• 05 Sep 2008 /  munte 268 views

    Dupa aventura din Parang, cele cateva zile state pe acasa mi-au prins bine; am reusit si m-am recuperat rapid. Odata cu recuperarea s-a instalat si plictiseala. Trebuia sa plec iar pe munte, ceva nu-mi dadea pace… doar pentru acest concediu mi-am propus sa ma duc cat mai mult pe munte. De fapt pentru mai tot concediul trebuia sa am si un (o) partener(a) de drum dar cum se intampla mai tot timpul am fost “parasit” :)) . Bine, in Parang nu am fost eu initiator de tura, asa ca parteneri de tura in mod sigur am avut (cititi Concediu pe Creste I ). Bun, cum plictiseala se instalase deja in mine m-am hotarat: plec pe munte si singur. N-am mai deschis vre-o tura pe carpati.org ca nu aveam chef sa-mi mai sara in cap nuj ce “admin”… si am intrebat scurt si cuprinzator pe grupul hai_pe_munte de pe yahoogroups daca e cineva disponibil. Tinta aleasa: Piatra Craiului, si anume creasta toata daca se poate. De pe grup imi vine un raspuns de la Adi precum ca el a “organizat” un grup mai de pantofari si ei oricum se duc in Crai. Accept sa ma alatur lor, cel putin pe tren si pana la cabana Curmatura nu am sa ma plictisesc de unu’ singur.

    Si… incepe! – Vineri 1 august in jurul orei 1 AM sunt in trenul ce duce pana la Ploiesti Sud si
    mai departe pe Valea Prahovei pana in Brasov, respectiv Zarnesti. In tren fac cunostinta cu Bogdan, Claudia, Stefan si Adi (pe care-l cunosteam). In Focsani se mai alatura si Alina, iar in Ploiesti Vest, in trenul ce vine de la Bucuresti este si Elena. Pana in Ploiesti nu prea am fost activ, am incercat sa fur si eu ceva somn, abia in Ploiesti incepem sa ne cunoastem mai bine unii pe altii. Traseul cu trenul pe Valea Prahovei ne incanta ochii cu zonele binecunoscute, si Adi isi arata talentele de geograf plasand telecabina si Jepii Mici undeva prin Sinaia. Mai sa fie, s-a modificat geografia de cand nu am mai fost prin Bucegi… si sunt 8 ani de atunci :)). In sfarsit ajungem in Zarnesti si dupa ce ne pregatim, punem rucsacii in spate si… pe marcaj BA + BG pasii ne poarta spre Saua Crapaturii respectiv cabana Curmatura. Traseul incepe de la iesirea din Zarnesti, se continua pe o poteca prin pasune iar dupa aproximativ o ora se intra in padure pe Valea Crapaturii pe langa firul de apa. Mai sus valea se ingusteaza, in partea superioara se merge prin grogotis. Dupa alte 3 ore se junge in Saua Crapaturii iar de aici in 10 minute se ajunge la cabana Curmatura. Desi la inceput as fi vrut sa mergem ceva mai repede… nu prea am avut izbanda in a stimula un grup ce marea majoritate era la prima lor iesire pe munte! In cazul de fatza am ramas ultimul sa “adun” grupul; Adi, Claudia si Stefan au prins viteza si pe restul i-au lasat… Pana la cabana imi fac de treaba si le mai explic celor ramasi mai in urma despre trasee, despre marcaje, echipament si printre muuulte opriri si multe sedinte foto, ajungem cu vre-o 2 ore intarziere la cabana. Pana aci intarzierea nu-i bai imi zic. La cabana ne instalam corturile, si cum lenea e mare fac o comanda de ceva de papa la cabana si ma apuc de pupat o “blonda” rece…

