in plina ploaie, mergem pe varianta a doua…. pana la Ranca. De aici nu prea mai e interesant, e interesant pe vreme frumoasa cand alte privelisti ti se deschid in fata ochilor. Acum nu. Acum bate vantul cu putere, acum ploua, acum nu vezi la 5m in fata ta si cauti orbeste poteca si marcajele. Tot pe aceasta portiune creasta devine mai plata si destul de dificil de orientat pe vreme neprielnica. Ce mai pot spune e ca nu am avut probleme de orientare chiar si in aceste conditii, dar e bine de stiut si de retinut “datele problemei”. In saua Mohorului gasim si un cort, locatarii nu au vrut sa dea ochii cu noi; ne-am continuat drumul mai departe spre vf. Iezer si de aici am intrat pe DN67C Transalpinia. Drumul acesta… desi citisem ca e intr-o stare jalnica, e de fapt un drum forestier si nimic mai mult. Oricum pentru noi asta a insemat o crestere a moralului, stiind ca drumul e ultima portiune de mers pana la Ranca. Cu aproape 3km de statiune ne “pescuieste” sau “pescuim” un mijloc de transport motorizat si suntem scutiti de a mai merge prin ploaie chiar pana la destinatie. Statiunea Ranca… de fapt e o ingramadire de vile si vilisoare, 90% dintre ele in constructie…  un singur magazin mixt – bar cu pretzuri si de conditiile de vanzare…. de-ti vine sa fugi… de fapt nimerisem intr-un imens santier. Ne cazam la o cabana si 2 zile suntem la relaxare si la uscatul echipamentului care nu a scapat de apa.

           Finalul turei….

    Pe 24 iulie plecam din Ranca spre Novaci, apoi spre Tg. Jiu, unde aventura in Parang ia sfarsit. Ne despartim, Dan si Elena se duc in Bucegi cu un ocol prin Bucuresti, eu urc pe valea Oltului spre Iasi cu un posibil gand de un Fagaras, desi la ploile si codurile anuntate nu prea era indicat inca o aventura. Urmeaza … partea a doua, doar e concediu. Poze gasiti pe site la arhiva foto.

    Posted by Marius @ 18:36

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.


7 − seven =