    Ziua de 2 august incepe destul de tarziu pentru mine (pe la 8 si ceva). Ma trezesc, ma mai invart de unu singur… poate se mai treste careva din grup; in final renunt, imi pregatesc micul dejun si undeva aproape de ora 10 incep si “coechipierii” sa se trezeasca. Eu voiam sa fac creasta nordica incepand de la vf. Turnu dar Adi isi propusese sa urce in creasta la vf. Ascutit pe TA. Degeaba am incercat sa-i conving sa faca si cealalta portiune din creasta nordica, omu’ mai fusese pe acolo si deja bagase lumea in sparietzi precum ca e dificil de urcat, ca sunt lanturi, ca fetele nu rezista… Ok am zis, faca cum vor ei si am plecat singur in Saua Crapaturii si de aici pe PR pe traseul de creasta spre vf .Turnu. Mers prin padure, intradevar sunt portiuni cu asigurari dar nu de speriat, concluzia e ca cu atentie se poate trece fara probleme. Dupa ce am terminat aceasta portiune ma ajunge un alt turist mai invarsta fara nimic la el – numai cu o sticla cu apa. Era cazat in zona Pestera si zilnic facea mici trasee prin zona, in ziua aceasta se hotarase sa iasa in creasta sa vada cum e. E ok, pana la vf. Ascutit mergem impreuna, el alegand sa coboare pe la Grind. Am zis ca am mers impreuna pentru ca atunci cand am ajuns la Ascutit m-am intalnit si cu restul participantilor din ziua precedenta, urcand care si cum puteau imprastiati spre creasta. Ii astept la intersectia traseelor si apoi ne punem sa mancam ceva. Ultimul soseste si Bogdan caruia i se facuse rau, nu se obisnuise cu altitudinea, cu efortul. l-au lasat ultimul, noroc ca Alina si Elena au ramas si l-au ajutat… No Comment! Dupa ce si-a mai revenit putin Bogdan a ales sa se retraga si a coborat cu un alt grup la cabana. Noi ceilalti am continuat traseul pana la Grind. Timbalul Mare, Timbalul Mic, Claia Vladuscai, vf. Sbirii si vf. Caldarii Ocolite sunt varfurile ce le-am trecut pana pe cota cea mai intalta a crestei – Vf. Piscul Baciului (La Om) – 2238m. Ca de obicei Adi, Claudia si Stefan au mers inainte fara sa aiba grija de restul, si-a plasat responsabilitatea in seama mea. La un moment de “regrupare” le-am zis ca macar unul sa mearga mai inainte si sa coboare dupa apa, si sa revina in creasta. Eu voiam sa inoptez in saua Grindului iar a doua zi sa continui pe creasta sudica. Evident ca au facut ce-au vrut (adica au coborat cu totii la refugiul Grind) asta dupa ce si-au baut toata apa… a trebuit sa le dau si de la mine. Cu greu impreuna cu fetele ajungem exact cand apune soarele pe vf. La Om, si dupa ce constat ca au coborat la refugiu jos, suparat ca mi-a stricat planurile cobor impreuna cu Alina si Elena dupa ei. Fara apa nu aveam la ce sa mai stau in creasta. Desi din varf si pana la refugiu sunt 1 – 1,5 ore de fapt cred ca am facut c-am 2 ore si 30 min, asta din cauza oboselii acumulate pe partenerele de tura, si… cum v-ati prins, ne-a prins si intunericul pe traseu, nu aveam decat frontala mea. Frumos, imi zic. N-am ce face, trebuie sa ma descurc si sa ajut fetele sa ajunga la refugiu. Cu aproape 10 minute inainte de a ajunge am ajuns din urma si un grup din 2 baieti si o fata ce plecase inaintea noastra cu vre-o 30 minute… si ei cu o singura lanterna, pierduse poteca si orbecaiau aiurea, desi in fatza refugiului era un foc aprins ce se vedea destul de bine. In sfarsit ajungem; ma interesez daca au fost dupa apa si… surpriza! La tentativa de a aduce apa, Adi zise ca vazuse ursul in padure… s-a speriat… (cred ca a avut nevoie de un cutzit de lemn). Ceilalti “locatari” ai zonei li s-a facut mila si le-au dat un litru de apa. So… si mai suparat, si obosit, m-am bagat la somn in refugiu.

             Dimineata de 3 august. Dupa ce ne-am trezit le-am cerut sa faca un efort sa se duca unul dupa apa, sa am cu ce urca in creasta si sa fac si sudica. Raspuns negativ. Pe romaneste mi-am bagat picioarele… mi-am pus rucsacul si am plecat pana “La Table” sa-mi iau singur apa. Aici dupa ce mi-am facut ceva de mancare si aprovizionat cu apa m-am intors iar la Grind si mai departe am inceput sa urc in creasta. Daca pana aici vremea a fost superba, in aceasta zi nu am apucat decat sa urc pana aproape de zona de grohotis, si cum ploaia devenea tot mai hotaratoare, am decis sa ma intorc la refugiu si de acolo sa continui sa ma duc la cabana Curmatura. Motvul, luni la ora 12 trebuia sa fiu in Brasov sa ma intalnesc cu Gaby pentru a face creasta Fagarasului. Cum ajung la refugiu si incepe sa ploua… si ploua…. si ploua; daca ma prindea pe traseu muratura eram :)). Dupa vre-o 2 ore se opreste si plec spre cabana Curmatura pe traseul marcat cu TR, un traseu deosebit de frumos si in ultima portiune destul de putin umblat. Am fost eu cu gandurile mele si muntele. Dupa un mers lejer (nu mai aveam de ce sa trag) am ajuns la cabana unde am luat o camera, ceva de papa si m-am relaxat pentru ziua de luni… urma sa fiu in Fagaras.

             Dimineata de luni, 4 august. Desteptarea se da la ora 6.00, urmand ca plecand la 6.30 sa ajung la timp in Zarnesti, traseul ales fiind cel cu BG pe la Fantana lui Botorog. Desi pe placutza indicatoare scria 3 ore jumatate, eu l-am facut in aprox. 2 ore si ceva. Nu am mers repede, dar … s-a intamplat :)). Un traseu placut si lejer pana in poiana Zanoaga iar odata cu reintrarea in padure se coboara mai accentuat pe versantul drept al Padinii lui Danisor pana la Fantana lui Botorog. De aici e drum forestier pana la intrarea in Zarnesti. In Zarnesti ajung cu vre-o ora si ceva pana sa am tren spre Brasov. In asteptare…. Urmeaza Concediu pe Creste III (Creasta Fagarasului). Fotografii gasiti pe site la sectiunea “Arhiva Foto”, sau direct  aici.

  • 05 Sep 2008 /  munte 12,559 views

              Anul trecut dupa ce am terminat concediul si implicit creasta Fagarasului nu m-am gandit unde va fi urmatorul concediu si nici la faptul ca 2008 va fi mult mai intens decat am visat. Si cum planurile bune se fac cu mult timp inainte… primesc prin primavara aceasta un mail de la Dan: propunere tura de concediu in Parang. Raspunsul: Accept. Nu am mai fost niciodata in Parang, am citit si vazut multe imagini de o rara frumusete… si nu se mertia ratat. In asteptarea concediului programat din a doua jumatate a lunii iulie si pana la jumatatea lui august am mai “pupat” si alte ture de relaxare prin apropiere. Timpul trece pe nesimtite si cu pasi repezi se apropie ziua de…

          19 iulie, ora 20.20 seara cand acceleratul Iasi – Timisoara se pune in miscare – destinatia fiind Simeria, urmand ca de acolo sa mergem in Petrosani. In oras ne descurcam repede de un taxi (20 lei) ce ne duce pana la telescaunul ce urca pana la cota 1600. Ajungem undeva in jurul orei 12.30 si de aici trecem de la slapi la bocanci. Ne echipam corespunzator, salvamontul se intereseaza de noi si de traseul ce vrem sa-l facem, ne mai da cateva indicatii, in special la vremea ce va urma si plecam pe traseu. Destinatia trebuia sa fie Lacurile Rosiile. Desi initial ne propusesem sa plecam a doua zi din zona telescaunului, avertizarile meteo nefavorabile au facut sa alegem si sa plecam cat mai de curand. Tinem poteca BR, trecem pe curba de nivel pe sub vf. Parangul Mic, priveliste superba intr-o zi superba si fara sa stim cand trece timpul ajungem langa refugiu Carja. Sunt “avertizat” de “greutatea” urcusului… si cum alta solutie nu este, incepem sa urcam. Personal urcusul pe Carja nu e de speriat, e numai obositor ca orice urcus. Dupa ce trecem de Carja, intrucat se apropia seara si mai cu seama incepea sa se acumuleze oboseala unui mers pe tren (chiar daca am avut loc la cuseta) in saua dintre vf. Stoinita si Vf. Gemanarea gasim un “lac” rezultat din topirea ghetii – de fapt era o balta mai mare :)) si hotaram sa punem corturile in acel punct. Apa era ok, locul de cort era “cu deviatie” :D)). Pentru a ajunge in acea zi pe Parangul Mare si de acolo sa coboram la lacurile Rosiile ne-ar mai fi trebuit vre-o 2 ore, dar oboseala si-a spus punctul de vedere. Deci, hotararea fiind luata, ne pregatim de cele necesare camparii, si dupa ce termina de servit si cina… romantica la lumina unui apus de soare asteptam totusi si un rasarit de luna plina. Rasaritul avea sa vina si el numai ca noi am fost mai lenesi si ne-am bagat la somn. Oricum luna plina.. in toata splendoarea ei ne-a facut lumina in cort toata noaptea; un cer senin cu puzderie de stele ce te face sa visezi cu ochii deschisi.

            Luni, 21 iulie. Ne trezim si dupa ritualul de dimineata, ne continuam traseul spre punctul cel mai inalt al Parangului. Im “fortza” trecem peste vf. Gemanarea si urcam… in jurul orei 8.30 suntem pe vf. Parangul Mare – 2519m. Poze de grup, poze individuale, poze cu peisajul, filmari in toate directiile, bucuria ochilor la ce se vede de aici. Sun acasa, si ii urez un “La Multi Ani” tatalui meu; a mai trecut un an in cont, asa cum facem toti de fapt. Coboram de pe varf pana in Saua Gruiu, facem poze si admiram lacul Mandra de sub Parangul Mare. De aici poteca merge aproape pe curba de nivel ocolind vf Gruiu, urcam pe vf. Paclesa. Poteca ocoleste vf. Iesu si coboara in saua Gheresu unde facem o mica pauza… urmeaza sa urcam in saua Piatra Taiata si de aici sa coboram spre lacul Zanoaga Mare si/sau spre Calcescu. De fapt noi nu am campat nici langa Zanoaga; am gasit un loc bun de cort si cu apa aproape, loc ideal pentru a inopta, ceea ce am si facut. Dupa o noapte la inceput senina a urmat ploaia mult promisa si anuntata. Speram ca in aceasta ultima zi sa fie bine si sa ajungem la Ranca fara sa fim murati. Nu a fost asa, noaptea a plouat si ne-am c-am intros planurile.

           22 iulie, dimineata. Ploaia s-a oprit, si pare sa se insenineze. Chiar iese si soarele putin. Deodata creste nivelul de speranta. Facem pregatirile cu “alimentarea” de dimineatza si dupa strangerea taberei urcam iar in creasta. Aici.. surpriza! A inceput ploaia ce avea sa ne insoteasca pana la Ranca. In creasta ma tot codesc sa-mi pun pantalonii impermeabili pe mine si raman intr-o pereche pe pantaloni scurti si cu jacheta pe mine. Speram ca poate ploaia e asa.. o joaca. Speranta gresita! A continuat si mai tare.. si deja devenise enervanta. Im pun parazapezile sa nu fac lac de acumulare in bocanci. A fost ok pana la un momentdat cand apa din pantalonii uzi se strecura usor si “pervers” pe langa picior…. pe sub parazapezi.. direct in bocanci. Foarte frumos… mergem si ne si spalam pe picioare. :)) Incepuse sa bata si vantul… si batea nu gluma. In situatii de acest gen nu ai decat 2 solutii: ori cauti loc de cort urgent si te adapostesti.. si treci la haine uscate – cauti sa te incalzesti si astepti indreptarea vremii…. sau, a doua solutie.. mergi in conditiile respective pana la destinatia propusa. Cum loc de cort nu pre e pe creasta.. si nu ne arde de instalat cort in plina ploaie, mergem pe varianta a doua…. pana la Ranca. De aici nu prea mai e interesant, e interesant pe vreme frumoasa cand alte privelisti ti se deschid in fata ochilor. Acum nu. Acum bate vantul cu putere, acum ploua, acum nu vezi la 5m in fata ta si cauti orbeste poteca si marcajele. Tot pe aceasta portiune creasta devine mai plata si destul de dificil de orientat pe vreme neprielnica. Ce mai pot spune e ca nu am avut probleme de orientare chiar si in aceste conditii, dar e bine de stiut si de retinut “datele problemei”. In saua Mohorului gasim si un cort, locatarii nu au vrut sa dea ochii cu noi; ne-am continuat drumul mai departe spre vf. Iezer si de aici am intrat pe DN67C Transalpinia. Drumul acesta… desi citisem ca e intr-o stare jalnica, e de fapt un drum forestier si nimic mai mult. Oricum pentru noi asta a insemat o crestere a moralului, stiind ca drumul e ultima portiune de mers pana la Ranca. Cu aproape 3km de statiune ne “pescuieste” sau “pescuim” un mijloc de transport motorizat si suntem scutiti de a mai merge prin ploaie chiar pana la destinatie. Statiunea Ranca… de fapt e o ingramadire de vile si vilisoare, 90% dintre ele in constructie…  un singur magazin mixt – bar cu pretzuri si de conditiile de vanzare…. de-ti vine sa fugi… de fapt nimerisem intr-un imens santier. Ne cazam la o cabana si 2 zile suntem la relaxare si la uscatul echipamentului care nu a scapat de apa.

           Finalul turei….

    Pe 24 iulie plecam din Ranca spre Novaci, apoi spre Tg. Jiu, unde aventura in Parang ia sfarsit. Ne despartim, Dan si Elena se duc in Bucegi cu un ocol prin Bucuresti, eu urc pe valea Oltului spre Iasi cu un posibil gand de un Fagaras, desi la ploile si codurile anuntate nu prea era indicat inca o aventura. Urmeaza … partea a doua, doar e concediu. Poze gasiti pe site la arhiva foto.

  • 05 Sep 2008 /  ganduri 261 views

       Ieri dimineata am reusit si eu sa ajung pe acasa… adta dupa ce am balaurit aiurea prin cateva gari din vina mult iubitului CFR…. Nu-mi mai bag nimic acum in el… ca tot mi-am bagat; cred ca au carne pana la pastele cailor! Oricum am ajuns la concluzia ca daca astepti trenuri ce vin de departe … sa NU ai incredere in ele .. si mai ales ca prinzi vre o legatura cu alt tren… decat daca e la o distanta de cel putin 2 ore; asta daca nu vreti sa pierdeti legatura… si sa umblati aiurea prin gari.

       Deci…. tren cu intarziere in Basov…. in loc sa recupereze… face intarziere si mai mare… si asa pierd legatura din ploiesti sud. Super tare. Nu-mi ramane nimic de facut decat sa plec de urgentza din Ploiestiul ala … ce nu mi place.. si unde crezi ca nimeresc.. la Buzau!!! [desi speram sa ajung macar pana in Focsani]. Adica.. dau din lac in putz. Mi-a “placut” la nebunie. Am indraznit si eu sa scot capu din gara aia infecta… si m am ingrozit! Oras urat, tzigani RrRromanizati, muuuulte fabrici de covrigi… si caini comunitari.. culme.. astia fara covrigi in coada. Ce am mai vazut… muuulte afise cu concerte… uauuuu tare… [pe draq. erau concerte de manele – nimerisem in patria lor :))) ] Nu-mi mai ramane nimik de facut decat sa ma ascund intr un coltz si sa vb restul timpului la telefon.. sa nu mai vad nimic de pe acolo si sa astept primul tren spre Focsani…. Focsani… o gara frumoasa, curata dotata cu tehnica moderna, nici un aurolac.. ci un amarat ce i se facuse pofta de o banana de la mine :)). In fatza garii un imens parc fain si curat. Mi-a placut! Pacat ca nu am ajuns mai din timp pe acolo… ca poate mai ieseam si la un suc cu putinele persoane ce le cunosc…. ehe.. ar fi fain 😀 Asa… la ora cand am ajuns eu.. nu erau decat aia ce plecau la … mare [bleah].

    In final… desi mi propusesem sa fiu f repde acasa… am ajuns tot noaptea. Tot e bine.. cand se termina cu bine.

    Acum astept sa mi vina cheful sa scriu si celelalte rt uri din turele din crai si fagaras. 😀

  • 05 Sep 2008 /  munte 238 views

        Uraaaa… Concediu. Da ma… a venit si concediul mult asteptat… si asa cum trebuie am plecat in concediu mai repede. Poate ca mai repdede decat m-am asteptat dar nu mai conteaza, doar am plecat in concediu. Unde am plecat? In Parang. No, e bine; nu e ceea ce-mi propusesem de prima data…. dar ca de obicei ajung unde trebuie.. adica pe munte. Si cum se desfasura tura… Simplu. Pentru inceput.. componenta echipei: Dan & Elena… si  subsemantul. Am plecat de sambata seara cu un accelerat spre Simeria… la cuseta de data aceasta (nu cum am facut acum 3 ani cand am fost in Retezat si drumul pana la Simeria a fost un chin) iar de aici am ajuns pe la amiaza la Petrosani unde am pescuit (sau ne-a pescuit pe noi) un taxi si am ajuns repede la telesacun iar de aici sus la punctul de plecare pe traseu.

       Deci, duminica undeva in jurul orei 12.30 incepe aventura pe creasta parangului. Initial trebuia sa mai “lenevim” prin petrosani pana luni dimineata dar stiam ca vremea avea tendinte de a se strica si am urgentat putin lucrurile. La fel ne spusese si salvamontul de acolo… la fel imi spusese si Andreea, asa ca… echiparea in haine de munte (mai ales ca urcarea mea la telescaun a fost in slapi :))) si cred ca cei de acolo [salvamontul] ma privea c am ciudat mai ales cand au vazut ca rucsacul meu e c am greu… si ca mai intentionez ca dupa Parang sa mai merg si prin Fagaras), rucsacii in spate.. si la drum. Destinatia noastra finala era lacurile Rosiile, asta imediat dupa vf. Parangul Mare (2516m). Cu oboseala acumulata pana acum nu am ajuns pana unde ne propusesem [si asta din cauza lipsei de apa de pe traseu], dar c-am la o ora de Parangul Mare, intr-o zona buna de cort am gasit si ceva apa dintr-un lac rezultat din topirea zapezii si ne-am hotarat sa punem corturile acolo. A doua zi am plecat de dimineata, astfel incat pe la ora 8 30 eram deja pe cel mai inalt punct din Parang – vf. Parangul Mare. Poze, fimari pe varf cat si imprejurimile.. si am continuat traseul pe o zi superba [ca si precedenta] pana la lacul Zanoaga – foarte aproape de lacul Calcescu. Am renuntat sa mai campam la Calcescu in ideea de a mai scurta din timpul de intoarcere de la Calcescu in creasta. Oricum nici aici nu am dormit chiar pe malul lacului Zanoaga ci undeva mai spre creasta unde am gasit un loc bun de cort si cu curs de apa aproape. Dimineata de marti. In noaptea precedenta a plouat. Parca ne asteptam si la vreme rea. Pe la 7 dimineata ploaia se opreste si da semne ca vremea ar vrea sa ne lase sa plecam. Mancam ceva, strangem bagajele si pornim catre creasta. Aici.. surpriza. A inceput sa ploua… si a tinut asa pana la Ranca unde am si terminat creasta Parangului. Din pacate portiunea aceasta nu ne-a oferit privelisti frumoase ca am mers numai prin nori, vant ploaie si grindina [cateodata]. Datorita aceste portiuni mai relaxante de creasta .. pana si traseul a pus ceva probleme in orientare dar ne-am descurcat. Intalnirea cu DN67C Transalpinia insemna aproape finalizarea zilei pe munte si a crestei, dar pana la Ranca mai este. Drumul National 67C … desi e drum national… in portiunea de munte.. e DRUM FORESTIER!!! Deci… daca aveti ganduri “auto” pe acolo… ganditi-va de doua ori inainte de a pleca la drum (asta daca nu aveti mila de masina). Undeva de pe la 3 km de Ranca suntem pescuiti de o masina .. si debarcati la o cabana in Ranca unde timp de 2 zile “lenevim” si ne uscam echipamentul. Joi dimineata plecam spre Novaci, urmeaza Tg. Jiu unde ne despartim. Dan si Elena continua spre Busteni – Poiana Izvoarelor [tinta finala] iar eu am intentii spre Fagaras.. dar cu jumatate de inima. Deci… Tg. Jiu – Ramnicu Valcea – Sibiu – Brasov – Iasi. Asta e traseul, frumos pe valea Oltului intre Lotru si Fagaras. In apropiere de Turnu Rosu vremea parca-mi zicea sa raman in Fagaras dar mi-am continuat drumul pana in Sibiu si de aici la Brasov. Am luat o decizia buna caci  pe portiunea principala a crestei Fagarasului erau nori si vreme rea pt munte. Din Brasov si pana in Iasi (via Pascani) am mers cu trenul toata noaptea…greoi mai ales in zona Moldovei datorate inundatiilor. Tura se incheie aici, la Iasi. Urmeaza … o alta tura.

    Poze in curand!!! aici si pe site-ul principal.